sâmbătă, 13 aprilie 2013

Zece iezi cucuieti - libertatea are limite!

Cei zece iezi cucuieti de la Tarcau au implinit azi trei saptamani.
Cu ocazia asta, au primit cadou o excursie in gradina in care vor face scoala toata vara. Asa ca au primit prima lectie a democratiei - libertatea are limite!
Gardul electric nu e periculos, dar nici o fericire nu e...
Zbenguiala e totala, dar pana la gard!
Nu e greu, invatam repede...



Pe Bahlui, agale, pluteşte un plagiat la vale …


Halal de mine, sunt Întâiul Plagiator al Urbei!!
Dacă n-aţi aflat încă, luaţi de AICI şi vă luminaţi.
V-aţi săturat de râs?
Acuma hai să discutăm un pic serios.
Distinsul domn Sorin Ionescu face două confuzii în mâniosul său contraatac.

Prima confuzie este aceea între a-ţi da cu părerea şi a face.
Domnia sa consideră că l-am plagiat, la capitolul „dat cu părerea pe gratis în legătură cu Bahluiul”.
Adică acel simulacru de acţiune politică a consilierilor locali din opoziţie, când vin luna asta la primărie şi depun un „proiect” de o pagină jumate, prin care propun ca primarul să ia repede vreo sută de milioane de euro din bugetul de 50 de milioane al oraşului, şi să facă 12.000 de locuri de parcare, pe Bahlui, în Bahlui, sub Bahlui şi în vis.
După care, fuga la conferinţa de presă, pentru distrugătoarea antiteză „noi vrem să facem, io-te ce idee bună avem, primarul nu ne lasă”.
Şi ... cam gata, ăsta fu „proiectul”.
Eu nu am participat la acest concurs de frumuseţe, probă la care nu ştim exact nici acum care au fost adevăraţii plagiatori. 
Dacă daţi o căutare pe Google („Sorin Ionescu, Bahlui”) veţi găsi ... trei cetăţeni, consilieri locali, care se ciorovăiau între ei, în iulie 2008, despre cine a avut primul ideea cu parcările pe Bahlui şi care a fost mai iute de mână să o dea la presă.
Eu, în schimb, împreună cu primarul Nichita (celălalt mare plagiator de Bahlui) ne-am ocupat de lucruri mult mai banale. 
Am adunat la un loc două ministere, plus Apele Române, plus Primăria şi Consiliul Judeţean, într-un Parteneriat oficial şi concret, despre care am amintit zilele trecute pe blog.
Am coordonat câţiva ani munca adevărată a unor consultanţi profesionişti şi a unei echipe inimoase de la Direcţia de Ape Prut, pe elaborarea unor proiecte adevărate, pe sute de pagini, care au adus în final 73 de milioane de euro la Iaşi, bani europeni reprezentând o treime din toate fondurile alocate de UE cu această destinaţie pentru întreaga Românie, în întreg exerciţiul bugetar 2007 - 2013.
Sunt sigur că nu aţi observat azi această ştire de AICI.
Sunt 54 de milioane de euro care se vor investi în întreaga infrastructură naţională a Apelor Române, este abia al doilea proiect aprobat de UE după cel al Iaşului, tocmai la doi ani distanţă şi cu o sumă substanţial mai mică.
Simţiţi diferenţa, domnule Sorin Ionescu?
Nuu, nu diferenţa între sume, ci diferenţa între a-ţi da cu părerea pe o pagină jumate, într-o oră şi jumate, şi a face cu adevărat ceva concret, durabil şi consistent.
Dacă nu simţiţi această diferenţă, daţi o fugă până în Podu Roş şi uitaţi-vă în Bahlui.
Veţi vedea asta (octombrie 2012):



în loc de asta (martie 2010):


Până la coadă, dragă domnule Sorin Ionescu, hai să facem pace.
Să stabilim că ideea genială a fost a dumneavoastră, ca şi a celorlaţi doi consilieri din 2008, împreună cu Mihail Kogălniceanu şi cu alte câteva zeci de mii de ieşeni care, înşiraţi de-a lungul timpului şi de-a lungul puturosului Bahlui, or fi exclamat măcar o dată „Evrika! Să fie curat!”
Să mai stabilim că noi, plagiatorii de serviciu, Nichita, Cârlan şi acoliţii lor, nu am făcut decât să îndeplinim această profeţie, e adevărat - cu oarecare întârziere, pentru care îngăduiţi să fim iertaţi...

A doua confuzie a domnului Sorin Ionescu: „Cârlan trebuie să-şi ducă «copilul de suflet» la testul ADN de paternitate. Copilul are alt tată.”

Sorin tată, dragul meu, atunci când un copil se naşte, există sigur şi un tată pe undeva.
Copilul despre care vorbesc eu s-a născut, înseamnă că i-o fi şi tatăl pe undeva.
Copilul tău, însă, e sublim dar nici nu s-a procreat, nici nu s-a născut.
El a rămas desenat pe o simplă pagină şi jumate de hârtie.
Plus imensa satisfacţie pe care ai avut-o câteva zeci de secunde, când ai povestit la presă.
Un fel de masturbare spirituală, cu public.
Hâţ – hâţ şi gaata!
Iar cine practică chestia asta nu se numeşte îndeobşte tată, ci cu totul altfel.


miercuri, 10 aprilie 2013

Târnăcoping – cum ajunge vulturul să moară slugă

A fost odată, ca niciodată, un jurnalist respectat în presa politică locală. Florin Gheţău.
Din garda veche a primilor jurnalişti de presă locală postrevoluţie, domnul Gheţău ajunsese să fie un experimentat comentator al politicii şi administraţiei locale.
Spre deosebire de jurnaliştii de rând, incapabili să producă mai mult decât şablonul de ştire standard “Popescu a zis că… / Ionescu i-a răspuns să… / la revedere pe mâine”, domnul Gheţău făcea analize politice interesante, echilibrate, avea opinii, avea concluzii, crea presă.
Pot spune că era unul dintre editorialiştii care plutea ca un vultur deasupra cetăţii şi scria credibil ceea ce-i vedea ochiul de acolo, de sus.
Îl respectam, îl aveam drept reper şi era una dintre opiniile care mă influenţau substanţial în acţiunea mea politică, pentru că chiar ţineam cont de părerea sa.
Vremurile au trecut.
După mărirea şi decăderea Jurnalului de Est, vulturul a poposit pe pământ, printre muritorii de rând, ca să nu zic de foame. Am intuit încă de pe atunci, cu o anumită compasiune născută din respect, constrângerile pe care trebuie să şi le asume uneori jurnalistul, pentru a supravieţui pe vremuri de criză, atât în branşă, cât şi în viaţa de zi cu zi.
Treptat, vulturul a uitat cum e cu zborul suveran deasupra cetăţii.
Dacă te uiţi acum la el, este doar o umilă slugă.
Năpârlit şi cu piciorul în laţ, cu greu ai mai putea ghici, citindu-l, că a fost odată vultur.
Lupta pentru supravieţuire l-a transformat în categoria de vieţuitoare din presă care fac târnăcoping, tonomate triste ale intereselor simple şi directe ale stăpânului care-i plăteşte.
Poate nu acest lucru m-a surprins cu adevărat în decăderea domnului Gheţău, pentru că, la limită, poţi înţelege obiectiv orice constrângere.
Ceea ce m-a şocat cu adevărat la el este modul extrem în care a ajuns să ducă partizanatul politic de serviciu, până la limita urii pur personale la adresa ţintelor vii pe care le primeşte în fişa postului.
Oameni pe care i-a cunoscut şi cu care a fost în relaţii cordiale ajung să fie trataţi de el nu numai ostil politic, nu numai cu critici dezechilibrate, dar şi cu o anumită ură personală îndârjită şi dusă la extrem, până dincolo de limitele demnităţii.
Laţul de la picior probabil că a creat fostului vultur asemenea frustrări, încât numai îndemânarea editorialistică nu i se mai pare suficientă pentru a revărsa atâta venin cât şi-ar dori. Când răul dintr-un articol scris cu dreapta pe blogul domniei sale nu este suficient de murdar cât se cuvine, atunci intră şi mâna stângă în serviciu, cu tot felul de răutăţi neomeneşti postate pe propriul forum, la adăpostul de onoare al anonimatului, sau, mă rog, al pseudonimului.
Am fost vreme de câţiva ani ţinta vie a grupului de interese la care serveşte domnul Gheţău, grup chitit să câştige cu orice preţ controlul asupra organizaţiei de Iaşi a partidului de guvernământ din acea vreme. Nu am acceptat acest lucru şi asta m-a costat un şir lung de umilinţe, jigniri, minciuni, în fine – tot ceea ce înseamnă târnăcopingul jurnalistic de joasă speţă.
Într-un final am fost înlăturat şi am crezut că asta înseamnă şi izbăvirea de pedeapsa nedreaptă, dar pe care o înţelegeam totuşi în logica ei pragmatico – barbară, ca pe un instrument de luptă cât eram pe funcţia care-I încurca.
Nici pe departe izbăvire!
Vulturul meu a continuat să mă porcăie cu orice ocazie, de parcă într-o viaţă anterioară i-aş fi furat capra, omorât găinile sau zgâriat maşina cu cuiul pe aripă. Iraţional şi jalnic în acelaşi timp. Dar şi dureros în plan strict omenesc.
Mă întreb uneori cum s-ar uita fostul vultur în ochii celor pe care-i porcăie sistematic şi cu pasiune, dacă s-ar întâlni întâmplător pe strada, dincolo de adăpostul formal al spaţiului virtual şi abstract în care-şi plantează veninul de zi cu zi.
Poate că asta este o nedumerire nedemnă de unul care face politică de atâţia ani, ţinând cont de percepţia standard a politicianului lipsit de scrupule, dar iată că o împărtăşesc public – nu înţeleg prea bine cum se simte un om când dă ochii cu alt om, după ce l-a jignit şi umilit pe nedrept sau excesiv ani în şir.
Dar asta poate că nu e treaba mea. E doar treaba domniei sale.
E suficient să citeşti AICI, şi apoi AICI, ca să-ţi dai seama câtă patimă iraţională şi personală însoţeşte pixul domnului Gheţău în orice referire la activităţile mele. Acum două săptămâni, veneam în PSD ca să-mi păstrez, după capul său, o funcţie la care iată, deja am renunţat. Drept pentru care, azi miza a fost defapt cu totul alta. Nu am pretenţia să-i fiu nici pe plac şi nici simpatic domnului Gheţău, dar te buşeşte râsul când vezi cât efort poate face un om ca să fie penibil şi tot mai slab ca jurnalist.
Apogeul rateului profesional al domnului Gheţău a fost atins însă în campania parlamentarelor din toamnă.
Domnia sa a fost atunci, şi ca slujbaş, dar şi în plan personal, angajat deplin în campania PDL din Copou.
Din nou am putut vedea hidoasa transformare a omului jurnalist în vieţuitoarea aceea dizgraţioasă şi lipsită atât de onoare, cât şi de limite.
De data asta victima a fost Gheorghe Emacu, vinovat atât de non-cooperarea financiar - instituţională cu stăpânirea tonomatului, cât şi de faptul că era concurent politic în colegiul în care domnul Gheţău presta simpatia jurnalistica de campanie pentru un terţ.
Nu-mi pot reprima nici acum repulsia vis-à-vis de modul nedemn în care a putut aşa-zisul actual jurnalist să bălăcărească un om de mare calitate morală şi profesională, pe care probabil nici nu l-a cunoscut vreodată, dar pe care l-a transformat în obsesia sa bolnavă vreme de patru săptămâni.
Din păcate pentru domnul Gheţău, acea campanie a fost un eşec usturător, o nouă şi concretă decădere a fostului vultur. Domnul Emacu a obţinut cel mai bun scor al USL, domnul Baconschi a pierdut lamentabil în faţa Mihaelei Popa, iar domnul Gheţău a rămas nu doar cu rateul profesional în portofoliu, dar şi cu ura pe care nici acum nu şi-a vindecat-o.
Ca şi în cazul meu, Gheorghe Emacu, după o viaţă în care a fost şi este respectat necondiţionat de toţi cei care îl cunosc cât de cât, ajunge acum să fie ţinta iraţională şi perenă a unuia care nici măcar nu a discutat faţă în faţă zece minute cu dânsul.
Păcat.
Şi trist.
Au trecut vreo doi ani de când laţul de la piciorul de jurnalist al domnului Gheţău nu-i permitea să scrie despre startul lucrărilor la proiectul Bahlui mai mult decât că se teme să nu fie decât o promisiune fără acoperire, în neghioaba tradiţie românească (nu tot ce se începe se şi termină la timp şi bine) şi că acesta se pare că nici nu va primi finanţarea la care muncisem.
În toţi aceşti ani am aşteptat ziua în care fostul jurnalist, pe care l-am respectat odată, va smunci piciorul din laţ, se va elibera cât să dea o fugă până pe malul Bahluiului şi să-şi aducă aminte măcar o dată în viaţă că a fost, cândva, un vultur.
Din păcate pentru el, vulturul a ales să moară slugă.
Dumnezeu să-l ierte…. 
--------------------------------------------
P.S. Am exclus operativ din textul postat initial cateva pasaje care faceau referire la implicarea doamnei Ghetau in campania din Copou. Se prea poate sa fi facut eu acum o clasica greseala jurnalistica - sa nu verifici o informatie si din a doua sursa. Insa o recunosc si o corectez pe loc, fara sa mai am nevoie de nici o informatie complementara, pentru ca nu acesta era fondul problemei.
Cred ca, dupa ce am sters toate aceste trimiteri din text, nu s-a pierdut nimic din ceea ce am vrut sa transmit.
Regret daca am gresit si transmit scuze doamnei, care chiar nu are nici o legatura cu problema dintre noi, baietii.

marți, 9 aprilie 2013

Bahlui – finalul mandatului meu de patru ani

S-au împlinit, pe 10 martie, patru ani de când am lansat iniţiativa Parteneriatului pentru Bahlui, cu scopul declarat de a genera proiectele de amenajare a râului în municipiul Iaşi.
Îmi face mare plăcere să văd şi să afirm că ceea ce am propus în acel document – invitaţie la parteneriat am si concretizat în realitate, exact în liniile directoare pe care le indicam atunci drept posibile şi necesare.
Printr-o simbolică coincidenţă, la împlinirea celor patru ani, care seamănă cu un fel de mandat de responsabilitate publică, liber asumat şi nu încredinţat de cineva, mi-am încheiat activitatea din fruntea Autorităţii pentru Inundaţii şi Managementul Apelor şi, implicit, calitatea de coordonator al Parteneriatului pentru Bahlui.
Am ales, de curând, să urmez un nou drum în administraţia centrală, ca director de cabinet al secretarului de stat Maricel Popa, în nou înfiinţatul Departament (minister) al Energiei.
Este o provocare extrem de interesantă, prin care voi pune în sprijinul demnitarului, alături de experienţa sa managerială, toată experienţa politică acumulată de mine în cei opt ani cât am fost senator, secretar de stat sau director general în administraţia centrală. Cred că vom putea fi o echipă redutabilă de ieşeni, la rândul nostru în sprijinul unui ministru – delegat pentru Energie născut în judeţul Iaşi.
Revenind la Parteneriatul pentru Bahlui, vreau să punctez, ca să rămână scris, stadiul în care las acest proiect complex.
Aşadar, în martie 2009 am lansat iniţiativa constituirii unui Parteneriat pentru Bahlui.
După un an, în martie 2010, cu ocazia şedinţei de guvern de la Iaşi, s-a semnat documentul de angajament oficial pentru înfiinţarea Parteneriatului, între două ministere (Mediu, respectiv Dezvoltare Regională şi Turism) şi Consiliul Judeţean.
Din păcate, din considerente pur politice, la acea vreme s-a exclus Primăria municipiului Iaşi din calitatea de partener local, aceasta fiind înlocuită cu Consiliul Judeţean, deşi este vorba despre un proiect realizat în inima municipiului, în mijlocul unui pachet de alte investiţii de infrastructură urbană dezvoltate de Primărie în zonă. O eroare care va fi, cu siguranţă, corectată în perioada imediat următoare.
În cadrul Parteneriatului, avem în principal două mari proiecte de investiţii, unul pentru reamenajarea propriu-zisă a albiei râului Bahlui, pe cei 11 km în care tranzitează municipiul Iaşi, şi un altul pentru amenajarea zonei de agrement pe porţiunea de 2,5 km dintre Podul de Piatră şi Podul Tudor Vladimirescu.
Ministerul Mediului s-a angajat să realizeze, prin Apele Române, cu fonduri europene din POS Mediu, primul proiect – amenajarea albiei, lucrarea care se află acum în plină execuţie pe teren.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a angajat să finanţeze Consiliul Judeţean Iaşi, pentru a realiza ulterior, pe acelaşi amplasament, cel de-al doilea proiect – zona de agrement din centrul municipiului, adiacentă Bahluiului.
Proiectul de mediu are asigurată în prezent integral atât finanţarea cât şi toate condiţiile tehnico – juridice pentru finalizarea cu succes, termenul fiind la mijlocul acestui an.
După recepţia finală a acestui proiect, amplasamentul se va putea preda spre execuţia celui de-al doilea proiect, amenajarea zonei de agrement.
Pentru acesta, Consiliul Judeţean are deja rezolvate:
-   Hotărârea de guvern care aprobă finanţarea din bugetul de stat, prin autoritatea de turism, în cadrul programului de dezvoltare a infrastructurii turistice adresat comunităţilor locale;
-    Studiul de Fezabilitate, aprobat de plenul CJ încă din 2011;
-  Avizul favorabil al Studiului de Fezabilitate, dat de Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Turism, din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, condiţia prealabilă pentru introducerea proiectului în lista de finanţare
Mai este nevoie de promovat un singur act normativ, o hotărâre de guvern prin care parteneriatul local să se extindă în ceea ce priveşte beneficiarii investiţiei de agrement, prin cooptarea Administraţiei Bazinale de Ape Prut – Bârlad (proprietara terenului de sub investiţie) şi a Municipiului Iaşi (proprietar al întregii infrastructuri din exteriorul parapeţilor albiei Bahluiului, zona de agrement neputând fi limitată doar în albia râului, fără acces la spaţiile exterioare amenajate complementar de Primărie).
Nu am nici o îndoială că acest act normativ va fi foarte repede iniţiat şi promovat, întrucât instituţiile implicate, începând cu Primăria Municipiului Iaşi, şi-au exprimat acordul de interes în acest sens iar toate autorităţile decidente sunt din linia politică liberală (Consiliul Judeţean, Administraţia Bazinală de Ape Prut, ministrul delegat pentru ape, ministrul economiei şi ministrul delegat pentru IMM şi turism, etc).
În condiţii normale, în maxim două luni ar trebui ca hotârârea de guvern să fie adoptată, proiectul zonei de agrement introdus la finanţare în lista de investiţii a Autorităţii Naţionale pentru Turism, prin bugetul Departamentului pentru IMM şi Turism din ministerul Economiei iar licitaţia pentru desemnarea constructorului lansată în procedură.
Asta în ideea că, imediat ce investiţia de mediu va fi finalizată (betonarea şi amenajarea albiei pe întreg tronsonul Podu de Piatră – Tudor Vladimirescu) să poată începe lucrările de amenajare a zonei de agrement.
În ceea ce mă priveşte, plec din acest proiect numai din punct de vedere juridic – nu mai am rolul oficial de coordonator al Parteneriatului pentru Bahlui, din partea Ministerului Mediului.
Voi rămâne în schimb cu sufletul în proiect şi cu ochii în patru la tot ceea ce se va întâmpla acolo în continuare, proiectul Bahlui fiind copilul meu de suflet, ajuns la majorat şi predat în deplină stare de sănătate celor care trebuie de acum înainte doar să-l finalizeze.
Mult succes pe mai departe, mandatul meu de patru ani s-a încheiat!

luni, 1 aprilie 2013

Nu-i de-ntâi Aprilie. E chiar el, Cucuşor!


Motto:
„Mortul, când e mort, nu mai suferă.
El nu ştie că e mort şi nu simte nimic.
Tot greul cade pe cei din jur.
Aşa e şi cu prostul...”
_____________________________________
Constipat şi când face moale, Cucuşor este un mare admirator al oglinzii.
Deseori cade în adulaţia propriei măreţii, aşa că mai sforăie câte o grozăvie pe Facebook, după care fuge înapoi la oglindă să-şi verifice încruntătura, dacă-i suficient de înspăimântătoare sau nu.
În afară de măreţ, încruntat, ratat şi constipat, Cucuşor mai este şi derutat.
Habar n-are pe unde să se mai aşeze, în complicata morişcă din PNŢDL, mai ales că şi dispoziţiile primite de la patronul lui în aventura politică sunt contradictorii.
Duminica trecută, când ruptura în PNŢDL părea că se produce rapid, comanda a fost „Primul la uşă, maarş!”
Derutat, dar hotărât, Cucuşor a şi zvârlit-o, direct de pe telefon, unde altundeva decât pe Facebook: „E timpul pentru un nou început ...”.
Apoi, ca să fim siguri că am înţeles bine unde bate, a postat fericit şi preluarea de pe-un site, care a tradus pentru necunoscători: „Cu alte cuvinte, momentul plecării din PDL e aproape.” 
Şi apoi, tot în Facebookul vieţii lui pe pământ: „Niciodata nu este prea tarziu... Prea tarziu va fi pentru cei care nu au stiut sa respecte principii si sa utilizeze oamenii la deplina lor disponibilitate. Pentru mine nu, nu m-am simtit util la nici macar o zecime din cat as putea oferi. Cand ai 250 de oameni in jur, "prea tarziu" se declina altfel.”
După două zile, când i s-a dat „La loc comanda, că rămânem în partid”, oglinda nu a mai ştiut să-i explice gingaşului derutat ce dracu să facă. Doar i-a fript o încruntătură la fel de derutată ca şi originalul.
Aşa că a mai dat vineri o tură pe la MRU, ca sâmbătă să se răţoiască cu străşnicie la Movilă - „Eu decid unde stau, când şi cu cine. Tot eu decid când plec şi de ce. Ai înţeles asta Petru Movila? Dacă da (te sfatuiesc dealtfel în sensul acesta), spune şi celorlalţi că e indicat să nu calce pe teren minat că îşi vor suporta consecinţele.”
Obosit de atâta luptă, Cucuşorul se mai aşează oleacă la hodină, unde altfel decât pe Facebook. Când colo, ce să vezi?!?
Însăşi izbăvirea – Dan Cârlan şi Ioan Nani au fost cooptaţi în conducerea PSD Iaşi!
Wow!!!
„Mă întreb cum de mai deschid gura acei apărători ai celor doi şi ce rol fundamental mai vor prin PDL cât timp e clar că apărau ceea ce nu merita apărat? Şi ce credibilitate mai vor să aibă? Sugestia mea ar fi să plece şi ceilalţi care au nostalgii sau interese. Ce ziceţi dragi colegi, vorbim despre asta la primul BPJ?”
Şi, uite-aşa, penibilul nostru Cucuşor a ajuns acolo unde i s-a comandat – e primul la uşă!
Numai că pe partea cealaltă, zgăibărând de zor să intre înapoi.
Vă rog eu, daţi-i drumul omului să intre!
Nu de alta, dar cade din nou în dizgraţie dacă-l prinde stăpânul iar falit.
Cât despre "prietenia" noastră, dragă Cucuşor, uite cum o să facem: io te şterg din listă iar tu după aceea te încrunţi la oglindă cât de tare poţi, daa?!?
Numai să nu strigi, că e degeaba. Eu nu te mai aud!
Şi ... le faci viaţa grea celor din listă!