Incep cu finalul zilei.
Traseu frumos-frumos, chiar daca ploaia si norii ascund majoritatea peisajului.
Bu-hu-hu-hu-hu!!
La fiecare curba - o poiana.
In fiecare poiana, cel putin o pensiune.
Muntii vegheaza semeti traseul,
iar pe crestet au zapada proaspata.
Cateva poze cu ele si plecam mai departe.
Pe marginea drumului, din cand in cand, puncte de achizitie lapte - molkerei (das milch este laptele, molkerei ar fi laptaria).
Mi-aduc aminte ca, pe vremuri, cand eram copil, asa era si la noi, la Brates.
Pe ea cred ca o cheama Fetita (sau, ma rog, Fraulein).
De cand ma stiu, toate generatiile de vaci ale mamei au purtat numele de Fetita, in timp ce pe scroafele cu purcei le chema ... Maritzuca!
Am ajuns ... in istorie.
Adica, vreau sa spun, cand ne-am cazat la pensiunea de azi m-am bucurat ca avem internet.Dupa vreo doua ore, pe la miezul noptii, am pus concluzia: un acces la internet atat de prost n-am mai vazut de la inceputurile IT-ului de Bahlui.
Tineti minte vremea dial-up-ului, la Romtelecom?
Tin minte ca, in 1996, cand candidam la Primarie (prima data, eram fresh!), am trimis o poza pe mail, la o tipografie.
A durat 50 de minute si nu era decat o banala poza normala.
Acum, la fel.
Nici nu are rost sa mai incerc a descarca poze, pentru ca imbatranim aici.
O sa facem in felul urmator: va marturisesc pe scurt ce am facut ieri, apoi plecam la drum si cand ajungem undeva (tot in anii 2008) atasez si cuvenitele poze. Corect?
Asadar, prima teapa am luat-o de dimineata: ploaie si nori cat incape.
In conditiile astea, nici un rost sa mai pierdem timpul pe aici: lacul pe ploaie este ca berea dupa vin, iar cu telefericul pe varful muntelui putem merge doar daca vrem sa vedem norii din interiorul lor. I-am mai vazut prin interior acasa, in Fagaras. Nu difera mult fata de exterior, doar ca nu mai stii unde esti.
Ne orientam pe harta si gasim un alt lac de munte: Zell am See.
Yahoo Weather ne promite ca va fi oarecum noros, dar nu prea multa ploaie.
Plecam la drum.
Traseu frumos-frumos, chiar daca ploaia si norii ascund majoritatea peisajului.
Bu-hu-hu!
Bu-hu-hu-hu-hu!!
La fiecare curba - o poiana.
In fiecare poiana, cel putin o pensiune.
Muntii vegheaza semeti traseul,
iar pe crestet au zapada proaspata.
Am intrebat daca zapada este proaspata sau perena.
Mi-au zis ca este de doua zile!
De pe la 1800 - 2000 de metri, toata ploaia este alba.
Cascam gura din mers si nici nu ne dam seama ca am ajuns, defapt ... in Peru!
Lame!
Pasc linistite, spre deliciul trecatorilor
Cateva poze cu ele si plecam mai departe.
Pe marginea drumului, din cand in cand, puncte de achizitie lapte - molkerei (das milch este laptele, molkerei ar fi laptaria).
Mi-aduc aminte ca, pe vremuri, cand eram copil, asa era si la noi, la Brates.
Venea "colectarea" dimineata si lua cele cateva sute de litri de lapte predati din sat la tanti Ines (asa o chema, se ocupa de molkereiul din sat si era dintr-o familie de italieni emigrata pe valea Tarcaului, odata cu bunicii mei, la inceputul secolului).
Apropo, acum vreo 7 ani am facut, pe cont propriu, un racensamant al satului Brates, unde m-am nascut. Nici n-a fost greu: doar 72 de gospodarii, in care gasesti toate natiile posibile: romani, nemti, austrieci, rusi, unguri, italieni, polonezi.
Toti au venit, ca specialisti, la intemeierea exploatarii industriale a lemnului.
Unii erau tamplari, altii mecanici, construiau poduri de cale ferata, funiculare, fabrica de cherestea din Tarcau sau alte amenajari specifice.
Satul meu a fost, la inceputul secolului, doar o colonie de muncitori forestieri.
Dupa primul razboi, regele i-a improprietarit pe cei care au luptat pe front, cu cate un hectar, si asa s-au stabilit definitiv pe loc.
Dupa primul razboi, regele i-a improprietarit pe cei care au luptat pe front, cu cate un hectar, si asa s-au stabilit definitiv pe loc.
Daca va uitati pe declaratia mea de avere, gasiti doua terenuri primite donatie. in ultimii doi ani, in total 3000 de metri.
Acest teren a fost al bunicului meu, Fritz Klein, transferat uneia dintre fetele lui, nasa mea.
Nasa Fini (Josefina - austriaca, fireste) avea cu vreo 20 de ani mai mult ca mama, desi erau surori. Asa ca fiica ei, tanti Erji (de la Erszebet - tata ungur, fireste) este fix de aceeasi varsta cu mama si au crescut impreuna.
Cand mi-a venit vremea sa apar eu, nasa Fini m-a tinut pina am mers la scoala, in timp ce mama era la serviciu.
Acum, tanti Erji (vara mea, daca v-ati prins) are 83 de ani, este singura-singurica pe fata pamantului si mi-a lasat gradina in care am crescut, sa o stapinesc dupa ce ea nu va mai fi. Bineinteles ca are drept de folosinta viagera, pe casa si angaralele de acolo, dar bradutii pe care i-am rasadit cu tanti Erji acum 40 de ani vor ramane ai mei.
Va dati seama ca, acum, bradutii mei sunt ditamai brazii?
Daca i-as planta acum, n-as mai avea nici o sansa in viata asta sa-i vad mari...
Daca i-as planta acum, n-as mai avea nici o sansa in viata asta sa-i vad mari...
Alo, alo - suntem in Tirol, sau la Brates?
Aha, vacile erau de vina, pornisem discutia de la molkerei-urile de pe marginea drumului.
Si vacutele sunt ca la noi, dar au o alta distinctie (...imperiala!) plus mult lapte la purtator.
Pe ea cred ca o cheama Fetita (sau, ma rog, Fraulein).
De cand ma stiu, toate generatiile de vaci ale mamei au purtat numele de Fetita, in timp ce pe scroafele cu purcei le chema ... Maritzuca!
In fine, am ajuns si la Zell am See, am si plecat mai departe.
Lacul este frumos, mai ales ca oglindeste crestele muntilor.
Zell am See este o statiune, cam ca Vatra Dornei, sa zic asa.
Dumnealor sunt niste ratuste, libere de orice constrangeri.
Am plecat mai departe, la plezneala.
Ne-am oprit habar n-am unde (satul se cheama Uttendorf) si o sa va arat pozele din jurul casei.
Lacul este frumos, mai ales ca oglindeste crestele muntilor.
Zell am See este o statiune, cam ca Vatra Dornei, sa zic asa.
Dumnealor sunt niste ratuste, libere de orice constrangeri.
Am plecat mai departe, la plezneala.
Ne-am oprit habar n-am unde (satul se cheama Uttendorf) si o sa va arat pozele din jurul casei.
Un exemplu despre cum se poate face turism ieftin si confortabil.
Opresti cand vrei si unde vrei.
Confortul este de 3 stele garantat, curat si limpede.
Mananci bine, in general produse traditionale (branza, sunci si preparate de casa, lapte unt si oua)
Pretul?
Pretul?
Dupa cat de mofturos esti.
De la 35 de euro de persoana, cu micul dejun inclus.
Uita-te in jur si zi daca merita sa pierzi timpul la Predeal.
Acuma, am somatie sa merg la micul dejun, ca se inchide peste jumatate de ora.
Sper ca diseara, pe undeva prin Alpii italieni, o sa gasim si internet mai cumsecade.
O sa am o multime de poze, si pe ieri si pe azi.
O zi glorioasa va doresc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu