sâmbătă, 31 mai 2008

CNSAS - vanatori de turnatori sau pavaza acestora?

O zi linistita, intre cavalcada campaniei si ziua votului.
Sunt tentat sa scriu cate ceva despre chestiunea celor doi colaboratori ai securitatii din curtea PSD.
Cand am devoalat numele lor, am ales calea unui comunicat de presa, tocmai ca sa nu mi se poata extrage enunturile din context.
Am lasat nerostite, in schimb, destul de multe nuante care puteau ajuta la intelegerea luptei uriase care se duce pentru a-i scapa pe Nichita si Simirad pana dupa alegeri.
De cateva zile sunt in centrul celor mai diverse reprosuri sau consideratiuni:
- ca ar fi un gest disperat pe final de campanie
- ca sunt acuze fara fundament, la umbra imunitatii de senator
- ca, chiar daca faptele sunt reale, le-am facut publice prea tarziu (!)
Asadar, hai sa recapitulam impreuna.
A doua zi dupa ce s-au incheiat depunerile de candidaturi (23 aprilie) am trimis la CNSAS cererea prin care solicit reverificarea candidatilor importanti de la Iasi (Carlan, Oprea, Simirad, Nichita si Dobre).
Am cerut expres ca rezultatele sa fie date cel tarziu pe 25 mai, inaintea ultimei saptamani de campanie.
Am primit confirmarea inceperii procedurii, pe 25 aprilie.
Am revenit dupa cateva saptamani la conducerea CNSAS, cu adresa scrisa si telefonic, solicitand urgentarea raspunsului.
In lipsa unui raspuns oficial, a doua zi dupa expirarea celor 30 de zile legale, in care orice cetatean are dreptul la un raspuns din partea institutiilor publice (pe 27 mai) am anuntat public faptul ca mai acord doua zile, altfel voi spune eu ce stiu.
Scadenta pica in ziua de joi, zi cu sedinta de plen a Colegiului CNSAS.
In sedinta cu pricina, s-au clarificat 407 candidati din toata tara!
Oare de ce nu au fost prinsi in sedinta si cei 5 din cel mai mare judet al tarii, respectiv cel mai mare municipiu dupa Bucuresti?
Va spun eu.
Pentru ca, in timp ce la "Mihai" Nichita secretul a crapat pe surse si s-a aflat ca i se cauta microfilmele cu note informative, situatia lui Simirad trebuia aparata cu orice pret pina dupa 1 iunie.
Din acest motiv, nu ni s-a eliberat niciunuia din cei cinci adeverinta de buna purtare, pentru ca ar fi fost evident ca au ramas in reverificare doar doi - Nichita si Simirad.
Prin urmare, s-a luat decizia de a fi tinuti toti la pachetul de 5 si sa se motiveze ca mai dureaza pina se pot clarifica toate persoanele. Ori clarificarea globala mai cere timp pentru microfilmele lui Nichita.
In fapt, toate lucrurile sunt clare, pentru ambii mincinosi, restul fiind doar proceduri prin care se mai poate castiga ceva timp, pina dupa alegeri.
Am ales sa spun eu situatia celor doi, desi acest lucru nu ma avantajeaza deloc, nefiind cea mai comoda postura aceea de candidat care isi acuza adversarul si nu prezinta dovezile.
De ce nu am prezentat dovezile?
Pentru ca doar CNSAS si instanta au dreptul moral si legal sa o faca.
Sa nu creada cineva, insa, ca la 47 de ani (cand mai am macar 20 de ani de cariera politica in fata - poate chiar 25, dupa modelul Simirad) si in pozitia publica in care ma aflu, risc aventuri fara acoperire.
Daca va fi cazul, vom avea documentele in instanta, cand chiar CNSAS va fi obligat sa le furnizeze justitiei, pe litigiul privind validarea unuia sau altuia dintre candidatii mincinosi.
Dincolo de asta, joi, la CNSAS, au fost niste presiuni uriase pentru a se trece sub tacere situatia celor doi, pina dupa vot.
Sa fim bine intelesi.
CNSAS nu va putea escamota adevarul.
Pe procedurile interne este imposibil sa ascunda situatii atat de clare cum au cei doi.
Vor da verdictele in chip corect, dar mult prea tarziu din punct de vedere al acestor alegeri.
Singurul lucru posibil a fost cel de a se uza de proceduri, chichite si anunturi mestesugite, pentru a se castiga ... TIMPUL pe care il tot cersesc cei doi pesedisti.
Saptamana viitoare s-ar putea sa fie una al naibii de interesanta...

luni, 26 mai 2008

INSOMAR

Potrivit INSOMAR, meciul s-ar fi terminat.
Unii dintre noi isi amintesc de acelasi INSOMAR, care ne spunea, inaintea turului 1 din 2004, ca Nichita va castiga din prima, cu ... 68%.
Pe 4 iunie 2004, Nichita a avut 47%.
Pentru conformitate, ca suntem barbati (tineri), fac urmatoarele pronosticuri:
La Primarie, tur doi indiscutabil, cu distanta in turul 1 mai mica de 5% intre primii doi (Oprea si Nichita).
La Consiliul Judetean, in unicul tur de pe 1 iunie, de asemenea distanta mai mica de 5% intre cei doi care conteaza (Carlan si Simirad).
In ce ordine? Stabilim saptamana asta...

miercuri, 21 mai 2008

Exista si polemici constructive!

Un editorial publicat azi aici m-a indemnat la un pic de polemica.
Am postat, ca si comentariu la editorialul respectiv, materialul de mai jos.
Am avut placuta surpriza ca acest comentariu a fost primit de catre autorul editorialului cu un remarcabil spirit constructiv.
Tin sa-i multumesc pentru atitudine, mai ales in conjunctura momentului.
..........................................................................
Indurare...
Stimate domnule Razvan Chiruta, cu umilinta va rog sa luati act de trei realizari importante pentru Iasi, marca Dan Carlan, toate avand la baza proiecte si nu doar vorbe:
1. Institutul Regional de Oncologie - Lege scrisa, sustinuta si promovata personal de mine, adoptata in Parlament si promulgata din 2006.
Iasul primeste al treilea centru regional de tratament al cancerului (dupa Cluj si Fundeni) cu o investitie de exceptie in echipamente ultramoderne: 27 milioane euro.
Se adreseaza unui numar de 5,5 milioane de moldoveni care traiesc o adevarata trauma psihica atunci cand au un bolnav de cancer in familie.
Cladirea din curtea Spitalului de urgente din Copou este aproape gata, urmeaza dotarile.
Suma adusa prin acest proiect echivaleaza cu trei ani de impozite si taxe locale platite de contribuabilii din municipiul Iasi la primarie.
Sper ca vecinul dv., tinichigiul, sa nu aiba vreodata un apropiat lovit de cancer.
Daca, totusi, se va intampla (eu am avut patru cazuri in ultimii trei ani) atunci va avea sansa unui tratament mai putin umilitor, aici la Iasi, fara a fi nevoit sa plece in bejenie peste munti sau la Capitala.

2. SMURD - din nou un serviciu regional, de urgente, cu sediul la Iasi.
Nu mi-a trebuit prea mult timp - la 6 luni dupa ce am devenit senator, prima celula operationala (Iasi) era pusa in functiune.
Au urmat inca 6 celule in judet (ultima pusa in functiune acum trei zile, la Raducaneni) si mai sunt pe teava doar doua, pana cand intreg judetul este acoperit cu o retea avand nodurile la maxim 25-30 km de orice punct.
Vecinul dumneavoastra, tinichigiul, se pare ca are un dram de noroc: oriunde s-ar afla in judet, daca sufera un accident sau se afla intr-o situatie limita, cu pericol vital, un simplu apel la 112 va aduce ingerii vietii in maxim 8-12 minute.
Stiti ce mult conteaza? Mai ales daca el, tinichigiul, se afla blocat inauntrul masinii contorsionate si cineva ar trebui sa-l scoata, din exterior, acordandu-i si primul ajutor.

3. Acesta este simplu, dar mult mai complicat: un proiect ca papusile rusesti, avand inauntru peste 200 de proiecte individuale.
Acum doi ani (20 mai 2006) cand l-am lansat, se chema "100 de proiecte PD, pentru dezvoltarea judetului Iasi".
Era vorba ca, impreuna cu cei 30 de primari din PD, sa fiu ... un fel de Presedinte de CJ, pe o treime din judet, ajutandu-i sa scrie, sa promoveze si sa realizeze macar 3 proiecte de caciula, pentru fiecare comuna.
Stiti, chestia cu a,b,c - ul.
Avem in prezent mai mult de 200 de obiective CARE EXISTA IN TEREN si nu numai pe hartie, rezultat al acestui program la care am lucrat de ne-au crapat ficatii.
Sunt primari PD care au si 12 proiecte in diverse stadii, acolo unde nu exista nimic la inceputul programului.
Secretul? Deplasare in teren, lucrul profesionist, preocupare permanenta sa monitorizez fiecare primar si stadiul proiectelor, pana la succes.
Vecinul dv., tinichigiul, daca are radacini la tara, are si sansa de a le fi un pic mai bine sau, de ce nu, sa-si mute afacerea in comuna natala, acum mai civilizata decat in urma cu cativa ani...
Daca nu ati scris articolul doar din obligatie jurnalistica (adica, daca chiar va pasa) va propun o cafea, dupa campania electorala, si puteti consulta, in calculatorul meu, sute de astfel de probleme banale din judet, la care lucrez pe tacute cu primarii mei, de doi ani de zile.
De ce dupa campania electorala?
Pentru ca am facut aceste lucruri la timpul lor, fara legatura cu campania electorala, si nu are rost sa le amestecam acum.

Lucrurile importante trebuie facute la timp!
Cu simpatie,
senator Dan Carlan.

PS - sa stiti ca vecinul dv., tinichigiul, nu are nici o vina ca nu stie despre aceste realizari ale mele.
Era de datoria mea sa-l ajut sa afle, chiar daca, din punct de vedere jurnalistic, astfel de informatii nu constituie stiri, nu se vand si nu provoaca fiori de inspiratie nimanui...

marți, 13 mai 2008

sâmbătă, 10 mai 2008

Timpul 4

Domnul primar are vointa!
Nu numai ca nu renunta la cersitul de timp, dar a inceput si panotajul mare din oras, cu aceeasi tema.

Multumim frumos, inseamna ca avem treaba!

Iata macheta Timpul 4:



Mai ales in conditiile in care:


joi, 8 mai 2008

Timpul 2 si Timpul 3

Azi am publicat macheta de mai jos:



Dupa discutii foarte spumoase, inclusiv in randul jurnalistilor, am acceptat sa dezvaluim si macheta care va apare maine in presa scrisa:


Mentiune: la o cautare corecta pe Google, cu textul integral dintre ghilimelele primei machete, gasim ceea ce trebuie pe locul 3: singurul rezultat care poarta titlul corect cautat (Bancul cu timpul, la moldoveni)

Timpul 1

Mi-am dat seama, abia azi, ca internautii, citind presa electronica, nu au acces la publicitatea electorala din presa scrisa si tiparita.
O sa incerc sa va tin la curent cu cele mai interesante machete.

Spre exemplu, dupa ce Nichita a inceput sa cerseasca timp, disperat ca nu se vede nimic in urma celor patru ani si jumatate de mandat (in care ... a pierdut timpul) am publicat o prima macheta pe aceasta tema, dintr-o serie mai lunguta:

miercuri, 7 mai 2008

15, Cristi, 15...

Cate stele verzi are Cristi?
Ciiincisprezeceee !!

Dar care este (citez) suma de caini bagabonti din Iasi?
Stie Cristiii - Ciincisprezece miiii !

Dar, daca prinzi cate 500 de caini pe zi, in cat timp scapi de toti cinshpe mii?
Stie Cristiii - in mai mult de un an, ca sunt multi ai naibii si e o suma mare!

Nu va iese socoteala?
Verificati aici!

Fuug baietii, fuuug...

A inceput sezonul fugarilor de confruntari electorale.

Vineri seara, de la 17.30, aveam confirmata confruntare cu domnul Simirad, la TVR Iasi.
Cu o ora inainte, mos Costica renunta si il trimite pe Iovu Brezuleanu.
Cu o ora mai tarziu, tot la TVR Iasi, don Costica se "razboia" de zor cu Traian Dobre.


Luni seara, la lansarea Buna Ziua Iasi, m-am intersectat cu mos Costica Simirad.
Eram programati, a doua zi, la o alta confruntare pe TVR Iasi.
Mosul spune: hai sa o lasam pe alta data, ca maine nu pot.
Ma reprogramez, pe marti, la Antena1, cu Traian Dobre.
In acest timp, nea Costica defileaza, de unul singur ... la TVR Iasi.

Azi, trebuia sa ne intalnim la TeleM, la ora 20,00.
Confirmata de Simirad.
Spre dupa-amiaza, se schimba din nou calimera si nu mai vine.

Pentru azi dupa-amiaza, PSD ne-a cerut, inca de ieri, o intalnire Oprea - Nichita.
Ajunsi la TVR, domnul Oprea si echipa constata ca, de la PSD, a venit ... Neculau!
Evident ca am fost pregatiti, dar ... este hazliu.

Daca-mi amintesc si de minunata fuga a lui Fenechiu, din fatza Irinei Schrotter, devine chiar comic.

Baietii astia chiar nu s-au gandit ca, la un moment dat, vine si decontul?

vineri, 2 mai 2008

O decizie politica si o greseala politica

Prima zi de campanie.
Conform programului electoral, conferinta de presa la 12.00, adunare electorala la Ruginoasa (ora 13,30), adunare electorala la Motca (ora 15,00), dezbatere la TVR Iasi (ora 17,30) si dezbatere electorala la TeleM (ora 20,00).
In cursul dupa-amiezii, prin judet fiind, sunt anuntat ca la TeleM (dezbatere moderata de Florin Ghetau) ma voi dezbate cu... Relu Fenechiu.
Adica un meci intre un jucator, aflat in teren, si un spectator, aflat in tribuna (domnul Fenechiu nu candideaza pe nici o lista, deci nu avem confruntare electorala).
Dupa o scurta consultare cu echipa, am luat o decizie politica: de azi incepand, sunt candidat aflat in campanie electorala.
Am doua treburi: confruntare cu contracandidatii si intalniri cu alegatorii carora le cer votul.
Domnul Fenechiu nefiind nici candidat si nici doritor sa-mi dea votul, nu pierd timpul cu el.
Decizia noastra: pe timpul PD-L va intra Irina Schrotter, tot ne-candidat ca si domnul Fenechiu, gata sa discute temele anuntate de realizatori.
Aici am comis si o greseala politica, pe care ne-o asumam: nu am anuntat din timp solutia, ci am prezentat-o pe Irina direct la studio. Am crezut ca marele luptator liberal nu va da bir cu fugitii, fata in fata cu o doamna.
Rezultatul: domnul Relu s-a inverzit la fata si in cinci minute a disparut, refuzand confruntarea cu Irina.
Greseala de care vorbesc este strict in raport cu TeleM si cu jurnalistii realizatori, care s-au trezit fara emisiunea pe care o pregatisera de dupa-amiaza.
Le cer scuze pe aceasta cale si-i asigur ca vor sti din timp alta data cine participa pe timpul PD-L.
In rest, este evidenta tactica tandemului PSD-PNL (Fenechiu - Nichita) - PNL nu mizeaza pe nici un alt obiectiv decat sa loveasca in PD-L, ca sa ajute PSD.
Pentru asta, vor primi doua oscioare - un viceprimar si un vicepresedinte CJ.
Jalnic!

Ctitorul de Carton

Nota: am contactat cativa clienti din cartierul lui Fenechiu.

Nimeni nu le-a cerut sa contribuie la biserica, pentru ca ar fi facut-o.

Unul din ei, domnul Vasile Cocris, ne-a spus ca doneaza pe loc 10 milioane, ca sa se simta bine, ca enorias al bisericii din cartierul lor.

Problema este a Ctitorului de Carton.

Dupa ce le-a luat la oameni banii pe vile cu biserica inclusa in pret, normal ca nu are nas sa le mai ceara bani inca o data, chiar daca acestia ar da.

Asa ca apeleaza la buget.



joi, 1 mai 2008

Prima batalie castigata

Spre disperarea unora, care se pregatesc sa iasa cu gratie de pe prima scena a politicii locale, astazi, la Biroul Electoral Judetean, s-a facut bilantul primei batalii a alegerilor locale 2008: depunerea listelor de candidati.
Ghinion: pe primul loc, detasat, PD-L!

Astfel, la numarul de liste complete de candidati, depuse in judetul Iasi, avem:
PD-L = 86 liste complete
PSD = 69 liste complete
PNL = 64 liste complete.

La numarul de candidati inscrisi in cursa, acelasi ghinion, cu PD-L pe primul loc.
Restul este gargara.

Pana si sortii au inteles cine este numarul 1: PD-L, care va ocupa prima pozitie pe buletinele de vot din tot judetul.

miercuri, 23 aprilie 2008

Pedeapsa divina

Potrivit Legii Alegerilor Locale, o lista de consilieri care nu contine macar o doamna nu poate fi admisa.
Prin urmare, data fiind expirarea termenului de depunere a candidaturilor, orice lista exclusiv masculina este nula si lasa partidul respectiv fara candidati in localitatea respectiva.
Vom depune astazi contestatie, potrivit legii, pentru 19 liste de consilieri, din judet, pentru partidele care nu au respectat aceasta conditie.
Printre acestea, PNL va ramane fara lista de candidati la Consiliul Local A.I. Cuza si Gorban, iar PSD la Valea Seaca.
Daca domnul Fenechiu, in timp ce semna listele de candidati, nu s-ar fi gandit cum sa ma porcaiasca la presa, in miercurea mare, poate ar fi observat incalcarea legii...

Iarta-i doamne!

Inteleg ca domnul Fenechiu a avut astazi, in conferinta de presa, un atac furibund la adresa mea.
Suntem in miercurea mare.
Transmit domnului Fenechiu si echipei lui urarea de Paste fericit, impreuna cu toti cei apropiati.
Despre politica, de saptamana viitoare.
Dan Carlan

vineri, 18 aprilie 2008

Dementza disperarii

Nichita a inebunit de disperare.
Focul de artificii dement, care s-a desfasurat in aceste minute la Palat, este cadoul pe care ex-primarul il face candidaturii cu numarul 1, depusa astazi de PD-L: Dumitru Oprea.
Tocmai sorbeam din ochi raportul final al sondajului CSOP pe Iasi.
Avansul Oprea - Nichita a mai crescut cu 2 procente de la raportul partial de saptamana trecuta, in timp ce este evident ca Nichita a pierdut partida.
Chiar atunci, incepe dementza de la Palat, platita din sutele de miliarde alocate din bugetul local, pentru show-ul electoral "Iasi 600".
Am ajuns intr-un punct fara de intoarcere.
Cred ca iesenii au inteles deja.

joi, 10 aprilie 2008

Ceea ce nu omoara, intareste

Constat, de o saptamana, doua lucruri care dau frisoane in targ: campania "Fereste-te de Pacalici", declansata de domnul Oprea, si iminenta ruptura din PSD, prin posibila trecere a domnului Flaiser, cu echipa sa, la PD-L.

Cui i se furnica sira spinarii, nu-i greu de banuit.

Dovada ingrijorarii din tabara Nichita sta in multitudinea de "semnale" de tot felul (editoriale, comentarii critice, manipulari, campanii paralele si parazitare, intoxicari de interior, etc), prin care se incearca contracararea celor doua lovituri cauzatoare de moarte politica.

Un lucru este cert: Nichita este pe punctul de a-si primi facturile la plata politica, dupa patru ani de atitudine discretionara in primarie si in propriul partid.
Nimeni si nimic nu ne va putea impiedica sa ducem la final aceasta partida de sah, cu matul programat pe 15 iunie.

In rest, suntem pregatiti sa primim toata avalansa de atacuri si intoxicari specifice echipei cu pricina, fara riscul de a ne opri din drum.
Fiindca, nu-i asa, ceea ce nu ne va ucide, ne va intari!

duminică, 30 martie 2008

Falimentul Fortus si Cartea de Aur a domnului Fenechiu

Nu de mult, domnul deputat Fenechiu a anunţat cum va scrie domnia sa o carte (aşa, de vreo 500 de pagini) în care va povesti toate realizările PNL pentru judeţul Iaşi.

Una dintre activităţile preferate de domnul Fenechiu, asumată explicit de la începutul guvernării liberale, a fost preocuparea fata de soarta industriei mari a Iaşului.

Rând pe rând, Nicolina, Terom, Moldoplast, CCF Moldova, Antibiotice şi Fortus au intrat sub părinteasca protecţie a domniei sale. Enunţul glorios „am curaj să mă implic în rezolvarea problemelor industriei ieşene” a devenit o insignă strălucitoare a domnului deputat.

Dacă Antibiotice a scăpat în ultima clipă de cuţit, iar Moldoplast pare a fi o privatizare derulată onest de investitor, celelalte fabrici de tradiţie ale Iaşului au urmat trasee aproape identice: "grijă mare faţă de oameni", salarii compensatorii şi o eliminare rapidă a activităţilor productive, pe măsura trimiterii acasă a miilor de muncitori.

În urma angajaţilor trecuţi în şomaj, trimişii pe pământ ai domnului Fenechiu (directorii şi membrii consiliilor de administraţie, numiţi de domnia sa) au avut doar trei ocupaţii: utilajele la fier vechi, contracte de consultanţă grase pentru firmele prietene şi, mai ales, vânzările de active imobiliare.
Plus, bineînţeles, indemnizaţiile uluitoare încasate din fabricile muribunde.

De multe ori, ajutorul „procedural” a venit din partea Fiscului liberal, care a netezit cu gingăşie calea unor vânzări rapide şi controlate.

Cazul Fortus este revoltător,
falimentul CUG-ului fiind una dintre cele mai mari lovituri mortale date industriei ieşene.
O cooperare perfectă a domnului Fenechiu cu AVAS a dus la incredibila intrare în faliment a Fortusului, pregătit acum să intre în marele joc imobiliar ghidonat de echipa liberală.

Sub masca administrării speciale (întâmplător asigurată chiar de către domnul Oleg, reprezentantul celor care au falimentat combinatul) şi cu sula Fiscului liberal în coaste, se va propune în curând un „plan de reorganizare” care va da undă verde
vânzării câtorva zeci de hectare de sub combinat.

Prietenii ştiu de ce!

Implicarea domnului Relu Fenechiu în controlul societăţii este inutil de argumentat, din moment ce şi-a impus propria asistentă în Consiliul de Administraţie, a intermediat mai multe întâlniri între patronatul româno - rus şi AVAS, respectiv reprezentanţii Sindicatului Fortus, exprimându-şi clar întenţiile faţă de această societate, şi anume cele imobiliare.
Confirmarea acţiunilor domnului Fenechiu vine şi din acţiunile de executare silită asupra cvasitotalităţii activelor FORTUS, declanşate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi, al cărei director este membru marcant PNL, aflat în subordinea lui Fenechiu, la comada căruia lucrează.

O contribuţie criminală la falimentarea FORTUS o are
AVAS, condusă de liberalul Theodor Atanasiu:

- neverificarea bonităţii cumpărătorului, în faza de negociere a pachetului majoritar de acţiuni şi anume METALEXPORTIMPORT S.A. (aflată la vremea respectivă în incapacitate de plată)
- neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, de a asigura emiterea, în condiţiile legii, a actelor normative privind acordarea înlesnirilor de plată, sub forma ajutorului de stat
- neîndeplinirea obligaţiilor de monitorizare postprivatizare, ce îi reveneau A.V.A.S conform legii şi a contractului de privatizare, în raport cu noii patroni
- în loc de rezoluţiunea contractului de privatizare, la momentul constatării încălcărilor flagrante a obligaţiilor de către cumpărător, AVAS a permis preluarea controlului FORTUS de către ruşi. Mai mult decât atât, incredibil, AVAS a vândut, prin negociere directă, aceloraşi actori, şi restul pachetului de acţiuni deţinut de stat, oferind astfel întregul control discreţionar al lichidării FORTUS către patronii ruşi şi fiscul ieşean, controlat de echipa Fenechiu.

În timp ce asistenta domnului Fenechiu primeşte o indemnizaţie uriaşă în consiliul de administraţie (se vorbeşte despre … 150 de milioane lei vechi pe lună) peste 1700 de familii riscă să-şi piardă veniturile datorită maşinaţiunilor din jurul FORTUS S.A.

Singura şansă pentru sutele de muncitori ar fi fost rezoluţiunea contractului de privatizare a FORTUS S.A. pentru ca societatea să poată fi redresată.

Cât despre Cartea de Aur a domnului Fenechiu, acum are deja scris un epilog cu aromă de necrolog.
Falimentarea Fortus poate fi considerată lucrarea de doctorat a domnului deputat, în materia dezvoltării economice a Iaşului.

miercuri, 26 martie 2008

Mitul fondator si fiul risipitor

Domnul Nichita spune presei ca m-am dus pe la poarta domnului Simirad, ca sa-l rog sa nu mai candideze la CJ.
Domnul Simirad spune, tot presei, ca nu-i adevarat.
Eu spun, la fel ca domnul Simirad, ca nu-i adevarat.
Atunci, care-i faza?
Simplu.
Credibilitatea primarului Nichita a cazut la cote de neimaginat cu doi ani in urma.
"Mitul fondator" al mostenirii primariei redevine singura speranta de care se mai poate agata fiul risipitor.
In 2003, pentru a-l putea mosteni, PSD l-a omorat politic un pic pe batranul Simirad, scotandu-l din joc.
Acum, dupa 4 ani, averea mostenita a fost paraduita de fiul risipitor.
Falimentul bate la usa primarului.
Planul ultim este sa-l invie pe raposatul politic, acesta sa-si revendice proprietatile (capitalul electoral) si sa-i faca lui Nichita o donatie de popularitate care sa spele imaginea primarului.
Adica sa improvizeze tandemul Nichita - Simirad, in care acesta din urma sa-l laude cu sarg pe gospodarul cel vrednic.
Invierea trebuie sa aiba un carlig, un scandal, un vector de propagare care sa trezeasca emotia publica si sa readuca atentia asupra domnului Simirad.
Ce carlig poate fi mai bun decat efortul adversarilor de a-l impiedica pe domnul Simirad sa intre in joc?
Din pacate pentru dansii, aparenta inviere are miros de inmormantare definitiva.
Plecat in diplomatie din plina glorie de primar, iesit de ani buni din viata politica activa, domnului Simirad i se ofera acum sansa nemeritata de a pierde, prima data in viata lui, la 67 de ani, o batalie pe uninominal.
Adica o plecare definitiva in istorie, cu o infrangere jenanta, la final de cariera.
In acelasi timp, el insusi in fata esecului vietii, Nichita va extrage din blajinul batran, cu pipeta, putinul capital politic ce mai poate fi transferat catre sine de careva.
Suna sinistru, dar acesta este tabloul unei lupte disperate pentru supravietuire a celui care a fost infrant de propria aroganta si betie a puterii - Gheorghe Nichita.
Cat despre domnul Simirad, nu am nici o bucurie sa ma gandesc la oportunitatea pe care il obliga altii sa mi-o ofere - revansa!
Vine mult prea tarziu, ca sa ma mai entuziasmeze.
Va fi o simpla datorie de onoare, savarsita cu demnitate.

O victorie de 2 lei

Da, este adevarat.
Am pierdut actiunea privind bugetul local pe 2007, buget care a fost "aprobat", in ianuarie anul trecut, de mai putini consilieri municipali decat prevede regulamentul consiliului local.
Domnul Nichita se bucura zgomotos, cum ca s-a aratat dreptatea si s-a dovedit cine joaca corect.
Defapt, am pierdut copilareste, din greseala colegului care a depus actiunea la Tribunal: a uitat sa ataseze timbrul judiciar de ... 2 lei!
Actiunea a fost respinsa ca netimbrata si-atata tot.
Scrie si pe internet, pe site-ul instantei.
Ramane tergiversarea judecarii acestei spete, vreme de un an, pana cand s-au cheltuit toti banii, creditele externe pe 22 de ani s-au angajat, iar banii au fost directionati catre santierele electorale ale domnului Nichita.

marți, 25 martie 2008

Ratzoieli de Pascani

Inca dinainte de fuziune, structura PLD din Pascani a fost penetrata cu cativa domni "de bine" din echipa multicolora politic a primarului Ratoi.
Obiceiul este arhicunoscut, stiut fiind ca este bine sa ai cateva partide alaturi la greu, daca nu politic, macar prin cartitze.
Ajunsi bine mersi in PD-L, dupa fuziune, cei patru (4) distinsi domni au inceput imediat atacul, singura lor tinta fiind dinamitarea, din interior, a candidaturii domnului Rusu Leonard la Primaria Pascani.
Nici macar fisa de evidenta nu si-au completat-o, pentru a primi carnetul de partid.
N-a fost saptamana in care acestia sa nu puna pe tapet problema schimbarii candidatului de primar, in sedintele de la PD-L Pascani, creand o permanenta foiala in organizatie.
Acum, odata lansata candidatura singurului om din Pascani care poate rasturna dictatura ratzoista, dansii au ramas fara obiect.
Vor pleca la PNG, pentru a o lua de la capat, de data asta la suprafata, candidand doar pentru a-l ataca pe candidatul democrat-liberal.
Am numai cuvinte de multumire pentru ca ne scutesc de turbulentele de pana acum.
Cvasitotalitatea colegilor proveniti din PLD, impreuna cu toti cei peste 2070 de membri ai fostului PD, continua proiectul inceput acum trei luni si vom castiga Primaria.
Un singur repros am sa le fac celor 4 trecatori: au convocat o conferinta de presa in care anunta "trecerea filialei PD-L Pascani la PNG".
Rog jurnalistii care vor fi la conferinta de presa sa faca un gest minor, care sa risipeasca orice dubiu cu privire la persoanele care se vor afisa ca fiind "filiala PD-L" - rugati-i sa va arate un carnet de membru de partid, fie el PD-L, PD sau PLD.
Daca nu-l vor putea arata, inseamna ca sunt simpli figuranti de pe strada, intr-o jalnica butaforie inscenata de comunistii de Pascani.