Foaie verde băţ, de n-ai treabă, fă-ţi !

Mă uit la televizor şi văd că PDL este adunat de urgenţă în Colegiu Director Naţional şi că se lasă cu scandal, datorită căderii din sondaje spre 15%.

Mă uit la PDL Iaşi şi văd că foştii mei colegi au scăpat deja de toate grijile electorale, totul este aranjat pe cai mari, mai puţin câteva amănunte de doi lei din viaţa şi activitatea mea.

Sportul lor favorit, inspirat din “Manualul de bune practici al şefului de PDL din Iaşi – curs de autism politic” a rămas aceeaşi jalnică raportare la persoana mea şi la nelegiurile prin care eu le împiedic obţinerea unor performanţe politice de răsunet mondial.

Frământare dată moştenire mai departe, cu migală, din mână în mână, de la un vremelnic interimar la altul, ca un fel de sfintele moaşte ale impotenţei politice.

De câteva zile, mesajul politic de forţă al liderilor pedelişti din Iaşi, către proprii enoriaşi, este construit în jurul marii dezvăluiri “Cârlan şi-a luat mobila din sediu şi a dus-o la PSD”. Se pare că acest mesaj mobilizează extraordinar alegătorii în sprijinul lor.

Presa de casă a acestora preia şi ea, cu sfială deontologică, dar şi cu irezistibilă tentaţie, aceeaşi teză privind modul incalificabil în care eu mi-am furat propriul jilţ din birou.

Să ne înţelegem bine.

A fost odată, ca niciodată, când m-am instalat în biroul de şef al PDL Iaşi, acum vreo opt ani.

Ca tot omul, mi-am amenajat un minim confort pentru locul în care mi-am petrecut 90% din viaţă în cei 6 ani cât am muncit acolo.

Mai întâi am făcut renovarea întregului sediu.

Apoi, mi-am cumpărat şi mi-am dus în propriul birou un set minim de mobilier din import (birou, fotolii, bibliotecă), fără să angajez patrimoniul partidului. Mi-am dus icoana de acasă pe perete, mi-am dus două trei tablouri şi mi-am organizat cum se cuvine biroul.

Când am fost schimbat din funcţie, acum aproape trei ani, am evitat să creez orice situaţie delicată şi am tot amânat să-mi iau acasă ce era al meu.

Au stat toate cele în cutii de carton, prin magaziile sediului până cu o lună în urmă.

Când am consfinţit în scris despărţirea de partid, am avut şi o discuţie, ce mi s-a părut atunci a fi foarte civilizată, cu actualul şef interimar. Domnia sa a părut foarte bucuros că poate să facă în birou ceea ce am făcut şi eu cu opt ani în urmă – zugrăveală, mobilier propriu, etc. Drept pentru care toate cele au decurs elegant, fără zarvă şi fără disconfort reciproc.

Adică, a părut să fie o procedură firească între doi bărbaţi cu onoare la purtător (una dintre ele cică chiar militară) şi nu una între caţe de mahala.

Cât despre jilţul cu pricina, am o veste proastă – nu l-am dus la PSD, deşi nimic nu m-ar fi împiedicat să o fac. L-am dus direct acasă la Tarcău, unde aveam chiar mare nevoie de el.

Iată şi dovada de netăgăduit că este aşa, în poza de mai jos.

Domnul din imagine este Tomiţă - tânăra speranţă a politicii de Tarcău.

După regretata trecere în nefiinţă a lui Şnad, Tomiţă a preluat conducerea organizaţiei şi stăpâneşte cu fermitate fotoliul de preşedinte. El nu este nici interimar şi nici nu depinde de rezultate (producţia de lapte, ouatul găinilor sau starea şoricimii).

El stăpâneşte fotoliul de drept – este al lui.

Spre deosebire de Tomiţă, domnul despre care vorbeam mai devreme este doar interimar.

Nu numai că nu are fotoliul garantat, chiar dacă l-a adus şi el de acasă, dar chiar depinde foarte mult de rezultatele ARD de săptămâna viitoare.

Socoteala de acasă nu prea se potriveşte cu cea din târg, mai ales dacă e prost făcută.

Domnul cu pricina a uitat că politica e joc de echipă.

Lumea candidează uninominal, voturile se adună la coşul comun iar unii dintre candidaţi culeg roadele muncite de toţi.

Dacă echipa merge bine, ai voturi mai multe. Dacă fiecare e pe cont propriu, nu chiar aşa.

În cazul de-l bârfim, socoteala de acasă zice că va ieşi un senator, de pe locul doi, şi anume cel care are voturi mai multe dintre ai lui.

Socoteala asta a făcut ca jupânul, în înţelepciunea lui, să-şi asigure “colegi” cât mai slabi pe colegiile de senatori, astfel încât să nu-i pericliteze careva şansa de a fi cu cele mai multe voturi dintre ai lui.

Dacă în municipiu a avut figuri impuse, s-a reglat pe celelalte două colegii din judeţ (Paşcani şi Târgu Frumos), cu candidaţi lipsiţi de orice forţă electorală. Două colegii în care pronosticul meu pentru ARD este de 12 – 14%.

Vorbim despre mai mult de o treime din electoratul  judeţului, în care ARD va avea un scor dezastruos.

Un mandat de senator cere, în primul rând, minim 20% per total judeţul Iaşi.

Abia apoi se poate pune problema al cui e acel mandat.

Pronosticul meu este că, la senatori, datorită acestui mod al şefului de a-şi impune contracandidaţi de carton, ARD nu va atinge acest prag global în judeţul Iaşi, chiar dacă unele colegii vor avea scoruri mai bune.

Spre deosebire de fotoliul lui Tomiţă al nostru, cu titularul garantat, fotoliul din biroul de la PDL Iaşi are, din nou, o mulţime de emoţii…

Foaie verde băţ, de n-ai treabă, fă-ţi !