luni, 17 octombrie 2011

Huiduiala


Ţin, şi am ţinut dintotdeauna, la respectul pentru adversar.


Cine are puterea să-şi respecte adversarii de orice fel, acela poate fi suspectat şi de a fi un generator de demnitate, în general, în viaţa de zi cu zi.


Cine nu are această putere a respectului pentru adversar, greu putem crede a fi cu adevărat un om de caracter.


Pur şi simplu om de caracter, în accepţiunea banală a cuvântului.



Habar nu am cum a fost cu adevărat accidentul lui Huidu.


Numai Dumnezeu poate şti.


Cu siguranţă, însă, nu pot crede că a existat vreo intenţie a acestuia.


Mă uit la maşina lui, una puternică, şi văd că, în urma impactului frontal cu Loganul, este doar cu botul oarecum stâlcit şi atât.


Asta mă face să cred că nu a avut o viteză demenţială, pentru că şi maşina lui ar fi fost mai afectată decât este.


Loganul, în schimb, pare că este devastat în principal din cauza răsturnării şi nu atât ca efect direct al violenţei primului impact.


Impresia mea este că săracii oameni au murit în principal din cauza faptului că maşina, după ce a ieşit de pe drum, s-a rostogolit şi a căzut în final pe parbriz şi pe cupolă, ceea ce, pentru o maşină de clasă populară, nu prea lasă şanse celor dinăuntru, în general striviţi la cap şi la coloană.



Ce încerc să spun?


Că nu este suficient să avem un accident din vina probabilă a unui om cu notorietate publică şi cu maşină scumpă, pentru ca acesta să merite a fi demolat mediatic, ca un teribilist din aceia care fac curse cu 200 km/oră prin centrul oraşului, sau ca un derbedeu arogant care ucide din plăcerea de a-şi etala caii putere.


Mă gândesc că un om care a avut trauma personală a lui Huidu la schi, om aflat cu soţia şi doi copii de clasă primară în maşină, în condiţii de început de iarnă, nu poate fi bănuit la prima vorbire de o atitudine de derbedeu al străzii, măcar din raţiuni de autoconservare.


Sigur, nu e de aplaudat.


Sigur, orice greşeală este de plătit.


Dar, la fel de sigur, oricui i se poate întâmpla să piardă controlul volanului, chiar dacă nu are comportament de derbedeu.


Să ne ferescă Dumnezeu să ajungem vreodată în pielea omului Huidu.


Durerea şi zbuciumul din sufletul lui pot fi comparate, fără exagerare, cu cea trăită chiar şi de rudele victimelor.


O dată produsă tragedia, se cuvine a se face distincţie între latura civilă/penală a accidentului şi latura lui umană.


Pe latura civilă/penală, societatea îşi va face dreptate, pe legea ei, iar aici nu putem niciunii dintre noi să ne băgăm, pentru că justiţia nu se face nici pe stadion şi nici la televizor. Justiţia se face cu migală, cu expertiză, cu echilibru şi cu raţiune.


Pe latura umană, însă, trebuie să înţelegem că accidentul a produs victime în ambele maşini şi familii.


Chiar dacă justiţia va împărţi accidentaţii în victime şi vinovaţi, din punct de vedere uman toţi au nevoie de sprijinul celor din jur.


Personal sunt solidar cu Huidu şi familia lui, chiar dacă nu ne cunoaştem şi nu va avea niciodată habar de solidaritatea asta. Sufăr în sinea mea o părticică din trauma lui, iar asta mă va ajuta, probabil, să fiu mai atent şi eu însumi la volan.



Ce mai încerc să spun?


Că mi-e silă de aceia care, deşi se cunosc personal cu Huidu, chiar şi ca adversari pe orice fostă baricadă publică, preferă să-l huiduiască în loc să fie oameni de caracter şi să-l încurajeze, sau să tacă.


Mă uit cu nedisimulată greaţă la unii care i-au fost adversari în meciurile lor televizate (comentatori, lideri politici de doi bani, fufe de juma’ de ban, etc) şi care acuma deschid gura să-l înjure pe de-a gata.


Ca şi cum prin asta ar obţine puncte personale în meciurile de cu totul altă factură care i-au opus în viaţa cealaltă, publică.


Ca şi cum ar avea vreun merit personal în faptul că Huidu e acum îngenuncheat de soartă şi ei trebuie să se laude acum cu asta.


Ca şi cum ar lua sistematic bătaie la şah de la unul şi apoi urlă fericiţi “mat” când aceluia-i cade pe stradă o cărămidă în cap.



Ce mai spun la final?


Cine nu-şi respectă adversarii aflaţi în dificultate nu merită respect.


Merită cel mult huiduieli.



Un comentariu:

alinciubotaru spunea...

Felicitari pentru un articol lucid si uman, SINGURUL care reuseste sa imbine ambele atribute din tot ce am citit astazi pe acest subiect.

Aveti gena de gazetar, din cel de buna calitate.