Dan Carlan si Constantin Simirad i-ar fi furat proiectul (ideea) amenajarii Bahluiului.
Prin amabilitatea domnului arhitect (iesean de origine) Bogdan Radu Herovanu aflam urmatoarele:
Planuri de regularizare a cursului Bahluiului au existat încă din secolul al XVIII-lea. În raportul lui König din 18 februarie 1785, se propunea "(...) realizarea unui canal navigabil care va trece prin Iaşi".
Într-un raport din anul 1787, contele Alexandre d’Hauterive, secretarul personal al domnitorului Alexandru Ipsilanti, a catalogat acest proiect ca fiind lipsit de eficienţă: "(...) Ce alt s-ar putea trimite din Iaşi decât noroi?"
Chiar dacă ideea a fost abandonată, ea a fost reluată în articolul 158 din Regulamentul Organic
(1832) când s-a prevăzut că "Siretul şi Prutul (...) trebuie a se curăţi şi a se face mai îndemânatic pentru plutirea sau pentru a se face canaluri de comunicaţie, de pildă unirea Siretului cu Prutul prin râul Bahlui, care ar fi de mare folos şi pentru comercia capitalei".
Ca urmare a tăierii pădurilor aflate pe malurile sale, dar şi a zăgăzuirii apelor de către proprietarii de moşii care au amenajat iazuri, debitul Bahluiul a scăzut, astfel încât "dispuet şi cu ape turbure, trist ajunge în faţa cetăţenilor capitalei, în o stare vrednică a reclama a lor compătimire" (Gazeta de Moldavia, 13 august 1851 - Bahluiul)
În anul 1862, ca urmare a mutării capitalei Principatelor Unite de la Iaşi la Bucureşti, omul politic moldovean Mihail Kogălniceanu cerea compensaţii economice pentru fosta capitală a Moldovei, între care şi realizarea canalului navigabil Bahlui-Prut, prin care Iaşul să devină "port-franc"
În jurul anului 1880, lângă podul de cale ferată de pe linia Iaşi-Ungheni (1874), într-o baltoacă lărgită de viituri care era din vechime scăldătoarea târgului, ieşeanul Gafencu a amenajat gherete şi bufete, transformând zona în Băile Bahluiului. Fete în costume de baie, cu pantalonaşi treisferturi, îmbiau pe turişti cu cafele şi bere rece.
Între anii 1911-1913 s-a efectuat o rectificare a albiei Bahluiului în zona municipiului Iaşi. Ca urmare a topirii zăpezilor din perioada de iarnă sau a ploilor torenţiale din perioada de vară, Bahluiul ieşea din matcă şi inunda partea de jos a oraşului (până la Fabrica de Ţigarete şi la Gara Iaşi), transformând-o într-o mlaştină. Nu existau diguri de protecţie care să elimine pericolul de inundaţii.
În anii '60-'70 ai secolului al XX-lea, sub coordonarea primarului Ioan Manciuc, s-au efectuat lucrări de regularizare a albiei râului Bahlui, ca urmare a inundaţiilor care ameninţau municipiul Iaşi (în special cartierele Dacia, Alexandru cel Bun sau Mircea cel Bătrân). S-au construit cu acest prilej diguri de protecţie. Realizarea acestor lucrări a presupus amenajarea a 13 lucrări hidrotehnice complexe (apărare contra inundaţiilor, irigaţii, piscicultură, alimentări cu apă industrială).
În anii '80 ai secolului al XX-lea, specialiştii Ministerului Mediului au elaborat un proiect de transformare a Bahluiului în râu navigabil, dar acesta a fost abandonat de conducerea de atunci a ţării, nefiind considerat o prioritate. Proiectul prevedea îndreptarea cursului sinuos al Bahluiului între localitatea Leţcani şi municipiul Iaşi, în zona străzii Cicoarei, prin crearea unui canal Leţcani-Iaşi, prin care să se redea municipalităţii câteva zeci de hectare de teren pentru dezvoltarea unor proiecte investiţionale
Ca urmare a faptului că nu s-a efectuat timp de aproape 40 de ani nici o lucrare de decolmatare şi igienizare a râului, iar întreprinderile industriale din judeţ au deversat substanţe poluante în apă (în principal azotaţi şi fosfaţi), Bahluiul a devenit un râu poluat.
Pe lângă acestea, unii cetăţeni ai municipiului Iaşi au aruncat deşeuri în albia acestuia (în special în zonele periferice) afectând grav starea acestuia.