miercuri, 30 iulie 2008

Cu gandul acasa

Inca de duminica, instinctul mi-a spus ca ceva ar putea sa nu fie in regula acasa, dupa ploi.
Am oprit serialul, in ideea ca materialele foto si video le voi putea posta oricand, mai tarziu, fara riscul de a le suprapune cu necazuri mult prea grave ale celor de acasa.
Din pacate, situatia este grava si in judetul nostru.
De unde eram pregatiti pentru o actiune de solidarizare cu sinistratii din alte judete, iata ca acum ne vom ocupa, cu toate fortele, de Rachiteni, Trifesti si celelalte locuri aflate in plina criza.
Ne-am inteles de la distanta, cu totii, care de pe unde suntem, si echipa PDL intra direct in actiune la Iasi.
In cateva ore, colegii de la Iasi vor comunica presei, pentru publicul larg, modul de organizare a actiunilor de sprijinire a celor evacuati.
Le multumesc tuturor colegilor care sunt, ca de obicei, la datorie.
Personal, primul lucru pe care l-am facut este sa donez acestei campanii indemnizatia de senator pe o luna (mai precis 50 milioane vechi), ca o prima rezerva pentru necesitatile urgente, pina incep sa se stranga masiv ajutoarele.
Gandurile noastre se indreapta spre comuna Trifesti, acolo unde o tanara echipa de conducere (primar-viceprimar, ambii PDL, la primul mandat) are deja, dupa nici doua luni de la alegere, un test extraordinar de greu.
Sa dea Dumnezeu ca viiturile de dupa-amiaza sa nu inunde satele si sa ramanem doar cu disconfortul evacuarii preventive.
Tinem aproape!

sâmbătă, 26 iulie 2008

La multi ani, Mihaela!

Azi e ziua Mihaelei.
Implineste ... 29 de ani.
Plus cei 14 de cand ne-am hotarat sa o ducem impreuna.
La multi ani!
Si scuze ca pierd timpul pe net!

Joi - de la ploaie la mult soare

Plecam la drum in aceeasi nota ca si ziua de ieri: cer acoperit, mohorat si amenintare de ploaie.
Google ne-a promis, totusi, vreme mai buna.
Ne asternem la traseu, urmand sa lasam Alpii austrieci si sa ne indreptam spre sud, inspre italieni, unde ne asteapta Dolomitii.

Dupa nu mult timp, incepem sa vedem soarele.
Bucurie mare.
Doar zapada alba, imaculata, de pe varfuri, ne aminteste de unde venim.

Peisajul este din ce in ce mai frumos, mai vesel - insorit si mai optimist.

Zapada ramane tot mai in urma, verdeata pune stapanire pe drum.

Tocmai am primit un sms, de la Mihaela Popa.

Ia priviti un pic prin gaura aceea de verdeata.
Merita sa descarcati poza, ca sa aveti rezolutia maxima.

Stai sa-ti fac o poza, vrei?

Drumul serpuieste lin printre paduri.

Soferul pare multumit in barba lui


Apa aia vine de acolo...

... trece pe aici...

... si curge intr-acolo!

Nu va uitati la mine, sunt nebarbierit.
Uitati-va acolo jos, ca pe mine ma mai vedeti!

Defileul s-a deschis tot mai mult, am scapat de stransoarea muntilor, dar vom intra cat de curand din nou, in alta.

Pun pariu ca nu vedeti punctele alea de acolo sus.

Nici acum.
Dar, daca descarcati imaginea, aveti suficente sanse sa-i vedeti.

Sunt parapantisti!

Facem stanga, la Toblach si intram in zona in care totul este la dublu: italian si austriac.
N-am vazut pe nimeni suparat ca se vorbeste italiana la austrieci sau germana in Italia.
Intram spre Dolomiti.
Primul care ne intampina este lacul Toblach (rostit cu asprimea austriaca) sau Dobbiaco (cu glas iubitor, italieneste).
Nici nu stii ce sa admiri - apa linistita sau muntii amenintatori din spate.

Alpii sunt plini de astfel de lacuri.

O pensiune veche si frumoasa, pe malul lacului.

Si, stimati telespectatori, tuguiurile alea de frisca, asezate in drumul nostru, sunt crestele Dolomitilor.
Dolomitii d'Ampezzo (din regiunea Ampezzo)
In spatele lor, undeva intr-o galeata, se afla una din celebrele statiuni de schi ale italienilor: Cortina d'Ampezzo.
Acolo vom opri diseara si vom zabovi pana maine la pranz.
Avem un capitol special dedicat numai Cortinei, ca merita.

vineri, 25 iulie 2008

Ma odihnesc, sau muncesc?

M-a prins doua noaptea (aici) descarcand pozele de ieri.
Internetul italienilor (ca am ajuns la Cortina d'Ampezzo, in Dolomitii italieni) este doar un pic mai breaz ca cel de ieri.
Adica, in loc sa fie clar ca nu merge, am stat 3 ore la munca.
In conditiile astea, ma odihnesc de ajung acasa chior de somn.
Am avut o zi splendida, cu mult soare si peisaje superbe.
Am facut zeci de poze de tot felul, plus mult film.
N-are nici un rost sa va povestesc acum.
Raman dator cu o zi in urma, sa pot sistematiza materialele.
Maine urcam cu telecabina pe la trei mii si ceva de metri.
Daca va fi soare (si va fi) scoatem niste filmulete traznet.
E mult de povestit.
Va zadarasc cu un singur exemplu, de marketing.

In rest,va doresc numai bine.
Pe curand!

joi, 24 iulie 2008

Miercuri, Ziua 3. Am ajuns in istorie (acum, si cu poze)

Incep cu finalul zilei.
Am ajuns ... in istorie.
Adica, vreau sa spun, cand ne-am cazat la pensiunea de azi m-am bucurat ca avem internet.Dupa vreo doua ore, pe la miezul noptii, am pus concluzia: un acces la internet atat de prost n-am mai vazut de la inceputurile IT-ului de Bahlui.
Tineti minte vremea dial-up-ului, la Romtelecom?
Tin minte ca, in 1996, cand candidam la Primarie (prima data, eram fresh!), am trimis o poza pe mail, la o tipografie.
A durat 50 de minute si nu era decat o banala poza normala.
Acum, la fel.
Nici nu are rost sa mai incerc a descarca poze, pentru ca imbatranim aici.
O sa facem in felul urmator: va marturisesc pe scurt ce am facut ieri, apoi plecam la drum si cand ajungem undeva (tot in anii 2008) atasez si cuvenitele poze. Corect?
Asadar, prima teapa am luat-o de dimineata: ploaie si nori cat incape.
In conditiile astea, nici un rost sa mai pierdem timpul pe aici: lacul pe ploaie este ca berea dupa vin, iar cu telefericul pe varful muntelui putem merge doar daca vrem sa vedem norii din interiorul lor. I-am mai vazut prin interior acasa, in Fagaras. Nu difera mult fata de exterior, doar ca nu mai stii unde esti.
Ne orientam pe harta si gasim un alt lac de munte: Zell am See.
Yahoo Weather ne promite ca va fi oarecum noros, dar nu prea multa ploaie.
Plecam la drum.

Traseu frumos-frumos, chiar daca ploaia si norii ascund majoritatea peisajului.
Bu-hu-hu!

Bu-hu-hu-hu-hu!!

La fiecare curba - o poiana.


In fiecare poiana, cel putin o pensiune.

Muntii vegheaza semeti traseul,

iar pe crestet au zapada proaspata.

Am intrebat daca zapada este proaspata sau perena.
Mi-au zis ca este de doua zile!
De pe la 1800 - 2000 de metri, toata ploaia este alba.
Cascam gura din mers si nici nu ne dam seama ca am ajuns, defapt ... in Peru!
Lame!
Pasc linistite, spre deliciul trecatorilor

Cateva poze cu ele si plecam mai departe.

Pe marginea drumului, din cand in cand, puncte de achizitie lapte - molkerei (das milch este laptele, molkerei ar fi laptaria).

Mi-aduc aminte ca, pe vremuri, cand eram copil, asa era si la noi, la Brates.
Venea "colectarea" dimineata si lua cele cateva sute de litri de lapte predati din sat la tanti Ines (asa o chema, se ocupa de molkereiul din sat si era dintr-o familie de italieni emigrata pe valea Tarcaului, odata cu bunicii mei, la inceputul secolului).
Apropo, acum vreo 7 ani am facut, pe cont propriu, un racensamant al satului Brates, unde m-am nascut. Nici n-a fost greu: doar 72 de gospodarii, in care gasesti toate natiile posibile: romani, nemti, austrieci, rusi, unguri, italieni, polonezi.
Toti au venit, ca specialisti, la intemeierea exploatarii industriale a lemnului.
Unii erau tamplari, altii mecanici, construiau poduri de cale ferata, funiculare, fabrica de cherestea din Tarcau sau alte amenajari specifice.
Satul meu a fost, la inceputul secolului, doar o colonie de muncitori forestieri.
Dupa primul razboi, regele i-a improprietarit pe cei care au luptat pe front, cu cate un hectar, si asa s-au stabilit definitiv pe loc.
Daca va uitati pe declaratia mea de avere, gasiti doua terenuri primite donatie. in ultimii doi ani, in total 3000 de metri.
Acest teren a fost al bunicului meu, Fritz Klein, transferat uneia dintre fetele lui, nasa mea.
Nasa Fini (Josefina - austriaca, fireste) avea cu vreo 20 de ani mai mult ca mama, desi erau surori. Asa ca fiica ei, tanti Erji (de la Erszebet - tata ungur, fireste) este fix de aceeasi varsta cu mama si au crescut impreuna.
Cand mi-a venit vremea sa apar eu, nasa Fini m-a tinut pina am mers la scoala, in timp ce mama era la serviciu.
Acum, tanti Erji (vara mea, daca v-ati prins) are 83 de ani, este singura-singurica pe fata pamantului si mi-a lasat gradina in care am crescut, sa o stapinesc dupa ce ea nu va mai fi. Bineinteles ca are drept de folosinta viagera, pe casa si angaralele de acolo, dar bradutii pe care i-am rasadit cu tanti Erji acum 40 de ani vor ramane ai mei.
Va dati seama ca, acum, bradutii mei sunt ditamai brazii?
Daca i-as planta acum, n-as mai avea nici o sansa in viata asta sa-i vad mari...
Alo, alo - suntem in Tirol, sau la Brates?
Aha, vacile erau de vina, pornisem discutia de la molkerei-urile de pe marginea drumului.
Si vacutele sunt ca la noi, dar au o alta distinctie (...imperiala!) plus mult lapte la purtator.

Pe ea cred ca o cheama Fetita (sau, ma rog, Fraulein).

De cand ma stiu, toate generatiile de vaci ale mamei au purtat numele de Fetita, in timp ce pe scroafele cu purcei le chema ... Maritzuca!
In fine, am ajuns si la Zell am See, am si plecat mai departe.

Lacul este frumos, mai ales ca oglindeste crestele muntilor.
Zell am See este o statiune, cam ca Vatra Dornei, sa zic asa.

Dumnealor sunt niste ratuste, libere de orice constrangeri.

Am plecat mai departe, la plezneala.
Ne-am oprit habar n-am unde (satul se cheama Uttendorf) si o sa va arat pozele din jurul casei.
Un exemplu despre cum se poate face turism ieftin si confortabil.
Opresti cand vrei si unde vrei.
Confortul este de 3 stele garantat, curat si limpede.
Mananci bine, in general produse traditionale (branza, sunci si preparate de casa, lapte unt si oua)
Pretul?
Dupa cat de mofturos esti.
De la 35 de euro de persoana, cu micul dejun inclus.
Uita-te in jur si zi daca merita sa pierzi timpul la Predeal.


Acuma, am somatie sa merg la micul dejun, ca se inchide peste jumatate de ora.
Sper ca diseara, pe undeva prin Alpii italieni, o sa gasim si internet mai cumsecade.
O sa am o multime de poze, si pe ieri si pe azi.
O zi glorioasa va doresc!

marți, 22 iulie 2008

Ziua 2. Plecam spre Alpi

A sosit ziua plecarii la drum.
La ora 10 trebuia sa vina masina inchiriata, la hotel.
Daca eram in Romanica, ajungea la 12.
Suntem in Austrica, asa ca ajunge la 11.
Tot e bine.
Dupa rezervarea pe internet, trebuia sa fie un VW Passat, cu GPS.
La predare, este doar un Merz, A-Klasse.
GPS-ul, aveam sa constat dupa amiaza, stie doar autostrada si ceva pe langa ea.
Bun si asa, hai la drum.
Ele sunt partenerele mele de calatorie.
Cea cu fundul mare este A-Klasse.
Cealalta este Mihaela.
Pornim pe autostrada, de la Viena spre Salzburg.
Avem 300 km de rulat.
Autostrada este, prin ea insasi, un mare spectacol pentru driver.
La fel ca si aeroportul, daca-i intelegi si accepti regulile, autostrada te duce la extaz.
Este acel ceva care te invata sa accepti disciplina de dragul eficientei.
Drumul de trei ore este o reala placere, mai ales ca ne apropiem de munte.
De jur imprejur - paduri, pajisti si cam multi nori.
Daca ati remarcat la prima vizionare, pe dealul din stanga pasc linistite cateva vaci ... din tabla.
Suntem in Ostereich (imperiul din est) si vacuta se pregateste sa devina regina din Elvetia.
Nota: aici ar fi trebuit sa pot descarca un filmulet.
Din pacate, ceva nu merge, cu formatul din Nokia, asa ca va rog sa ma credeti pe cuvant ca pe dealul din stanga pasteau 5 vaci de tabla.
Nu dureaza mult si incepe sa ploua.
Oprim intr-un Raststation (parcaj de autostrada, cu benzinarie, hotel, restaurant si ce mai vrei).
Facem o poza cu lacul Mondsee, pe frig si ploaie.
Nu-i asa ca la Iasi este canicula?
Ar fi culmea sa fie si acasa 12 grade, ca aici.
Mai mergem vreo doua ore, trecem de Salzburg si intram direct intre munti, spre Berchtesgaden.
Ploua, filmez din nou frumusetea unui rau ce seamana cu Tarcaul meu, dar din nou nu va pot arata formatul Mp4.
Pe aici, pe undeva, sunt niste cuibusoare de nebunii de-ale lui Hitler.
Cand a pornit Anschluss - ul (anexarea Austriei la Marele Reich) Hitler era fascinat de Salzburg.
Ajungem la Konigsee si oprim.
See inseamna balta (daca este Nordsee, inseamna ca-i Marea Nordului; daca este Konigsee, inseamna ca este doar un lac, dar al dracului de infipt intre munti. Il vedem maine)
Acolo sus, in varful muntilor, este chiar o zapada proaspata, de mijlocul Cuptorului.
Ne cazam la o pensiune bavareza.
Am uitat sa va spun ca Konigsee este cu un picior in Germania.
Daca n-as fi primit sms cu "Bine ati venit in Germania" habar n-aveam ca am trecut usurel granita.
Ne primeste o plina de zambet fraulein.
In spatele casei norii se razbuna si putem admira muntii care incep sa se contureze.
Pajistile cu "verde'nrourat de Bavaria" sunt sublime.


Asa ca meritam un schnaps de prune, original deutch, chiar daca fotograful pare un pic ametit.
Altfel, de ce ar fi iesit poza neclara?

Coboram la masa de seara, iar prin fereastra de la salon vedem o miraculoasa raza de soare, care isi cere scuze pentru ziua ploioasa de azi.
Probabil ca maine va fi cu totul altfel.
Dar, parca mai conteaza?

Continuam maine.

PS1. Dragi jurnalisti, nu ma mai sunati de pomana.
Habar n-am cine si ce a declarat la Iasi.
Daca ar vedea raza aia de soare, ar intelege cat de penibil este sa fii intuneric...
PS2. Acum am inteles de ce bunicii mei de pe mama, austrieci (Klein Fritz si Wilhelmina) au ales Valea Tarcaului cand au emigrat in Romanica anilor 1906.
Verdeata de aici seamana leit cu cea de acasa...
Noapte buna si ne revedem maine.

Daca avem internet...