Azi e ziua Alinei.
Nu vă vine să credeţi, dar avem 30 de anişori!
Cu nici două luni în urmă, am trecut, întreaga familie, printr-o grea cumpănă alături de ea.
O operaţie complicată la Fundeni, plus o şi mai complicată temere de a nu fi ceea ce e mai rău. Până la urmă, analizele au arătat că am avut noroc şi că toate riscurile au fost reduse la zero.
A rămas doar amintirea emoţiilor din acele zile.
Printre amintiri, una plină de încărcătură pentru noi doi.
Era a doua zi după operaţie, când a trebuit să facă primul efort de a se pune în mişcare, să coboare din pat, să înceapă să meargă, etc. Cu toate durerile provocate de tuburile de dren, mişcarea era un rău necesar pentru a grăbi vindecarea.
Am ales să ieşim în curtea spitalului, la aer.
Nu a durat mult până a fost nevoie să ne aşezăm undeva şi a fost să fie la umbra unui stejar.
După câteva minute – poc! – o ghindă fix peste capul pacientei noastre, ca un semn ce vrea să ne transmită ceva. De bine am stabilit noi, că era mai convenabil…
Am cules ghinda de pe jos ca pe un talisman şi ne-am zis atunci că o să ţinem minte momentul acela multă vreme. Azi, ghindei i-a venit momentul să intre de tot în nemurire şi a devenit cadoul pe care i l-am făcut Alinei.
Ne va fi mai uşor de acuma să ne aducem aminte de clipele pline de îngrijorare, dar şi de speranţă, din acel sfârşit de septembrie, când ghindele cădeau din stejar în jurul nostru, vorbindu-ne şi despre vremelnicie, dar şi despre veşnicie.
La mulţi ani copila mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu