marți, 12 mai 2009
Au trecut doi ani
sâmbătă, 9 mai 2009
Radu Berceanu ne-a luat sau ne-a dat?!
Din respect pentru acest ziar echilibrat, am transmis dreptul la replica numai redactorului sef si nu sub forma de comunicat de presa.
Sper sa primim cuvenita reparatie.
Pana atunci, macar pe blogul personal, adevarul meu.
Berceanu ne-a dat sau ne-a furat autostrada?!
1. Scurt istoric al proiectului „Autostrada Est – Vest”
Aproximativ doi ani, din 2004 până în 2006, agenda locală privind autostrada de Vest a fost acaparată de presiunile deputatului Relu Fenechiu, pentru varianta Budapesta – Baia Mare - Iaşi – Odessa, cu un traseu prin nordul extrem al ţării.
Această variantă era în totală contradicţie cu interesele UE şi, mai ales, cu interesul naţional românesc, fiind un atac direct la adresa Portului Constanţa, în favoarea intereselor oculte ucrainene, prin nesperata punere în valoare a portului Odessa şi prin scoaterea din circuitul internaţional de transport mărfuri a portului Constanţa.
În 21 septembrie 2006, am deblocat această situaţie, intrând în vigoare Legea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional, document iniţiat de Ministerul Transporturilor, proaspăt preluat la acea vreme de Radu Berceanu.
În noua formă a PATN, a fost legiferat, pentru prima dată, traseul unei autostrăzi Iaşi – Târgu Mureş, prin centrul Moldovei şi centrul Ardealului, cu legătură în linie dreaptă la Autostrada Transilvania.
Tot în această lege, imediat lângă Autostrada Est – Vest, figurează şi autostrada Craiova – Bucureşti (poziţiile 1.16 şi 1.17)
În baza acestei legi – cadru, care trasează principalele direcţii de dezvoltare a autostrăzilor din România, Radu Berceanu a elaborat în doar trei luni Programul de Autostrăzi al României, supus dezbaterii publice şi apoi aprobat în Guvern, pe 20 februarie 2007.
În acest Program, alături de cele două coridoare paneuropene (cu finanţare UE) şi de autostrada Bechtel (deja începută) prima prioritate enunţată a fost Autostrada Iaşi – Târgu Mureş !
Semnul priorităţii l-a constituit chiar lansarea imediată a procedurilor licitaţiei pentru studiul de prefezabilitate, licitaţie adjudecată în aprilie 2007, la doar două luni de la primirea aprobării Guvernului şi la o săptămână după ce Radu Berceanu a fost scos din guvern, alături de toţi miniştrii PD.
Au urmat aproape doi ani de guvernare PNL, în care s-a reuşit „marele succes” de a finaliza procedurile de aprobare a studiului de prefezabilitate în … septembrie 2008 (şi nu „prin 2007”). Atât şi nimic mai mult a fost contribuţia echipei domnului Fenechiu la realizarea efectivă a autostrăzii.
Astăzi, după doar patru luni de reluarea Ministerului Transporturilor de către Radu Berceanu, sunt în plină desfăşurare procedurile privind contractarea şi realizarea Studiului de Fezabilitate.
Traseul autostrăzii este împărţit în trei tronsoane, pentru accelerarea lucrului, în paralel: Tg. Mureş – Ditrău, Ditrău – Tg. Neamţ şi Tg. Neamţ – Ungheni.
Pentru fiecare din cele trei tronsoane este prevăzută finanţarea în bugetul pe 2009 al Companiei de Autostrăzi – în total 15 miliarde, numai pentru Studiile de Fezabilitate, care vor fi încheiate şi achitate integral în 2010.
2. Neadevăruri care trebuie corectate
Cel mai corect ar fi să spunem că Radu Berceanu este cel care ne-a dat autostrada, fiind singurul ministru în care am avut cu adevărat un partener pentru proiectul nostru.
Este profund nedrept să-i reproşezi ceva, de la Iaşi, ministrului oltean care a dat în mâinile a doi ieşeni (Constantin Axinia şi Dorina Tiron) întreaga infrastructură feroviară şi rutieră a României.
România are nevoie de 2.000 km de autostrăzi, printre care şi cei 300 care interesează Iaşul. Să nu facem o vină ministrului din evocarea proiectului de la Craiova, atât timp cât proiectul Iaşului a fost permanent în faţă, sub mandatul său.
"În 2008 se începuse un studiu de fezabilitate, dar când a venit PDL la putere, proiectul nu a mai reprezentat o prioritate, şi orice finanţare s-a întrerupt. În bugetul multianual nu există nimic alocat pentru aşa ceva“
“Autostrada a fost scoasa de pe lista de prioritati a noului Executiv”
Nimic mai neadevărat!
Nici un studiu de fezabilitate nu era început la finele anului 2008.
Finanţarea de 15 miliarde, pentru cele trei studii de fezabilitate, pe tronsoane, este prevăzută în Planul de Achiziţii Publice pe 2009 al Companiei de Autostrăzi, deja aprobat de către Ministrul Transporturilor.
Dacă pentru PNL a fost necesară o perioadă de 17 luni pentru a avea un studiu de prefezabilitate (o lucrare simplă în raport cu complexitatea unui SF) pentru actuala conducere a ministerului planul este de a finaliza studiile de fezabilitate în aproximativ un an.
După această etapă, pot fi extraşi din SF indicatorii tehnico – economici ai proiectului, adică baza caietului de sarcini al licitaţiei finale, pentru proiectare şi execuţie.
“La Ministerul Transporturilor,
nimeni nu stia nimic despre vreo alocare de fonduri”
Autostrada Est – Vest este în administrarea Companiei de Autostrăzi.
Compania de Autostrăzi este în subordinea directă a ministrului.
Orice opinie autorizată nu poate proveni decât de la una din aceste surse.
Orice altă opinie nu reprezintă decât datul cu părerea.
Orice documentare serioasă asupra proiectului ar fi trebuit să înceapă, aşa cum am făcut şi eu, de la conducerea Companiei de Autostrăzi, întâmplător asigurată de un ieşean.
După care, pe informaţii certe, de la sursă, puteam să ne dăm în bărci şi noi, ceilalţi, cu opinii politice. Altminteri, tot ceea ce unii dintre noi nu ştim, devine automat inexistent, ca şi cum se întâmplă în ţara asta numai ceea ce ştiu precis Fenechiu, Nichita sau, cu voia dumneavoastră, Cârlan.
joi, 7 mai 2009
Aveti dreptate, domnule Relu !
Nu numai ca traieste, dar si vorbeste.
Iata aici o mostra din intelepciunea sa.
Ca intotdeauna, indopata cu tupeu si cu aroganta.
Cu toate acestea, nu pot sa nu-i dau dreptate stimabilului, in declaratia politica a anului: "Va spun ca ce a fost pe timpul guvernarii noastre nu va mai fi in secolul acesta".
Aveti mare dreptate, domnule deputat.
Asa fericire de flux financiar si bugetar cum a avut Romania in primii doi ani dupa aderare (2007-2008) poate vom mai atinge in anii de dupa criza.
Dar asa batjocura cum ati facut domniile voastre de ele - nici intr-un secol !!
luni, 4 mai 2009
Sa nu aveti nici o incredere in PDL, domnule Simirad!
Litigiul său personal cu Dan Cârlan, din … 1998, îl face să nu aibă nici cea mai mică încredere în grupul consilierilor PDL, mai ales că aceştia din urmă au votat de câteva ori împotriva domniei sale, în CJ.
În urmă cu trei luni, încă din prima întâlnire a coaliţiei PSD-PDL, cele două partide au luat decizia fermă de a extinde colaborarea politică şi la Primăria Iaşi, respectiv Consiliul Judeţean.
În toată această perioadă, PDL s-a raportat consecvent la proiectele importante pentru judeţul Iaşi (aeroport, fonduri europene pentru managementul integrat al deşeurilor, SMURD, fonduri europene pentru reabilitarea Bahluiului, Spitalul Regional de Urgenţe şi cel de Oncologie, etc).
În schimb, domnul Simirad s-a raportat, la fel de consecvent, la ranchiunile personale, la iubirea faţă de echipa şi interesele domnului Fenechiu, respectiv la setul de mofturi care definesc confortul personal al domniei sale.
E timpul să constatăm un lucru simplu: oferta PDL pentru un parteneriat onest la CJ, în care să muncim cu convingere pentru proiecte, se loveşte de un dezinteres incredibil, dublat de interese oculte la fel de incredibile.
Domnule Simirad, vă dau dreptate – în echipa de consilieri judeţeni PDL nu trebuie să aveţi nici cea mai mică încredere!
Nu vom vota nici de acum înainte pentru sediul dv de 10 milioane de euro, nici pentru atribuirea fără licitaţie a lucrărilor la drumurile judeţene şi nici pentru alte mofturi de ordin personal.
Relaţia PDL – Simirad rămâne la Iaşi în afara colaborării PSD-PDL, care funcţionează până acum corect, fără motive de fricţiuni.
luni, 27 aprilie 2009
Har
Nu stiu de ce, dar ma misca...
ESTE HAR...
- să iubeşti fără să fii iubit…
- să slujeşti fără să fii preţuit…
- să dăruieşti fără să ţi se mulţumească…
- să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască…
- să ierţi fără să fii iertat…
- să-l susţii pe cel care te-a lepădat…
- să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit…
- să crezi deşi nu vezi faţă în faţă…
- să crezi deşi nu eşti deplin lămurit…
- să investeşti clădind fără speranţe…
- să taci pentru a nu face rau aproapelui…
- să vorbeşti de dragul adevărului…
- să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti….
- totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti…
Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!
duminică, 26 aprilie 2009
Cutremurator de linistitor.
marți, 21 aprilie 2009
Scuze de Paste
Un interviu de om stresat
Cu linistea de dupa Paste, constat cat de stresat pot fi uneori, sub presiunea timpului si a problemelor curente.
Vorba titlului - uneori ma intalnesc cu mine pe strada si nu ma recunosc!
Multumesc, Marius!
duminică, 19 aprilie 2009
Vacanta de Paste
Am avut noroc de vreme buna, asa ca iata-ma in mult-dorita mea vacanta.
Acasa, in gradina din Bucium.
Acolo unde ajung atat de rar sa pot sta cateva ore tihnit, incat chiar mi-e dor.
Gazonul s-a trezit la viata, pomii au inflorit instantaneu, imediat ce soarele si-a dat drumul la caldura in forta.



Magnolia si arbustii au colorat si ei peisajul, in cautare de albine flamande.



Fantana chiar are apa, la doi metri jumate, si din ea irigam toata gradina.

Puiul de mesteacan e gelos - pe el nu l-am laudat.Chestiunile alea lunguiete, de cativa cm, sunt florile lui.

Pentru cand voi termina cu politica, mi-am pregatit retragerea la o banca. Sub salciile din fundul gradinii.


Pe cerdacul ca la Tarcau ...

... a venit iepurasul!

Va mai aduceti aminte, din copilarie, cum cautam ouale rosii prin tufele de iarba abia inverzite? Intotdeauna mergea in fata Eugen, fratele, mai mare cu sapte ani decat mine, si avea grija sa tot "posteze" ouale, numai bine sa le gasesc din prima. I le dadeam sa le tina, le ascundea din nou prin iarba, si uite asa, dupa ce le gaseam de vreo 20 de ori, nu ma prindeam ca ajungeam in casa tot cu cele 5-6 oua "de serviciu"...

Daca iepurasul ne-a adus oua rosii, cozonacul trebuie sa ni-l facem singuri. Asa ca incingem cuptorul si umplem valea cu mirosul de copt.

Eu sunt Fifi, papagalul, am 12 ani si ma bucur de primavara, in libertate conditionata.

Eu nu sunt un punct, cum vi se pare, ci sunt Brotacelul. Fac plaja, oracai peste gard cu prietenii din curtea vecinului si astept sa ne dea astia apa la piscina.

Eu sunt Zirra si nu mi-au placut niciodata iepurii (au urechile alea oribile) si nici ouale rosii.

Sunt, in genere, o doamna cocheta. Imi ingrijesc blana tot timpul si sunt mandra de ea.

Derbedeii astia de baieti, motanii adica, pentru ca umbla prin toate tufele, si-au facut blana numai dupuri. Asa ca au fost sanctionati cu tunsul zero!


Suntem taare suparati!

Pusca si cureaua lata, ce de-a par aveam odata!
luni, 13 aprilie 2009
Prima intalnire cu procurorul ...
luni, 30 martie 2009
O provocare pentru electorat
Intr-o anumita masura, o astfel de provocare este pe cale sa fie oferita de PDL, in cazul alegerilor europarlamentare.
Dupa doua ore de analiza si dezbatere asupra candidaturilor din partid, Comitetul Director National al PDL a stabilit urmatoarea formula de lucru:
- primele patru locuri pe lista PDL sunt alocate unor personalitati de anvergura nationala (Theodor Stolojan, Monica Macovei, Cristian Preda si Traian Ungureanu).
- urmatoarele 8 locuri (de la 5 la 12) sunt alocate (cate unul in fiecare caz) pentru cele 8 regiuni de dezvoltare, pentru a se asigura o reprezentare echilibrata si democratica la nivel regional. Pozitia pe lista a fost stabilita pe baza scorului mediu obtinut de fiecare regiune in alegerile locale si parlamentare, adica strict pe performanta electorala a regiunii. In regiunea Nord-Est, cea mai buna performanta electorala o are judetul Suceava, care a dat candidatul sau pe locul 8.
- de la locul 13 mai departe, se deschide competitia judetelor. Astfel, procedural s-a stabilit o lista ordonata a judetelor, de la pozitia 13 la 43, pe criteriul strict aritmetic al procentelor obtinute de PDL in alegerile locale si parlamentare din 2008. Acest clasament a fost impanat cu europarlamentari in functie si a rezultat lista care va fi depusa la biroul electoral.
Pe de alta parte, Biroul Permanent National va elabora o procedura simpla si pragmatica, prin care votul efectiv de pe 7 iunie sa determine si ordinea in care judetele vor primi locurile castigatoare de la pozitia 13 mai departe.
Altfel spus, lista actuala este fixa pana la locul 12 (asigurand o reprezentare optima pe palierul national si regional) si deschisa competitiei intre judete mai departe.
Daca Iasul (aflat acum, la pornire, pe locul 25) obtine cel mai bun rezultat dintre judetele de pe locurile 13-43, atunci candidatul iesean este primul validat pentru mandatul nr 13. Locul doi la vot este considerat ca si cum ar fi locul 14 pe lista, etc.
Se ajunge astfel la o motivare maxima a organizatiilor judetene, dar si a alegatorilor din fiecare judet.
Principiul este simplu: ieseni, vrem loc eligibil, adica un iesean in Parlamentul European? Foarte tare, poftim la vot, alege PDL si rezultatul obtinut de PDL in judetul Iasi determina castigarea mandatului.
Daca nu, nu te supara frate!
miercuri, 18 martie 2009
Sfantul Tiberiu, prietenul meu

De fiecare data cand colegii de partid mi-au cerut sa-l sanctionam pe sfantul Tiberiu, pentru toate insultele publice pe care ni le-a servit, m-am opus. Pentru ca, nu-i asa - este prietenul meu!
marți, 10 martie 2009
marți, 3 martie 2009
Competitia continua!
S-a specializat in stiinte politice la Harvard University dupa obtinerea unui doctorat in Psihologie Sociala in 1995 la Universitatea din Iasi, in Romania.
A predat la Universitatea din Bucuresti si SNSPA Romania in Romania, si a fost Visiting Scholar la Stanford, Harvard, European University Institute and St. Antony's College la Oxford University, intre altele.
A participat ca expert la misiuni ale UNDP si Banca Mondiala pe teme de reforma statului si reconstructie dupa conflict in tari din Balcani si fosta Uniune Sovietica (Crimeea, Caucaz).
Este analist Freedom House pentru Romania.
Desi azi are o pozitie academica, la inceputul anilor ’90 a fost printre oamenii cei mai activi in crearea unei prese libere in Romania.
In 1995 a fondat Societatea Academica din Romania, unul din cele mai de success think-tankuri din Europa de Est.
Din 2004 conduce Coalitia pentru o Guvernare Curata (www.romaniacurata.ro).
“European Voice” o publicatie a “The Economist” a nominalizat-o printre Europenii anului in anul 2005. Din juriu faceau parte Carl Bildt, Helen Wallace, etc.
In anul 2006, Financial Times a selectionat-o pe Alina Mungiu-Pippidi intre cei 50 de ginditori europeni chemati sa contribuie la volumul “European Union, the next fifty years: 50 top thinkers set out their ideas for Europe”.
Este unul din autorii cei mai citati pe teme de integrare europeana in presa de pe continent, cum ar fi in in Economist, Financial Times, Le Monde, International Herald Tribune, Frankfurter Allgemeine Zeitung.
De ex:
http://www.economist.com/world/europe/displaystory.cfm?story_id=11412918
http://www.economist.com/specialreports/displaystory.cfm?story_id=11440758
http://www.iht.com/articles/2008/04/01/europe/union.php
Munca Alinei Mungiu ca activist pentru transparenta si contra coruptiei se bucura de recunoastere globala, fiind citata de rapoartele Bancii Mondiale, intre altii:
siteresources.worldbank.org/INTEMPOWERMENT/Resources/486312-1095094954594/draft.pdf
http://web.worldbank.org/WBSITE/EXTERNAL/COUNTRIES/ECAEXT/0,,contentMDK:20989777~pagePK:146736~piPK:146830~theSitePK:258599,00.html
luni, 2 martie 2009
Am gresit. Imi cer iertare.
vineri, 27 februarie 2009
Vai de mineee ce nenorociiire!
Primul ministru si ministrul dezvoltarii regionale au fost la Suceava, unde au marcat lansarea contractelor de finantare pentru unele proiecte majore, ale judetelor Neamt, Suceava si Botosani...
Vai de mineee ce nenorociiire!
Iasul nu a fost la aceasta actiune, semn ca toti banii s-au dus la celelalte judete, iar noi suntem dati deoparte...
Vai de mineee ce nenorociiire!
Suntem ignorati, iar cei doi demnitari au venit la Iasi doar pentru a lua avionul spre Bucuresti...
Vai de mine cat de jalnici pot fi carcotasii tonomat!
La Suceava s-a marcat public, pe 26 februarie 2009, atribuirea finantarilor din fonduri europene (POR - Programul Operational Regional) pentru cele trei judete din Moldova.
La Iasi a fost liniste.
Pentru ca finantarile din POR, pe cota cuvenita Iasului, sunt active din 10 noiembrie 2008!
Iata-le aici! - peste 1.000 de miliarde de lei vechi, pe cele doua proiecte castigate de Lucian Flaiser, cu doua ture inaintea celorlalti!
Abia dupa castigarea alegerilor de catre PD-L la Consiliul Judetean in Suceava, Neamt si Botosani, aceste trei judete au ajuns cu procedurile la capat si au primit cota lor de finantare, pe proiectele anuntate public ieri.
S-auzim numai de bine!
luni, 23 februarie 2009
D' ale web-ului
Imi torn cuvenita cenusa in cap, recunosc cinstit ca micuta localitate luxemburgheza (sau ... luxembourgheza?) asa se scrie la dumneaei acasa si ma rog la Dumnezeu sa nu moara cineva din greseala mea.
Numai ca, in lumea larga, ambele forme sunt in mod egal acceptate si uzitate.
Dati va rog un Google, in web, si ... ce gasiti?!?
Forma gresita are 4.350.001 rezultate iar forma corecta ... 4.180.000!
Filologii ar putea sa ne spuna cum se cheama chestia aia cand o forma neconforma se impune in uz, in dauna formei conforme a cuvantului...
sâmbătă, 21 februarie 2009
Taxa Auto - o mica satisfactie personala
vineri, 20 februarie 2009
Regretabil
Discutia era despre amendamentul Fenechiu la buget (acel amendament demagogic privitor la aeroportul Iasi, amendament care nu putea fi adoptat macar pentru ca era fundamental nelegal, amestecand Bugetul de Stat cu Fondul pentru Dezvoltare).
Distinsul mincinos liberal a afirmat in emisiune cum ca, in timp ce parlamentarii PNL si PSD sustineau in picioare amendamentul, parlamentarii PD-L nu s-au implicat, nu au sustinut cauza aeroportului Iasi si nu au fost alaturi de ceilalti.
Oricine poate accesa pe internet inregistrarea sau stenograma dezbaterilor din Parlament.
Se poate astfel usor constata nedreptatea facuta parlamentarilor PD-L, care au luat cuvantul la microfon (senatorul Dumitru Oprea si deputatul Daniel Oajdea) sustinand pe fata amendamentul lui Fenechiu, din solidaritate locala. De asemenea, toti, dar absolut toti parlamentarii PD-L de Iasi, au votat pentru acest amendament.
Fireste, este de discutat cat rost avea sa se voteze acest amendament, calificat in aceeasi emisiune drept "de neaprobat" chiar de catre colegul deputat Nicusor Paduraru. Important este ca, in planul semnalului politic si al solidaritatii de Iasi, pedelistii au fost excesiv de corecti, in timp ce liberalii sunt excesiv de ... asa cum stim.
Mai este un aspect, la fel de regretabil.
Vazand ca toti cei care au cuvantat in emisiune se scarpinau in cap cu privire la "ce o fi Facilitatea Shengen si cum functioneaza", am incercat sa intru in direct cu o binecuvenita explicare a acestui instrument de finantare europeana.
Am fost refuzat politicos dar ferm, astfel incat si rusinoasa interventie a domnului Adomnitei a ramas fara cuvenita corectie.
O fac aici, macar pentru cei mai fideli dintre vizitatorii blogului meu.
Desi totul ramane, pana la urma, macar regretabil...
miercuri, 18 februarie 2009
Solutia Guvernului pentru Aeroport - Facilitatea Shengen
Ma bucur ca domnia sa a fost foarte receptiv la aceasta problema si a abordat-o serios, pe fond, si nu la capitolul firimituri.
Daca amendamentele propuse in dezbaterea bugetului nu pot fi acceptate acum de Guvern, din cauza situatiei juridice inca nerezolvate a terenului, exista in schimb o solutie serioasa, bazata pe fonduri europene.
In aceasta seara, in plenul Parlamentului, Ministrul Finantelor s-a angajat sa sustina introducerea la finantare, chiar in acest an, a proiectului Aeroportului Iasi in cadrul Facilitatii Shengen - instrumentul de finantare al proiectelor din zona de frontiera a UE.
Fireste, imediat dupa clarificarile juridice legate de teren, aflate in curs.
Pentru 2009, Facilitatea Shengen are alocati 218 miloane euro.
vineri, 13 februarie 2009
Amintiri din vremelnicie
joi, 12 februarie 2009
Istorie si folclor
Este admirabila straduinta de a dovedi, cu orice pret, ca ratza-mpunge.
marți, 10 februarie 2009
Unde trebuie sa cautam banii pentru Aeroport?
Firesca, dar nefondata.
In Bugetul de Stat sunt evidentiate explicit doar investitiile proprii ale statului, prin bugetul Ministerelor sau altor autoritati ale administratiei publice centrale.
Prin Planul de Amenajare a Teritoriului National (o lege) sunt stabilite acele obiecte de infrastructura (autostrazi, cai ferate, porturi, aeroporturi, etc) care sunt in proprietatea statului si in administrarea Ministerului Transporturilor.
Spre exemplu Aeroportul Otopeni sau Baneasa.
Pentru aceste obiective, investitiile ar apare explicit in bugetul Ministerului Transporturilor, ca parte a Bugetului de Stat.
Aeroportul Iasi nu este in proprietatea statului, ci in cea a Judetului Iasi, fiind in administrarea Consiliului Judetean, aparand ca obiectiv de investitii explicit in bugetul CJ Iasi, nu in Bugetul de Stat.
In schimb, in Programul de Guvernare actual, este mentionat explicit Aeroportul Iasi, ca fiind unul din obiectivele de infrastructura locala care va fi finantat din fonduri guvernamentale, datorita potentialului major de dezvoltare turistica a regiunii.
Finantarea se face, ca si in anii precedenti, nu explicit prin Bugetul de Stat, ci prin Hotarare de Guvern, fie din Fondul de Rezerva al Guvernului, fie din Fondul de Dezvoltare (sumele incasate din privatizari).
In concluzie, imediat ce regimul juridic al investitiei (chestiunea terenurilor) va fi rezolvat, aceasta va putea fi (si va fi) finantata prin HG, asa cum a fost si anul precedent.
Update la tocat
- anuntul s-a facut inca din decembrie, la Monitorul Oficial si in Ziarul de Iasi
- concursul s-a anuntat, tot in decembrie, la Agentia Nationala a Functionarului Public
- OUG privind blocarea posturilor nu se aplica in acest caz (si nici in cazul concursurilor din urmatoarele zile, de la Miroslava sau de oriunde in alta parte) deoarece procedura era deja lansata la intrarea in vigoare a ordonantei, iar in plus (desi nici n-ar mai fi necesar) posturile sunt unice in institutie, potrivit atributiunilor specifice. Asa scrie legea.
De ce insist cu aceste amanunte?
Pentru a ajuta jurnalistii onesti sa faca diferenta fata de ceilalti, adica sa nu se poata invoca maine scuza "n-am stiut aceste amanunte, de aceea am scris asa...".
PS Daca mai apar in aceasta seara noi "carlige" pentru carcotasi, poate mai revin.
Mi-ar place sa sfarsim prin a spune "iata ca si politicienii se simt obligati sa respecte milimetric procedurile legale".
In definitiv, chiar despre asta este vorba: avem o lege, o respectam, chiar daca ar exista si cai ocolite, cum au utilizat altii, in trecutul recent.
Angheluta si Tomaseschi sunt functionari publici ...
PD-L Iasi a acordat recomandarea politica pentru cei doi, in vederea unei eventuale numiri, potrivit legii, in functia de subprefect.
Potrivit legii, in situatia in care se vacanteaza un post de subprefect (inalt functionar public) acesta poate fi ocupat temporar, prin hotarare a guvernului, de catre o persoana care indeplineste conditiile legale (prima conditie) si care face parte din corpul functionarilor publici (a doua conditie).
Daca cei doi au asumat cariera de inalt functionar public propusa de partid, atunci au asumat implicit si doua decizii cu caracter personal:
- sa renunte la activitatile profesionale prezente (angajat RAR, respectiv avocat)
- sa intre in corpul functionarilor publici, pentru a fi la dispozitia guvernului, pentru o eventuala numire pe functia de subprefect, daca va fi cazul unei vacantari.
Prin urmare, au fost nevoiti sa faca ceea ce face orice cetatean dornic sa devina functionar public: sa urmareasca lista concursurilor organizate in acest sens de catre institutiile publice, sa fie pregatiti pe tematica de concurs si sa fie cei mai buni.
Ieri, la primaria Miroslava a avut loc un astfel de concurs, anuntat si pregatit cu mult timp inaintea desemnarii celor doi colegi drept candidati pentru subprefect: anuntul la ANFP si cererea de avizare a concursului au fost facute inca din decembrie, alaturi de alte doua concursuri organizate de aceeasi primarie in curand.
Cristian Angheluta si Dragomir Tomaseschi au participat la concurs si au fost declarati castigatori, de catre comisia de concurs, in componenta sa de nivel judetean si nu doar intern, local.
Sa ne mire ca au castigat drept ei?
Primul a absolvit cursurile speciale pentru inalti functionari publici, cu durata de 6 luni, cursuri desfasurate anul trecut de Institutul National pentru Administratie (in subordinea MAI) inclusiv cu lectori din Franta. La finalizarea cursului a absolvit examenul de atestare.
Al doilea este avocat cu experienta practica la bara de peste 10 ani.
Dupa parerea mea, sunt doi tineri extrem de bine pregatiti, nu doar pentru un concurs la Miroslava ci si pentru un concurs de inalti functionari publici la nivelul oricarui minister.
De maine, cei doi functionari publici se vor prezenta la serviciu, adica la Primaria Miroslava.
Si-au asumat acest traseu, vor trebui sa-l urmeze.
Numirea ca subprefecti va putea fi facuta in doua zile sau intr-un an.
Ei sunt la dispozitia Guvernului, in corpul functionarilor publici.
Am facut aceasta prezentare si datorita catorva telefoane pe care le-am primit din presa locala, la modul "dar este normal ca drept cei doi sa castige acest concurs? De ce nu am stiut si noi de concurs? etc".
Vreau sa spun ca au castigat pentru ca sunt pregatiti pentru mult mai mult decat atat si ca sunt zeci de concursuri anuntate sau in curs, in tot judetul.
Acest concurs a devenit interesant abia azi, doar pentru ca ieri au participat la el cei doi.
Tot la Miroslava insa, vor mai fi inca doua asemenea concursuri, in curand.
Punem pariu ca nu sunt deloc interesante?
luni, 2 februarie 2009
Lacrimi de crocodil
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
S-a inchis o rana
marți, 6 ianuarie 2009
Criza economica, bat-o vina!
Cand eram mai nedumerit, o stire de pe Mediafax m-a luminat - stressul!
Iata despre ce este vorba:
Terapia prin ţipete, un remediu bun împotriva stresului
LONDRA / 12:54, 5.01.2009
Experţii spun că terapia prin ţipete este un remediu foarte bun pentru contracararea stărilor negative, o alternativă la tradiţionala relaxare într-un loc liniştit, informează dailymail.co.uk.
Sfârşitul sărbătorilor de iarnă, temperaturile scăzute şi criza economică mondială reprezintă principalii factori care fac ca ziua de luni, 5 ianuarie, să fie una dintre cele mai stresante din 2009, pentru toate persoanele care se întorc la birou după vacanţa de iarnă.
"Eliminarea tensiunii prin ţipete este cu adevărat benefică pentru a scăpa de energia negativă provocată de stres", a declarat Judi James, expert în limbaj corporal şi psiholog în cadrul ediţiei britanice a emisiunii de televiziune "Big Brother".
"Când stresul riscă să vă copleşească, încercaţi o serie susţinută de ţipete. O soluţie alternativă ar fi să mergeţi într-un loc izolat, să închideţi ochii, să inspiraţi adânc de câteva ori, pentru a vă calma", au declarat psihologii britanici.
Dragul meu prieten, iarta-ma!
Eram gata sa cred ca este vorba despre o banala lipsa de caracter.
Cand colo, este chiar o grava problema de sanatate!
Draga prietene, nu te lasa coplesit, tipa, descarca-te, ca face bine!
joi, 1 ianuarie 2009
La multi ani!
Tot asa cum a trecut deja o luna de la ultima mea postare.
E cazul sa ies din amorteala Revelionului si sa incepem anul cu putina activitate.
Deocamdata, va doresc tuturor un an categoric mai bun decat 2008.
Ceea ce-mi doresc si mie, nefiind deloc complicat sa mi se si intample.

luni, 1 decembrie 2008
N-a fost dans. A fost cantecul de lebada.
Doua cuvinte simple.
Privind proiectul meu politic personal.
Am 40 de ore nedormite in spate si nu comentez acum mai mult.
Dupa binecuvenita odihna, dupa o binecuvenita, dar rezonabil de scurta reflectie, absolut necesara, voi putea scrie sau spune mai mult.
Deocamdata, mai am de numarat (paralel) vreo 60 de sectii de votare din judet, asteptate de partid pentru decontul final al alegerilor de ieri.
Sigur ca vorbim despre incheierea unei etape in viata mea.
Tot asa dupa cum vorbim despre un nou inceput.
Avem si proiectul politic al echipei PD-L de la Iasi
Sigur ca voi oferi partidului meu ceea ce este mai bine pentru maximizarea performantei sale politice, in deplin acord cu cei care mi-au incredintat responsabilitatea pe care am avut-o in ultimii patru ani.
Adica, impreuna cu colegii mei, din echipa de la Iasi, ca si din echipa de la Bucuresti, vom pune de acord pe alocuri formula colegiala de conducere a organizatiei de Iasi, cu ceea ce ne-au transmis alegatorii nostri duminica, precum si cu ceea ce asteptam si noi, de la noi insine, ca echipa.
Dupa ce vom face o analiza obiectiva a etapei pe care am incheiat-o ieri.
Cu calm, echilibru si spirit constructiv.
Fara patima si zgomote.
La timp.
PS Nu voi face nici un comentariu de presa pe aceasta tema, in nici un context.










