miercuri, 5 octombrie 2011

La multi ani, tanti Bruna!

Azi, tanti Bruna a împlinit 85 de ani.


La mulţi ani, mamă!!


Fiind o mare fană Aurel Dobaşu, tanti Bruna citeşte de dimineaţă până seara Iaşicaştigă, unde şi deţine, neştiută, o mare parte din trafic.


Tocmai azi, săraca, făcând surfing pe net, a dat peste „ştirea” asta.


A rămas foarte nedumerită: „Dănuţ, maică, cum Dumnezeu m-ai moştenit tu din 2007, când uite - eu încă-s vie şi curăţ ardei copţi pentru zacuscă?!?”


Greu de răspuns la întrebarea asta.


Important este că bunica nu se lasă şi merge înainte cu curaj.


Când mă gândesc la câte vagoane de cărbuni a încărcat cu lopata în lagăr la ruşi, în cinci ani, stau şi mă întreb câţi dintre noi ar fi supravieţuit la aşa încercare.


Probabil că mai toţi eram de acuma şi moşteniţi şi uitaţi...





Niciun comentariu: