duminică, 20 martie 2011

Unde-i lege, nu-i tocmeală!

Una dintre cele mai subiective teme de discuţie într-o organizaţie politică o reprezintă analiza activităţii unui lider sau a unei echipe de conducere.

Prin esenţă subiectivă şi volatilă, activitatea politică poate fi “tradusă” într-o mie de limbaje, fiecare după finalitatea urmărită.

Există, însă, momente speciale în viaţa organizaţiei politice, atunci când este nevoie de o evaluare cât mai obiectivă, echitabilă, imparţială şi toate părţile implicate în analiză au interesul convergent ca instrumentele de evaluare folosite să fie cât mai corecte.

Spre exemplu, în PDL se apropie Convenţia Naţională de alegeri.

Pentru pregătirea acesteia, BPN şi comisia specială de organizare, desemnată acum două săptămâni de către Consiliul Naţional de Coordonare, trebuie să stabilească norma de reprezentare a judeţelor – numărul de delegaţi pe care îl aduce fiecare judeţ la Convenţia Naţională.

Fiind în joc structura corpului electoral care va alege Preşedintele partidului şi membrii noului Birou Permanent Naţional, miza acestei norme de reprezentare este maximă.

De aceea, s-a ales drept unic criteriu de repartizare a drepturilor de vot criteriul rezultatelor electorale din ultimele patru campanii electorale – alegerile locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale, din perioada 2008 – 2009.

S-a făcut analiza integrată şi s-a luat decizia finală, conform statutului PDL.

Aşadar, acum este lege.

Şi unde-i lege, nu-i tocmeală!

Potrivit acestei evaluări, Organizaţia Judeţeană PDL Iaşi ocupă locul 13 la nivel naţional, în rândul celor 47 de organizaţii judeţene şi de sector, pe baza rezultatelor electorale.

Adică exact linia de demarcaţie a primei treimi de clasament.

La numărul total de delegaţi (cei pentru rezultate electorale, plus delegaţii de drept, pe baza funcţiilor deţinute) Iaşul ocupă locul 11 din 47 – în primul sfert al clasamentului.

Nu este nici o urmă de îndoială faptul că aceasta este cea mai obiectivă evaluare a activităţii politice a echipei pe care am condus-o în perioada 2005 – 2010, evaluare pe baza căreia Organizaţia de Iaşi primeşte acum locuri în faţă la masa puterii de decizie în Convenţia Naţională.

Prilej să mulţumesc încă o dată colegilor care mi-au fost aproape în acea perioadă şi care sunt parte dreaptă la această satisfacţie a datoriei împlinite.






luni, 14 martie 2011

Paradoxurile democraţiei interne – mita şi candidatura.

Pe vremea lui Ceauşescu circula o butadă numită “Paradoxurile comunismului”:


  • Producţia agricolă a patriei este cea mai mare din istorie;

  • Cu toate acestea, galantarele din magazine sunt goale;

  • Cu toate acestea, frigiderele şi cămările sunt pline;

  • Cu toate acestea, românii stau ore-n şir la coadă.

Citesc în diagonală presa locală şi opiniile de pe net, după anunţul pe care l-am făcut cu trei zile în urmă, privind revenirea mea la partid cu o posibilă candidatură.


Şi văd unele “paradoxuri ale democraţiei interne”:


  • Revenirea mea îi lasă rece (sau reci?) pe mulţi oameni importanţi.

  • Cu toată indiferenţa rece, ei mă atacă fierbinte din toate poziţiile.

  • Cu toate că mă atacă fierbinte, faptul că mi-am anunţat decent colegii de partid că mă întorc este apreciat drept o manieră greşită de a încerca să candidez.

  • Trăim în organizaţie vremuri noi, de democraţie internă, şi nu ca acelea în care dânşii au primit acces la funcţii de vârf, vremuri în care este normal să candideze cât mai mulţi dintre colegi, dar nu este în regulă ca eu să încerc a candida, pentru că eu pierd întotdeauna, dar candidatura mea este un mare pericol pentru organizaţie, care între timp a fost reconstruită din temelii, deci nu-mi mai este apropiată.

Cea mai spectaculoasă redută de carton de după care cetatea se apără de propriul cetăţean este statutul meu de funcţionar public.

Am avut grijă să anunţ din prima că mi-am luat toate măsurile instituţionale pentru a nu amesteca politica şi funcţia publică.

Adică voi face politică la Iaşi, în această campanie internă, exclusiv în zile libere.


M-a distrat logica impecabilă pe blogul unui distins intelectual, care cugetă aşa: “dacă un funcţionar public ia mită în zi de concediu sau după ora 16, acesta este funcţionar public sau persoană privată?!”


Hai să o clarificăm.


Mai întâi cu partidul, că asta ustură.


Statutul funcţionarului public permite acestuia calitatea de membru de partid (cu toate drepturile aferente) dar interzice exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor politice, în exercitarea atribuțiilor ce le revin prin funcţia publică”.

Totodată, funcţionarul public nu poate ocupa funcţii de conducere în partid.


Aşadar, câtă vreme sunt funcţionar public, am dreptul să activez la partid, cu două restricţii – să nu deţin funcţii de conducere în partid iar în exerciţiul funcţiei publice (la ghişeu, la birou, în timpul serviciului sau în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu de orice fel) să nu dau expresie preferinţelor politice.


Evident, când sunt în concediu nu pot fi în exerciţiul funcţiei publice, pentru simplul motiv administrativ că am delegat automat atributiile mele persoanei îndreptăţite din spatele meu.


Când sunt în timpul liber, acasă cu familia, la partid cu colegii, sau pe malul Bahluiului la o bere cu prietenii, nu sunt funcţionar public, ci cetăţean cu drepturi garantate de constituţie şi de legile ţării, inclusiv dreptul la opinie politică.


Când sunt, în schimb, pe malul Bahluiului inspectând lucrările de regularizare, sunt în exerciţiul atribuţiilor funcţiei publice şi ferească-mă Dumnezeu să schiţez cel mai mic gest politic. Nici măcar pe acela de a aprecia în vreun fel atitudinea politicienilor locali care au încercat să blocheze proiectul.


Când voi candida la o funcţie de conducere în partid, indiferent de nivel, voi fi asumat implicit consecinţa că a câştiga înseamnă intrarea în stare de incompatibilitate între funcţia politică şi funcţia publică.

Situaţie în care, potrivit legii, am la dispoziţie 15 zile după validarea funcţiei politice nou câştigate, pentru a înlătura incompatibilitatea, prin renunţarea la una din funcţii.

Cine mă cunoaşte, îşi poate uşor imagina că am luat în calcul acest aspect şi, dacă voi decide să candidez la partid, voi fi pregătit şi să ies din incompatibilitate.

Fără reţineri.


Acuma, la desert, despre luarea de mită în timpul liber.


De esenţa mitei este legătura intrinsecă cu funcţia publică – mita se dă şi se ia exclusiv cu scopul de a influenţa modul în care funcţionarul public îşi exercită atribuţiile funcţiei publice.

Prin urmare, distinse domn, indiferent la ce oră serveşte mita, primitorul nu o poate face decât ca funcţionar public.


La fel cum garanteaza condiţionat dreptul la opinie politica, Constituţia condamnă necondiţionat mita. Mai de-a dreptul spus – eu am dreptul constitutional să activez şi să candidez la partid, nimeni nu are dreptul să ia mită.


Şi nu-i nici un paradox în asta …

vineri, 11 martie 2011

Vin la Partid !


Astăzi se împlinesc exact 10 luni de când conducerea aleasă a Organizaţiei Judeţene PDL Iaşi – BPJ, a fost înlocuită cu o structură interimară (CODA – Comisia pentru Organizarea şi Desfăşurarea Alegerilor).


Scopurile declarate al acestei mişcări au fost:


· crearea condiţiilor echitabile pentru competiţia internă (în ipoteza că şefii BPJ ar putea avea instrumente pentru a-şi favoriza propria candidatură);


· desfăşurarea alegerilor de jos în sus în structurile de bază ale partidului fără tentaţia teoretică de a se păstra structuri vechi şi posibil neperformante, doar pentru că ar fi apropiate de vechea conducere;


· deschiderea şi împrospătarea partidului prin atragerea de personalităţi de anvergură, în ipoteza că o conducere stabilă de şase ani poate ar fi reticentă la nou veniţi.


· oferta implicită către grupul parlamentar al organizaţiei (care are ponderea decisivă în CODA) de a administra conducerea organizaţiei pe perioada interimatului şi de a-şi găsi prin asta propria unitate, coerenţă şi forţă, dacă cumva acestea nu ar fi fost posibile din cauza conducerii în funcţie.


Am înţeles şi am respectat întru totul nevoia partidului de a lăsa structura interimară să lucreze nestingherită la atingerea obiectivelor sale.


Am plecat practic într-un exil autoimpus, departe de Iaşi şi de colegii lângă care am muncit în şase ani şi opt campanii electorale, pentru a nu avea nici cea mai mică influenţă în tot ceea ce se va face în organizaţie.


Acum, timpul de joc s-a epuizat şi se intră în linia dreaptă a deciziilor care vor marca soarta organizaţiei pentru următorii patru ani, prin alegerea structurilor de conducere la nivelul colegiilor, municipiului şi judeţului Iaşi.


Cvasitotaliotatea structurilor de la rădăcina partidului s-au regenerat, astfel încât prezenţa mea printre colegii vechi sau noi nu mai poate influenţa în nici un fel configuraţia corpului electoral intern.


De aici înainte, am tot dreptul legitim şi statutar, în campanie internă fiind, să pot influenţa, cât pot eu, intenţiile şi opţiunile poporului pedelist ieşean, spre ceea ce eu voi considera a fi opţiunea potrivită pentru structurile de conducere ale organizaţiei.


Am acest drept inclusiv din perspectiva faptului că port încă responsabilitatea votului primit ca ultim preşedinte ales al organizaţiei, responsabilitate pe care numai viitorul Consiliu de Coordonare Judeţean mi-o va putea descărca, tot prin vot, pe baza raportului de activitate şi prin alegerea următorului preşedinte legitim al organizaţiei judeţene.


Sunt aşadar îndreptăţit şi obligat să particip, intens şi hotărât, la conturarea unui curent unitar şi detaşat majoritar, care să se impună la conducerea organizaţiei judeţene, pe baza principiilor şi valorilor pe care le-am respectat în toţi aceşti ani.


Constat că cel puţin un obiectiv al CODA nu a fost atins – unitatea, coerenţa şi forţa grupului parlamentar, în condiţiile în care există în prezent cel puţin patru candidaturi enunţate dintre cei şapte colegi parlamentari.


Prin urmare, nu Dan Cârlan a fost piedica în calea unităţii şi coerenţei grupului ci, probabil, alte cauze, care nu fac obiectul acestei postări.


Din acest punct de pornire, voi face ceea ce am ştiut eu mai bine să fac în anii din fruntea organizaţiei – munca de apropiere între colegi, de conciliere şi de toleranţă reciprocă.


Ard de nerăbdare să cunosc personalităţile marcante venite în organizaţie în ultimul an, să discut cu dânşii şi să le cunosc opinia.


Voi discuta în zilele şi săptămânile următoare cu toţi colegii care pot şi trebuie să contribuie la unitatea reală a organizaţiei – parlamentari, primari, aleşi locali, directori din administraţia publică, şefi de organizaţii interne şi organizaţii locale, precum şi, mai ales, cu membrii fără funcţii deosebite, dar cu multă muncă în spate.


Vom contura şi vom propune împreună partidului un proiect politic integrat al organizaţiei (municipiu – judeţ) care să ofere şanse optime pentru bătălia electorală a alegerilor locale de anul viitor.


Din acest punct de vedere, convingerea mea este aceea că trebuie să acordăm responsabilitate, autonomie şi încredere deplină celor două structuri politice (municipiu şi judeţ) pe obiective distincte şi asumate de fiecare echipă în parte.


Următoarele două săptămâni mi le voi dedica acestei munci de comunicare, consultare şi construcţie, după care voi pune concluziile mele în faţa colegilor din partid şi le voi cere susţinerea politică a proiectului.


De asemenea, voi prezenta pe larg propunerile mele conducerii naţionale a partidului, partener legitim şi important în orice construcţie politică de acest fel.


În ceea ce mă priveşte, personal, nu am nici o ţintă pentru ocuparea unei funcţii anume, dar nici nu voi ezita să candidez pe orice poziţie, dacă altfel nu aş putea să ating obiectivele pe care mi le-am propus.


Mi-am luat toate măsurile pentru perioada următoare, în acord cu conducerea ministerului meu, pentru a nu amesteca lucrurile şi a respecta statutul funcţionarului public – nici o acţiune politică la Iaşi nu o voi derula decât în zile libere sau de concediu, cu o separaţiune clară între activităţile de serviciu şi acţiunile politice.

miercuri, 9 martie 2011

Cei şapte ani de acasă

Azi este 9 martie.

Împlinesc şapte ani din ziua în care am primit, în BPN, de la Traian Băsescu, carnetul de membru PD.

Mă întreabă apropiaţii la ce categorie m-oi fi încadrând în partid – vechi, nou, reformat, reformator sau aşa-şi-aşa?

Eu zic altfel, şi anume că niciuna.

Sunt doar un coleg ce are cei şapte ani de acasă, atribut care lipseşte cu desăvârşire multora dintre epigonii vremurilor actuale…

marți, 8 martie 2011

Ne tinem de cuvant.

Parteneriatul pentru Bahlui - un proiect care se tine de cuvant.
Ieri a fost luni 7 martie 2011.
Si, asa cum am promis in noiembrie anul trecut, lucrarile efective pe Bahlui au inceput.
Restul e can-can ...