De ieri, Tanti Bruna (cum o ştiu toţi cunoscuţii pe
mama) nu mai este printre noi.
S-a mutat alături de Nea Fane, la cimitirul din
Brateş, după ce s-a stins duminica dupa amiază.
Tanti Bruna, dincolo de impresia lăsată de chipul ei plăpând şi marcat
de suferinţa ultimelor săptămâni, a plecat ca o învingătoare.
S-a născut acum aproape 87 de ani, la 5 octombrie 1926, aici, în satul
Brateş de pe Valea Tarcăului.
A fost ultimul copil, al 13-lea din familie, destul de departe în urma
celorlalţi fraţi.
La doi ani şi jumătate a rămas orfană de mamă (bunica mea, Wilhelmina
Klein), iar la 14 ani fără tată (bunicul meu, Fritz Klein), ambii veniţi aici din
Austria anilor 1902, la construcţia căii ferate forestiere, şi naturalizaţi ca
cetăţeni români după primul război.
A fost crescută de fraţii şi surorile mai mari, până când, în ianuarie
1945, în ajunul Bobotezei, puţin după 18 ani, a fost urcată în vagoanele de
vite şi dusă direct în lagăr, în URSS, la Kramatorsk-ul din Regiunea Donbass.
Era foarte vinovată faţă de poporul român şi-al său frate sovietic, deoarece
purta un nume şi un sânge nemţesc.
Împreună cu ea au fost deportaţi şi fraţii mai mari, Victor şi Carol
Klein.
Aceştia doi au fugit din lagăr încă din primele luni, parcurcând apoi pe
jos şi pe ascuns cei peste 1100 de kilometri până acasă, timp de aproape un an.
Au ajuns cu bine în Brateşul natal şi au fost acceptaţi de regimul vremii să-şi
continue viaţa în libertate.
Tanti Bruna a ispăşit aproape 5 ani de lagăr, cu muncă la încărcat
cărbune în vagoane, reparaţii de căi ferate şi agricultură la colhoz, foamete,
disciplină militară, umilinţe şi suferinţe.
În noiembrie 1949 a fost eliberată, repurtând o victorie împotriva
soartei potrivnice.
I-a fost oferit un loc de muncă la exploatarea forestieră, a fost
telefonistă, apoi curier, apoi “operator de resurse umane” (ţinea evidenţa
salariilor) şi a ajuns contabil la sectorul de exploatare a lemnului, de unde a
şi ieşit la pensie după câteva zeci de ani.
Aici l-a cunoscut, în 1952, pe tânărul Fănică, “Cârlan” cum i-a zis de
cele mai multe ori, un puşti absolvent al Şcolii Comerciale din Brăila, trimis
de patrie să muncească la Tarcău. Cel mai mare copil din cei şase pe care i-a
avut bunicul meu Ion Cârlan, din Gropenii Brăilei, o familie atât de săracă
încât strujenii de păpuşoi erau o avere cu care reuşeau să supravieţuiască
peste iarnă.
S-au căsătorit în ianuarie 1954, pornind în viaţă de la un zero perfect.
Au avut la sfârşitul anului primul copil, pe Eugen, iar peste 7 ani –
greşeala vieţii, pe subsemnatul.
Şi-au construit cu greu, dar cu drag, o casă frumoasă, din lemn, s-au aşezat
şi au muncit o viaţă întreagă, câştigându-şi respectul comunităţii locale, cât de mică o fi ea.
Au izbândit să-şi vadă copiii la locul lor, nepoţii mari şi împliniţi.
Acum patru ani, Nea Fane a fost răpus de metrii cubi de ţigări Carpaţi
fumate o viaţă întreagă, culmea, la peste 10 ani după ce se lăsase de fumat.
Cancerul nu iartă!
Tanti Bruna a intrat în acea perioadă liniştită a vieţii în care i-a mai
rămas de pus în ordine un singur lucru – ultimul drum.
De aproape zece ani şi-a pregătit cu minuţiozitate acest ultim eveniment
din viaţa ei.
Toate cele cuvenite pregătite, cu ordine nemţească, în şifonerul din “camera
din faţă”, cu liste de inventar, instrucţiuni de utilizare, proceduri,
persoane responsabile pentru fiecare pas de urmat după ultima secundă a vieţii.
Din clipa în care s-a stins, o echipă bine instruită, formată din tinere
femei de încredere din sat, a săvârşit tot ceea ce era de de săvârşit, urmând
cu uşurinţă un “master-plan” bine pus la punct.
Noi, urmaşii, nu am avut altceva de făcut decât să ne întrebăm, cu
îngrijorare, dacă vom fi în stare, în viaţa asta nevolnică, să ne lăsăm în urma
noastră atât de bine puse la punct toate treburile, încât să putem pleca cu
sentimentul datoriei deplin împlinite, aşa cum a plecat Tanti Bruna.
O învingătoare.
Dumnezeu să o odihnească în pace, alături de Nea Fane, în liniştea
cimitirului din Brateş, pe Valea Tarcăului, acolo unde s-a născut, de unde a
fost izgonită, unde s-a întors, unde a muncit, unde a izbândit şi unde s-a
stins cu discreţie la bătrâneţe.