Azi, de dimineaţă, în drum spre minister, am o
surpriză – Dâmboviţa a dispărut din
centrul Bucureştiului ! A rămas în locul ei doar o albie betonată, cu ceva
urme de aluviuni şi-atât.
Explicaţia este destul de simplă – sistemul integrat
de apărare a Capitalei împotriva inundaţiilor a permis stocarea temporară a întregului debit al Dâmboviţei în acumulările din amonte
de oraş, pentru a permite evacuarea urgentă a apelor pluviale din zonele
joase ale Capitalei, respectiv în zonele de şes de după aceasta, pentru ieşirea
din criza generată de ploile brutal de abundente de ieri şi azi-noapte.
La prânz, văd în presa on-line de Iaşi cum Bahluiul îşi iese din pepeni şi se
încruntă la ieşeni.
Cu vreo doi-trei ani în urmă, când a început să devină clar că chiar facem proiectul Bahlui, am avut de înfruntat, printre altele,
ironiile unora cărora nici nu merită să le mai amintesc numele aici.
Politruci de o vară, de un mandat sau degeaba, ori
jurnalişti–tonomat, aceştia se căzneau să demonstreze că proiectul Bahlui nu
este decât o schemă de aruncat banii pe apa respectivă, întrucât este o glumă
să te gândeşti că Bahluiul cel leneş şi puturos ar putea să ridice probleme cu
inundaţiile.
Iată că dumnealui se burică şi le bate obrazul.
În curând, graţie proiectului Bahlui, şi Iaşul va avea
un sistem similar, eficient şi elastic, pentru a se apăra de capriciile vremii.
Cum funcţionează proiectul?
Când Bahluiul vine prea nervos, deja este “tăiat” din
faşă, înainte de Târgu Frumos, acolo unde două
acumulări pot stoca peste 3 milioane de metri cubi de apă din afluenţii cei
mai obraznici din zonă (Bahluieţ şi Probota) care adună ploile de pe toate
dealurile din jur şi le aruncă spre oraş, apoi spre Podu Iloaiei şi Iaşi.
Lacul de acumulare de la Podul Iloaiei (cel existent,
dar reabilitat), dacă este bine pregătit (adică să nu fie plin şi să aibă, de
asemenea, un volum mare disponibil pentru stocare) pune şi el umărul la
înghiţirea excesului de viitură de pe Bahluieţ.
Apoi, dacă gluma continuă să fie groasă, o nouă
capcană îl aşteaptă şi pe domnul Bahlui atât înainte de Podul Iloaiei, cât şi
după orăşel, unde este invitat politicos şi ingenios să-şi verse surplusul
temporar de apă în două imense acumulări laterale (ca nişte buzunare amenajate
pe câmp). Un “buzunar” are 120 de hectare, al doilea 265 de hectare şi, în
total, pot stoca alte 13, 5 milioane de
metri cubi de apă.
În fine, dacă domnului Bahlui încă i-au mai rămas
mofturi în cap şi apă în exces, la intrarea în Iaşi îl aşteaptă o albie
decolmatată, recalibrată, betonată şi cu parapeţii înălţaţi cât să ajute la
păstrarea apei în albie.
Rolul betonării albiei tocmai acesta este – să crească
substanţial viteza de scurgere a apei prin zona centrală a municipiului, chiar
dacă secţiunea albiei este limitată de podurile rutiere, astfel încât să poată
fi evacuată o cantitate chiar şi de 100 de metri cubi pe secundă (un Bahlui “normal”
are în medie un debit de 2,8 mc/s).
Şi, uite-aşa, cât de nărăvaş ar fi Bahluiul, Iaşul nu
va avea de suferit.
Până când întreg sistemul va fi gata (şi va fi în
curând) se cuvine să ne uităm cu un ochi în albia Bahluiului, ca să luăm aminte
că se poate întâmpla, iar cu celălalt ochi la oamenii care mai şi fac câte ceva
durabil, chiar dacă au de luat şi şuturi necuvenite în fund pentru asta.
Pentru
că, nu-i aşa, nici o faptă bună nu scapă nepedepsită…