Şnad - un colţ cu flori

Îl cunoaşteţi cu toţii pe Şnad.

Bunul nostru prieten, camaradul meu politic încă din campania din 2008.

Vi-l amintiţi?

Anii au trecut peste el.

În vârstă omenească, a ajuns la vreo 65.

L-am adoptat cu câteva zile înaintea eclipsei totale de soare din 1999, cand l-am gasit la ofertă pe o tarabă din Podu Roş.

Un ghemotoc roşcat de blaniţă, care încăpea cu totul în podul palmei.

Nu am apucat să-i dăm un nume, pentru că a doua zi am şi plecat pe litoral să vedem eclipsa.

Au fost în familie două scurte dezbateri pe tema numelui, ne-am contrat un pic, nereuşind să luăm o decizie între cele două propuneri: Red şi Fox.

Am lăsat problema atârnată şi am plecat la mare.

În afara eclipsei, cel mai gustat eveniment din acel sejur a fost o păţanie hazlie.

Stăteam într-o seară mai mulţi la o masă şi, cum se obişnuieşte de la o oră încolo, vorbeam fiecare cu fiecare în legea lui.

La un moment dat, ne pică atenţia pe una din fetele noastre, care nu intrase în dialogurile paralele de la masă şi privea absentă la o sticlă de apă minerală de pe masă. Cu voce scăzută, dar fermă, citea de pe etichetă: “apa minerală … şnad”. Am surprins-o în flagrant şi am râs cu toţii de ne-am prăpădit când am înţeles că era vorba despre apa de Tuşnad, dar sticla pe jumătate întoarsă oferea doar o parte din etichetă şi … asta a ieşit.

Zilele care ne-au rămas din sejur am făcut cu toţii un haz nebun pe chestia asta, am tachinat fata, am poreclit-o Şnad, şi tot aşa.

Când am ajuns acasă, la Iaşi, după o săptămână de vacanţă, primul care ni s-a incurcat printre picioare a fost ghemotocul roşcat, de care şi uitasem.

Ueeei, dar tu ce mai faci, că nici nume nu ţi-am dat ?!!

La care, toată lumea în cor – Şnaaad!

Şi s-a făcut pace, Şnad a rămas şi numele lui, dar şi secretul nostru.

S-a făcut în timp motanul respectabil care avea să atingă celebritatea odată cu implicarea în politică, alături de mine.

Chiar zilele trecute am testat chestia asta cu celebritatea, faţă de unul din noii colegi de staff electoral unde activez acum. Nou, pentru că nu am mai lucrat împreună, am fost în trecut pe baricade diferite. I-am aruncat aşa, din treacăt un “am probleme cu Şnad, e bolnav”. La care răspunsul a venit prompt şi fără ezitare “ştiu cum e, am avut şi eu o situaţie similară cu pisica mea!”.
Deci, notorietate frate!

Dincolo de remarcabila sa carieră politică, în care mi-a fost mie partener, Şnad a fost în primul rând, toată viaţa lui, un fel de frăţior mai mic al Ioanei, care avea vreo 10 ani când l-am adus acasă.

Împreună au crescut, împreună şi-au împărţit cele bune şi cele rele, cu el şi-a umplut Ioana tot golul pe care îl are în viaţă orice copil care creşte fără fraţi sau surori.

Între ei doi s-a stabilit o comunicare imposibil de atins în intensitate şi sensibilitate de către oricare dintre noi, ăştialalţi de primprejur.

---------------------------------------------------------------------

De parcă nu ar fi fost suficiente încercările prin care am trecut în ultimii ani cu apropiaţii nostri din familie, cu câteva luni în urmă Şnad a trebuit operat de o tumoră la un şold.

Apoi a recidivat şi a urmat o a doua operaţie.

După care radiografia a arătat că e în metastază iar tumorile s-au extins şi la plămâni.

A devenit o umbră chinuită de suferinţă, târându-şi cuminte piciorul după el din ce în ce mai greu.

A trebuit să luăm cea mai grea decizie din familie de până acum, cu mintea noastră raţională de oameni, dar cu sufletele strivite, şi să-l ajutăm să nu mai sufere.

Dacă pisicile or fi având un Dumnezeu, atunci acela să-l odihnească în tihnă, iar Dumnezeul nostru să ne ierte dacă am greşit.

Din seara asta înainte, Şnad nu mai este falnicul nostru motan, ci doar un colţ cu flori în grădina din Bucium.