Nu de mult, domnul deputat Fenechiu a anunţat cum va scrie domnia sa o carte (aşa, de vreo 500 de pagini) în care va povesti toate realizările PNL pentru judeţul Iaşi.
Una dintre activităţile preferate de domnul Fenechiu, asumată explicit de la începutul guvernării liberale, a fost preocuparea fata de soarta industriei mari a Iaşului.
Rând pe rând, Nicolina, Terom, Moldoplast, CCF Moldova, Antibiotice şi Fortus au intrat sub părinteasca protecţie a domniei sale. Enunţul glorios „am curaj să mă implic în rezolvarea problemelor industriei ieşene” a devenit o insignă strălucitoare a domnului deputat.
Dacă Antibiotice a scăpat în ultima clipă de cuţit, iar Moldoplast pare a fi o privatizare derulată onest de investitor, celelalte fabrici de tradiţie ale Iaşului au urmat trasee aproape identice: "grijă mare faţă de oameni", salarii compensatorii şi o eliminare rapidă a activităţilor productive, pe măsura trimiterii acasă a miilor de muncitori.
Una dintre activităţile preferate de domnul Fenechiu, asumată explicit de la începutul guvernării liberale, a fost preocuparea fata de soarta industriei mari a Iaşului.
Rând pe rând, Nicolina, Terom, Moldoplast, CCF Moldova, Antibiotice şi Fortus au intrat sub părinteasca protecţie a domniei sale. Enunţul glorios „am curaj să mă implic în rezolvarea problemelor industriei ieşene” a devenit o insignă strălucitoare a domnului deputat.
Dacă Antibiotice a scăpat în ultima clipă de cuţit, iar Moldoplast pare a fi o privatizare derulată onest de investitor, celelalte fabrici de tradiţie ale Iaşului au urmat trasee aproape identice: "grijă mare faţă de oameni", salarii compensatorii şi o eliminare rapidă a activităţilor productive, pe măsura trimiterii acasă a miilor de muncitori.
În urma angajaţilor trecuţi în şomaj, trimişii pe pământ ai domnului Fenechiu (directorii şi membrii consiliilor de administraţie, numiţi de domnia sa) au avut doar trei ocupaţii: utilajele la fier vechi, contracte de consultanţă grase pentru firmele prietene şi, mai ales, vânzările de active imobiliare.
Plus, bineînţeles, indemnizaţiile uluitoare încasate din fabricile muribunde.
De multe ori, ajutorul „procedural” a venit din partea Fiscului liberal, care a netezit cu gingăşie calea unor vânzări rapide şi controlate.
Cazul Fortus este revoltător, falimentul CUG-ului fiind una dintre cele mai mari lovituri mortale date industriei ieşene.
O cooperare perfectă a domnului Fenechiu cu AVAS a dus la incredibila intrare în faliment a Fortusului, pregătit acum să intre în marele joc imobiliar ghidonat de echipa liberală.
Sub masca administrării speciale (întâmplător asigurată chiar de către domnul Oleg, reprezentantul celor care au falimentat combinatul) şi cu sula Fiscului liberal în coaste, se va propune în curând un „plan de reorganizare” care va da undă verde vânzării câtorva zeci de hectare de sub combinat.
Prietenii ştiu de ce!
Implicarea domnului Relu Fenechiu în controlul societăţii este inutil de argumentat, din moment ce şi-a impus propria asistentă în Consiliul de Administraţie, a intermediat mai multe întâlniri între patronatul româno - rus şi AVAS, respectiv reprezentanţii Sindicatului Fortus, exprimându-şi clar întenţiile faţă de această societate, şi anume cele imobiliare.
Confirmarea acţiunilor domnului Fenechiu vine şi din acţiunile de executare silită asupra cvasitotalităţii activelor FORTUS, declanşate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, al cărei director este membru marcant PNL, aflat în subordinea lui Fenechiu, la comada căruia lucrează.
O contribuţie criminală la falimentarea FORTUS o are AVAS, condusă de liberalul Theodor Atanasiu:
- neverificarea bonităţii cumpărătorului, în faza de negociere a pachetului majoritar de acţiuni şi anume METALEXPORTIMPORT S.A. (aflată la vremea respectivă în incapacitate de plată)
- neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, de a asigura emiterea, în condiţiile legii, a actelor normative privind acordarea înlesnirilor de plată, sub forma ajutorului de stat
- neîndeplinirea obligaţiilor de monitorizare postprivatizare, ce îi reveneau A.V.A.S conform legii şi a contractului de privatizare, în raport cu noii patroni
- în loc de rezoluţiunea contractului de privatizare, la momentul constatării încălcărilor flagrante a obligaţiilor de către cumpărător, AVAS a permis preluarea controlului FORTUS de către ruşi. Mai mult decât atât, incredibil, AVAS a vândut, prin negociere directă, aceloraşi actori, şi restul pachetului de acţiuni deţinut de stat, oferind astfel întregul control discreţionar al lichidării FORTUS către patronii ruşi şi fiscul ieşean, controlat de echipa Fenechiu.
În timp ce asistenta domnului Fenechiu primeşte o indemnizaţie uriaşă în consiliul de administraţie (se vorbeşte despre … 150 de milioane lei vechi pe lună) peste 1700 de familii riscă să-şi piardă veniturile datorită maşinaţiunilor din jurul FORTUS S.A.
Singura şansă pentru sutele de muncitori ar fi fost rezoluţiunea contractului de privatizare a FORTUS S.A. pentru ca societatea să poată fi redresată.
Cât despre Cartea de Aur a domnului Fenechiu, acum are deja scris un epilog cu aromă de necrolog.
Falimentarea Fortus poate fi considerată lucrarea de doctorat a domnului deputat, în materia dezvoltării economice a Iaşului.
3 comentarii:
Intru pt. prima oara pe acest blog...si sunt dezgustat de ceea ce vad. Oare cum poate un om sa atace pe cineva pe care il considera prieten si cu care, numai departe de acum 4 ani, dadea cel putin impresia ca imparte aceleasi idealuri si crezuri? Pt. mine e clar: fie acel om nu se pricepe deloc la oameni, si atunci nu cred ca poate fii un lider, fie se pricepe, dar pentru interese de moment (meschine) a inchis ochii. Ambele mi se par la fel de grave pt. cineva care se vrea un lider.
Buna ziua
As dori sa va invit la cel de al doilea blogmeet in Iasi in care bloggerii se vor intalni cu politicienii locali.
Pana acum si`au confirmat prezenta Dragos Dorojan, Catalin Ivan, Daniel Matasaru si domnul ministru al educatiei Cristian Adomnitei. In urmatoarele zile voi incerca sa ii conving sa ne onoreze cu prezenta si pe domnii Dumitru Oprea, Ionel Oancea, Gheorghe Nichita si pe doamna Irina Schrotter.
Intalnirea va avea loc sambata 5 Aprilie la ora 17 in clubul "For Fun" aflat pe splai Bahlui, intre Facultatea de Constructii si Facultatea de Mecanica.
V'as ruga sa va confirmati prezenta prin e-mail la adresa visurat.ro@gmail.com sau la numerele de telefon 0741017186 sau 0766274723
Va multumesc anticipat
Domnule Dan Carlan, sper ca veti fi prezent la aceasta intilnire, ca dupa cum vad mari blogari politicieni, sau politicieni blogari si-au confirmat venirea. http://sarbuandrei.blogspot.com/
Trimiteți un comentariu