Nica - Nica

Cu mulţi, foarte mulţi ani în urmă, am asistat la o partidă de table la care juca un puşti din Bălţi.
Ce m-a distrat atunci cel mai mult, era felul în care puiul de moldovean get-beget anunţa zarul de 0 – 0, şi anume “Nica – Nica”, dar cu “N”-ul înmuiat, aşa cum numai moldovenii ştim.

Mă uitam ieri la votul din Consiliul Municipal Iaşi, pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare rectorului UMF, Vasile Astărăstoaie şi, involuntar, când am citit că grupul consilierilor PDL s-a abţinut, am zis: “Nica – Nica!”

Să mă explic.
Nu e greu de pătruns în resorturile “logicii” unei asemenea “decizii politice”.
După capul ce-a gândit, e o abordare “win - win”, cu câştig în orice variantă.
Adică, dacă scandalul UMF s-ar finaliza rău pentru domnul rector, atunci s-ar zice că, iată, domnii consilieri au avut dreptate, au cruţat imaginea Iaşului de o eroare.
Dacă nu, atunci ar putea explica dumnealor, cui o mai sta să-i asculte, că ştiţi, noi nu ne-am împotrivit atunci şi, chiar dacă era un scandal pe piaţă, nu ne-am repezit să încălcăm prezumţia de nevinovăţie printr-un vot împotrivă.
Başca faptul că propunerea a venit de la primar şi atunci, în logica noastră de buni cetăţeni ai comunităţii locale, musai dă bine să fim pe dos!

Din păcate, nu-i nici pe departe “win – win” domnilor consilieri!
Este un strălucitor “Nica – Nica”, sau “lose – lose” dacă pare mai savant, plin de gloria asumării unei neasumări.

Profesorul Astărăstoaie (cu care personal nu mai comunic de vreo 4-5 ani, de când ne-am contrat la maxim în legătură cu Smurdul) merită să fie cetăţean de onoare al Iaşului tocmai datorită acestui caracter dificil al domniei sale, care i-a permis în decursul carierei să se ia de piept cu oricine, pentru principii clare.
Este un om care a ales mai curând să se pună de rău pentru o idee de bine, decât să dea din coadă a bine, pentru relaţii vremelnice şi deservicii temeinice.
L-a recunoscut breasla medicală până acolo sus, la nivel naţional, şi a devenit un reper clar al Iaşului, aici – acasă, sau oriunde ajungem prin ţară.

Am făcut cetăţeni de onoare, în decursul timpului, o mulţime de domni care chiar nu au legătură cu Iaşul, dar a dat bine că au trecut pe la noi.
Când avem de onorat oamenii locului, care lasă cu adevărat urme în viaţă, ne ascundem de decizie.
Păcat!

Aşa creşte mitul ipocriziei politicienilor mici sau mari.
Când e vorba de noi, sărim ca arşi cu prezumţia de nevinovăţie în sus, fie că e vorba de DNA, de instanţă, de ANI sau de CNSAS.
Când e vorba de oameni de valoare, cum e cazul de faţă, parcă prezumţia de nevinovăţie e câhh!
De ce nu aţi jucat la “Şase – Şase” distinşi colegi ?!?
Vot pentru profesorul Astărăstoaie, atât timp cât prezumţia de nevinovăţie este activă, în lipsa unei decizii definitive a instanţei, plus o mână onorabilă întinsă acestuia pe aceeaşi ipoteză constituţională.
Şi, dacă peste timp sentinţa finală ar fi fost inversă, atunci “pac la războiu” - a doua zi proiect de hotărâre privind retragerea distincţiei, în acord cu noua situaţie ivită, plus o palmă dată cu aceeaşi mână onorabilă.

Ca membru simplu PDL, nu mă simt parte la votul colegilor mei consilieri, pentru simplul motiv că nu a fost în spate o decizie a partidului, ci o simplă decizie de grup, din păcate “Nica – Nica”.
Sau, mă rog, “lose – lose”…