sâmbătă, 15 martie 2008

Alfabetul administratiei rurale

PSD conduce Consiliul Judeţean Iaşi de la Revoluţie, cu o scurtă pauză în contul PNL.
Rezultatele celor 18 ani de PSD se văd cu ochiul liber, în satele judeţului.
Trebuie să fii orb ca să nu vezi că, ajuns la majorat, satul ieşean nu a trecut nici de abecedarul civilizaţiei.
De aceea, am decis să preiau Preşedinţia Consiliului Judeţean.

Sunt în floarea vârstei – am 47 de ani.

Am fost timp de 8 ani consilier municipal de Iaşi.
Presa locală a scris că am fost cel mai bun.
Am învăţat atunci ce înseamnă administraţia locală.

Sunt, din 2004, senator al Partidului Democrat.
Sunt Preşedintele Comisiei pentru Administraţie Publică din Senat, unde am învăţat tot ce înseamnă guvernarea şi cum poţi ajuta comunităţile locale să se dezvolte.
Presa din Iaşi spune că sunt cel mai bun parlamentar al judeţului.

Sunt Preşedintele Organizaţiei Judeţene PD-L Iaşi. În 2006, Partidul Democrat m-a ales în conducerea sa naţională, ca Secretar Executiv pentru Dezvoltare Locală şi Regională. Ştiu cum se aduc bani europeni, pentru a civiliza satele judeţului.

Iată de ce colegii mei mă consideră potrivit să preiau funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean, în cea mai săracă regiune a Europei.

Am trei obiective majore, pentru civilizaţia satului ieşean:

- Drumuri decente, scoase din noroi.


- Prin iluminatul public, să scoatem satele din întuneric.

- Prin aducţiuni de apă şi canalizare, să scoatem boala şi mizeria din sate.

Mai pe scurt, Asfalt, Becuri şi Canalizare: abc - ul de care încă nu au trecut cei care conduc judeţul Iaşi de 18 ani.


2 comentarii:

Paul spunea...

Cine se ocupa de blogul tineripentruiasi.blogspot.com denumit pe blogul lui Dumitru Oprea Tinerii PD-L? Daca aflati cine, spuneti-i sa mai intre macar odata pe luna sa faca o actualizare a continutului.
De ce a fost nevoie sa se repete in nestire azi la lansare faptul ca PLD si PD au avut lansari separate pentru euroalegeri?
Spuneti-i domnului Oprea ca in Iasi mai exista si alte categorii de alegatori decat studenti sau oameni supereducati. Trebuie umblat la discurs. GMP ce pazeste?Vulpii nu-i va fi frica de lup decat daca acesta isi va arata coltii.
Este adevarat ce spune dragul de Ganju referitor la faptul ca studentii din provincie nu au dreptul sa voteze la Iasi? Daca am flotantul De Iasi, unde votez? La Ulan Bator? In Sibiu?
Dati-i voie va rog fie lui Ghetau sau lui Micu sa spuna pe blog si ceva de bine despre domnul "rector"(?). Sa privim spre viitor, sa nu ramanem in trecut, va rog eu tare frumos.
Acelasi pisalog de serviciu,
Paul S.

Roxana spunea...

"Iată de ce colegii mei mă consideră potrivit să preiau funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean"
Intr-adevar.. colegii dumneavoastra, numai domniile lor va considera potrivit.
Cu doar patru ani in urma colegii va considerau potrivit pentru ocuparea functiei de primar si ati ajuns senator...
Acum cine stie?