J’accuse!

Au trecut două săptămâni de la alegerile locale.

Deşi am anticipat public calitatea rezultatelor care vor fi fost obţinute de PDL Iaşi, nu m-am repezit să le comentez în primele zile, din câteva motive de bun simţ.

În primul rând, am mizat pe onoarea celor care au acaparat prin şantaj conducerea organizaţiei, onoare care i-ar fi obligat să asume şi să explice ei înşişi eşecul flagrant pe care l-au produs, prilej cu care să-şi depună mandatele.

În al doilea rând, o analiză a rezultatelor electorale ar trebui să se facă aşezat, nu a doua zi după alegeri, dar în tot cazul, după un minim de timp rezonabil, care să permită luarea în calcul a tuturor elementelor importante pentru evaluarea obiectivă a lucrurilor.

În fine, al treilea şi cel mai important motiv, este acela că ar fi fost de dorit ca analiza rezultatelor să facă obiectul unei dezbateri interne, în partid, prilej de a se spune tuturor lucrurilor pe nume, într-un cadru organizat, discret şi democratic.

Ieri ar fi trebuit să se desfăşoare o şedinţă a Colegiului Director Judeţean al PDL Iaşi (adunarea liderilor organizaţiilor locale din judeţ).

Un incredibil dispreţ al liderilor PDL Iaşi, la adresa propriei organizaţii, la adresa militanţilor acesteia şi la adresa statutului propriului partid a făcut ca o convocare statutară a Colegiului Director Judeţean, prin semnăturile a minim ½ din biroul permanent judeţean, să fie ejectată prin … fugă!

Pur şi simplu, faţă în faţă cu lista de semnături care, potrivit statutului PDL, declanşează obligatoriu şedinţa Colegiului Director, domnii preşedinţi Dumitru Oprea şi Marius Spânu au părăsit sala de şedinţă a biroului judeţean, ca să împiedice organizarea şedinţei de analiză a alegerilor.

Nu ştiu dacă a fost “Fuga din Rai” sau “Fuga în Egipt”, dar această fugă din faţa propriului partid arată distanţa inacceptabilă dintre liderii care au uzurpat (fără vot) puterea în organizaţia judeţeană a PDL şi baza acesteia – organizaţiile locale.

De aceea, ca simplu cetăţean bine informat, am dreptul şi obligaţia de a spune pe şleau, public şi asumat, cum stau lucrurile în PDL Iaşi.

Rezultatele electorale.

În primul rând, se cuvine a explica prin cifre seci dimensiunea reală a eşecului electoral al PDL Iaşi, la alegerile locale din 10 iunie.

Spuneam, într-o postare precedentă, că organizaţia PDL Iaşi se află în faţa unor rezultate istorice. Aşa a şi fost – un dezastru fără termen de comparaţie în istoricul cunoscut de mine al organizaţiei.

Mai spuneam, şi mă ţin de cuvânt, că voi utiliza în analiza rezultatelor numai poziţionarea Iaşului în interiorul PDL, la nivel naţional, faţă de celelalte judeţe.

Cu alte cuvinte, nu amestecăm conjunctura politică general nefavorabilă PDL din această vară, cu falimentul individual al Iaşului, în interiorul acestui grup politic.

Voi compara Organizaţia Judeţeană Iaşi a PDL cu ea însăşi, raportată la celelalte judeţe şi la media naţională a PDL, în ultimele două alegeri locale – 2008 şi 2012.

Ce a obţinut PDL la Iaşi acum două săptămâni?

Votul politic (pentru Consiliul Judeţean) indică un scor de aproape 17%, faţă de peste 23% media naţională a PDL, luând în considerare toate combinaţiile electorale sub care a candidat PDL în diverse judeţe.

Aşadar, un minus 6 procente faţă de media naţională a partidului, în fapt un deficit de peste un sfert din zestrea naturală a grupului politic, deficit clar datorat incapacităţii politico-organizatorice a liderilor locali.

Subliniez faptul că sondajul intern al PDL pe judeţul Iaşi, la intrarea în campanie, a arătat extrem de precis potenţialul de simpatie al partidului: 23% - exact scorul final naţional al PDL, în timp ce candidatul la Preşedinţia CJ (domnul Petru Movilă) avea un potenţial de 21%.

Aşadar, prestaţia de campanie lamentabilă, asupra căreia am atras atenţia încă din prima săptămână de campanie, a dus în ambele cazuri la o pierdere de până la 6 procente faţă de zestrea naturală oferită de partid.

Clasamentele naţionale realizate de conducerea PDL, pe baza cărora s-au evaluat rezultatele în Colegiul Director Naţional, au fost ţinute la mare secret de liderii de la Iaşi, nu care cumva să se afle acasă starea reală a propriei performanţe.

În spatele iluziei optice servite de televiziuni în primele ore şi zile de după alegeri, părea că Iaşul se înscrie în starea medie a partidului.

În realitate, judeţul Iaşi ocupă … locul 34 în clasamentul rezultatelor brute, respectiv locul 37 în clasamentul rezultatelor ponderate cu populaţia maghiară.

Acest din urmă clasament este realizat ţinând cont că nu poti compara procentul sec al PDL din Iaşi cu procentul PDL din Mureş, Bihor sau Sălaj, unde câteva zeci de procente din populaţie votează UDMR datorită apartenenţei la etnia maghiară.

Ponderarea presupune pur şi simplu calcularea procentului obţinut de partide numai de la populaţia non-maghiară din fiecare judeţ.

Oricum, pe locul 34 sau pe locul 37 între organizaţiile judeţene ale PDL, Iaşul înregistrează o retrogradare dramatică, în coada clasamentului naţional, după ce în 2008 s-a clasat pe locul 17 în acelaşi clasament al alegerilor locale, cu circa 2% peste media naţională a partidului.

În privinţa Primăriei municipiului Iaşi, avem situaţia incredibilă de a obţine locul al patrulea, cu mai puţin de 10%, pierzând până şi în faţa candidaţilor UNPR sau PPDD.

O situaţie mai ruşinoasă cu greu ar putea cineva să imagineze, pentru partidul care a deţinut în ultimii patru ani cvasitotalitatea mandatelor parlamentare din municipiu, respectiv cei mai mulţi consilieri municipali.

Din nou, însă, nu este nici o surpriză rezultatul la primărie.

Dacă ne uităm în sondajul intern al PDL, realizat la intrarea în campanie (şi, evident, ţinut strict secret de conducerea de la Iaşi, chiar faţă de cei mai implicaţi membri ai PDL) potenţialul PDL în municipiu era de 20%, în timp ce potenţialul candidatului la Primărie (domnul Nicuşor Păduraru) era de … 8%.

Sondajul atrăgea explicit atenţia că, dintre votanţii PDL, când e vorba de Primărie, cei mai mulţi dintre aceştia (38%) votează mai curând pe Nichita decât pe propriul candidat (doar 35% dintre pedelişti votând Păduraru).

Cu toate acestea, autişti şi inconştienţi, liderii galactici i-au dat înainte cu locomotiva pe aburi, bucuroşi nevoie mare în nimicnicia lor cum că încă unul îşi va rupe gâtul la răsboiu, mai ales că acesta din urmă urla cu sirena dată la maxim că el însuşi este soluţia perfectă.

Fireşte că un asemenea handicap al candidatului – frână nu putea să ducă decât la pierderea dramatică de voturi şi pentru partid, redus în final la o cantitate neglijabilă în noul consiliu local.

În concluzie la capitolul rezultate, fără a mai detalia pierderea a 60% dintre primarii câştigaţi în 2008, PDL Iaşi a fost decapitalizat dramatic la cea mai importantă zestre pentru performanţa politică a următorilor patru ani – aleşii locali.

Fără un portofoliu consistent de primari şi aleşi locali, nici un partid politic nu poate realiza o performanţă notabilă într-un ciclu electoral în care urmează alegeri parlamentare pe colegii dominate de USL, alegeri prezidenţiale şi europene.

Prin urmare, organizaţia PDL Iaşi a fost adusă practic în stare de faliment politic, decapitalizată şi destrămată, prin cenuşa imperiului defilând aroganţi numai ei, adică …

… principalii responsabili de faliment – om cu om.

Falimentul politic al organizaţiei PDL Iaşi, descris mai sus, este în fapt falimentul politicii bazate pe şantajul parlamentar împotriva propriului guvern.

În locul politicii orientate spre comunitate, prin respectul faţă de propriile structuri, la rândul lor responsabile în faţa comunităţii, pachetul de parlamentari ai PDL Iaşi a înţeles că este mai comod să pună la bătaie şantajul cu votatul moţiunii împotriva propriului guvern, instrument cu care se pot obţine fel de fel de avantaje şi poziţii personale.

Departe de a folosi şantajul împotriva propriului guvern pentru a obţine bani la Aeroport, Bahlui sau autostradă, parlamentarii PDL Iaşi l-au folosit în fel de fel de răfuieli interne, cotropind şi demolând încetul cu încetul structura politică prin care au parvenit.

Se cuvine să le dăm în câteva cuvinte onorul, om cu om.

1)    Dumitru Oprea

Nu numai pentru că, ocupând funcţia de preşedinte de judeţ în PDL, ar fi automat responsabil de eşec. Domnul Oprea a construit cu migală acest dezastru, încă de la primirea domniei sale în PD(L) cu mare respect şi disponibilitate.

Un singur lucru nu i s-a oferit din prima domnului Oprea, iar asta l-a isterizat ani în şir – poziţia numărul 1 în organizaţie, defapt singurul lucru care era cu adevărat important domniei sale.

Al doilea lucru care l-a isterizat, oridecâte ori s-a ivit prilejul, a fost ideea că altcineva ar putea candida la primărie din PDL şi nu dânsul. Aşa a ajuns să saboteze pe faţă orice tentativă de a aduce oameni valoroşi în partid (Ioan Nani, Adrian Butuca, Vasile Astărăstoaie, etc) sau să o atace public şi mitocăneşte pe Mihaela Popa, care doar a evocat ideea unui sondaj care să stea la baza deciziei de candidatură.

După o luptă de guerilla în interiorul partidului, subminând vreme de patru ani orice formă de conducere a organizaţiei care nu-l avea pe dânsul şef, a reuşit cu şantajul final la adresa propriului guvern să fie pus şef cu mâna, împotriva votului organizaţiei, în toamna trecută.

Pentru a obţine funcţia de presedinte interimar al PDL Iaşi, la nivel de judeţ, domnul Oprea a adus o motivaţie extrem de pragmatică: domnia sa vrea şi poate să câştige primăria Iaşi.

Pentru acest nobil scop, importante nu erau munca în municipiu, proiectele pentru oraş sau structurile partidului pe cartiere, ci poziţia de şef al organizaţiei judeţene care, spunea dânsul la Bucureşti, îi va conferi o dimensiune politică comparabilă cu cea a contracandidatului Gheorghe Nichita.

Astfel se face că, la câteva saptămâni după ce a fugit din calea votului propriilor de colegi de partid (a intrat în campania de alegeri interne din septembrie, a văzut că nu este dorit de oameni şi a abandonat cursa trecând la campania de presiuni la Bucureşti) a primit funcţia de preşedinte prin decizia centrului, cu gândul că o să candideze la Primărie.

S-a făcut primăvară, domnul Oprea a ignorat total responsabilităţile funcţiei de lider judeţean, astfel încât nemulţumirea din judeţ a dat în clocot, ajutată din plin prin spate de victima deciziei de la centru – domnul Movilă.

A devenit clar că peste 60% dintre primari vor pleca la USL, pentru că în PDL pur şi simplu nu mai aveau cu cine să discute despre problemele şi nevoile lor.

Cu toate acestea, domnul Oprea nu a fost capabil să producă nici cel mai mic gest de coeziune internă, fiind evident că nu înţelege câtuşi de puţin rolul politic major al primarilor în ecuaţia electorală.

Aşa se face că exodul primarilor din PDL a pornit la Iaşi cu mult înainte ca prin alte locuri din ţară să înceapă a bate vântul schimbării de trend electoral.

Plecarea doamnei senator Mihaela Popa către PNL nu a fost deloc o frământare pentru domnul Oprea, care nu a schiţat nici cel mai mic gest de a încerca (în calitate de lider judeţean) să poarte o discuţie colegială cu domnia sa, cu gândul să o întoarcă sau să o oprească la timp. Dimpotrivă, s-a bucurat meschin de această plecare, cu inconştienţa unui afon politic, socotind doar avantajul de a nu mai avea lângă dânsul un concurent, în loc să vadă miza politică uriaşă a momentului – căderea guvernului MRU, cu numai câteva voturi diferenţă.

Următorul calcul meschin şi egoist a fost la intrarea în linia dreaptă a campaniei electorale.

În sondajul intern al PDL, la primărie, Domnul Oprea era cel mai bine poziţionat din interiorul PDL, cu un scor de 14%, dar pe locul trei după Nichita şi Ciuhodaru.

Sondajul mai arăta clar că Gheorghe Nichita va câştiga primăria detaşat dacă se aleargă cu trei cai la opoziţie (candidaţi ai PDL, UNPR şi PPDD).

Acelaşi deznodământ era de aşteptat şi la Consiliul Judeţean, pe aceeaşi ipoteză de divizare a voturilor opoziţiei prin mai mulţi candidaţi, într-un sistem de vot cu un singur tur.

Soluţia raţională şi responsabilă era aceea de a negocia o alianţă puternică la nivel local şi judeţean, contrapondere la USL, mai ales că domnul Simirad făcuse o ofertă publică în acest sens, avansând chiar şi disponibilitatea de a renunţa la candidatura sa pentru o astfel de mobilizare a opoziţiei din judeţ.

Orice lider responsabil al principalului partid de opoziţie ar fi negociat decisiv această alianţă, pe principiul parităţii cu UNPR, împărţind atât candidaturile uninominale (Preşedinte CJ şi Primar) cât şi listele de consilieri.

Erau doar două variante, ambele simple ca bună ziua:

a)    Petru Movilă (PDL) la CJ şi Tudor Ciuhodaru (UNPR) la Primărie.

Varianta cu cele mai mari şanse de a maximiza scorul alianţei anti – USL, dar egoismul domnului Oprea nu putea permite oferirea unei şanse mari de reuşită pentru altcineva decât dânsul la primărie, după cum nici nu-l putea lăsa pe domnul Movilă să obţină la CJ, în vehiculul unei astfel de alianţe, un scor personal peste media naţională a partidului.

b)    Constantin Simirad (UNPR) la CJ şi Dumitru Oprea (PDL) la Primărie.

Aparent favorabilă în plan personal, această a doua variantă avea un mare handicap – Tudor Ciuhodaru ameninţa că va candida independent, caz în care domnul Oprea se putea vedea şi bătut de Nichita şi cu ruşinea de a fi chiar pe locul trei.

În această conjunctură delicată, marele lider a luat decizia cea mai iresponsabilă pentru organizaţie: nici nu permite alianţa anti-USL, din motivele egoiste de mai sus, şi nici nu mai candidează, din nobilul sentiment de frică - să nu mănânce bătaie la blazon.

Aşa s-a ajuns la candidatura domnului Nicuşor Păduraru la primărie, deşi analiza sociologică a indicat din timp şi milimetric exact proporţiile dezastrului de pe 10 iunie – candidatul împins în faţă de Marius Spânu şi Dumitru Oprea nu captează decât 35% din voturile simpatizanţilor PDL, restul preferând să-i voteze pe Nichita, Ciuhodaru sau Oajdea.

Trebuie să recunosc faptul că domnul Oprea a învăţat ceva din experienţa mea din 2008.

Atunci, tot cu sondajele în faţă, era clar că domnul Simirad nu poate fi bătut de nimeni în Iaşi (avea 47%) şi că cel mai onorabil scor pentru PDL pot să-l obţin eu (23%).

Ca lider al organizaţiei, am considerat atunci că sunt obligat să merg la luptă pentru un scor cât mai bun al partidului, am făcut o campanie eficientă şi am redus în final diferenţa de la 24 de procente la doar 7 procente (36 – 29 pentru domnul Simirad).

Partidul a putut obţine atunci acel scor peste media naţională, Iaşul a ocupat acel loc în prima treime a clasamentului PDL, dar Dan Cârlan a marcat o înfrângere la palmaresul personal şi a pornit pe tobogan la vale.

Aşa că, între demnitatea de a se sacrifica pentru partid şi propriul interes, domnul Oprea a ales pielea personală.

A venit la partid în ultima clipă, a dat vina pe soţia domniei sale (să mă scuze doamna, dar sunt zece martori că asta a fost explicaţia retragerii din cursa pentru primărie) şi a oferit candidatura unui om despre care era sigur că va înregistra un eşec usturător pentru partid.

Ce a uitat domnul Oprea să facă până în zilele noastre a fost să pună pe masă şi funcţia aceea de preşedinte interimar, cerută şi obţinută exclusiv ca resursă de credibilitate pentru candidatura la primărie.

Din funcţia de preşedinte la judeţ, domnul Oprea, alături de colegul Marius Spânu la municipiu, a reuşit să producă, pentru prima dată în istoria organizaţiei, nelegitimitatea totală a listelor de candidaţi la consilieri.

Pentru prima dată, listele de consilieri s-au depus la biroul electoral fără a fi aprobate nici măcar în biroul permanent judeţean, dară-mi-te în Consiliul de Coordonare, cum cere statutul partidului.

Zeci de candidaţi s-au trezit trecuţi în listă pe locuri jignitoare pentru dânşii, prin simplul moft al celui ce a semnat lista de candidaţi, fără ca măcar să mai fie întrebaţi dacă sunt de acord sau nu să candideze în acele condiţii.

Majoritatea au înghiţit găluşca, de frică sau de ruşine sau de mila partidului, însă a fost de ajuns o singură retragere de onoare pentru ca lista să devină incompletă şi PDL să rămână, tot pentru prima dată în istorie, în afara biroului electoral municipal.

După acest jaf organizat al listelor de candidaţi, obiectivele personale şi de grup fiind atinse, domnul Oprea a dispărut din peisaj, lăsând efortul şi responsabilităţile de campanie pe seama cui o fi pe acolo.

Mă opresc aici cu contribuţiile domnului Dumitru Oprea la eşecul din 10 iunie, deoarece ştiu bine că toată suflarea din partid simte mult mai clar decât sunt eu în stare să scriu întreaga dimensiune a vinovăţiei domniei sale.

Dacă s-a mai rătăcit prin pieptu-i nobil vreo fărâmă de onoare, domnul Oprea ar trebui să înlocuiască fuga din faţa partidului cu o simplă foaie de hârtie prin care demisionează.

Cu atât mai mult cu cât înţeleg că, alături de domnii Spânu şi Păduraru, deja calculează care sunt şansele de a scăpa la toamnă în spatele iniţiativei MRU.

2)    Marius Spânu

Domnului Spânu am să-i fac câteva reproşuri foarte punctuale, care marchează responsabilitatea sa personală pentru eşecul din 10 iunie.

Activitate prodigioasă de şantaj parlamentar la adresa propriului guvern, fără rezultate notabile pentru comunitatea locală din Iaşi, unde este preşedinte PDL la municipiu.

Pentru prima dată, activitatea de şantaj a fost evocată chiar de Preşedintele Băsescu în episodul “Vama”. Domnul Spânu a uitat până azi să mai demisioneze din Parlament, aşa cum se dădea de ceasul morţii atunci să ne convingă că va face, dacă Preşedintele nu va recunoaşte că a greşit.

În schimb, s-a înşurubat preşedinte la PDL – municipiul Iaşi, după nişte alegeri cu scandal în care şi-a insultat propria profesie la socoteala aritmeticii de vot.

Contestaţiile de atunci au fost respinse politic la centru, votul domnului Spânu în favoarea guvernului fiind la fel de important ca orişicare altul.

Una dintre contestaţii a fost a mea.

Nereferindu-mă la simpatica chestiune a unui vot lipsă la inventar, am semnalat încă de atunci, cu un an înainte de alegerile locale, că alegerile interne au fost grav viciate, că peste jumătate din structurile de bază ale partidului din municipiu nu există sau sunt false, astfel încât performanţa electorală din campania pe municipiu va fi grav afectată.

Nu am comentat atunci respingerea contestaţiei mele, domnul Spânu şi-a luat în primire funcţia cu deplină aroganţă la bord şi a continuat să nu facă nimic.

Sau aproape nimic.

La fel ca şi domnul Oprea, cu sondajele interne în faţă, a girat pornirea spre dezastrul din 10 iunie pe mâna candidatului de locul patru.

Mai mult decât atât, convingerea că este o mare vedetă publică (după atâţia ani de flecăreală pe la televiziunile naţionale) l-a obligat să-l şi umilească pe viitorul candidat al organizaţiei sale pentru Primărie.

Când domnul Oprea a renunţat la candidatură, a adus democratic în discuţia biroului permanent local alegerea altui candidat, autopropunându-se candidat.

Dintre Nicuşor Păduraru şi el însuşi, votul BPL nu a fost greu de anticipat – Marius Spânu!

Victorie de palmares, după care, plin de responsabilitate ca şi până atunci, domnul Spânu a declarat senin că doar atâta a dorit, să-şi testeze popularitatea printre cei 20 de colegi pe care el însuşi i-a adus membri în BPL, şi că cedează candidatura către domnul Păduraru.

La ce i-o fi fost util preşedintelui de la municipiu să lanseze candidatura la primărie a unui coleg printr-un vot de blam în partid? Habar n-am.

Am habar însă despre acelaşi fenomen nestatutar şi imoral al depunerii listei de consilieri fără a fi votată în biroul permanent şi în consiliul de coordonare, cu efecte grave de demobilizare a activului de partid astfel păcălit.

Pentru că de păcăleală este vorba când le spui oamenilor că au apărut peste noapte în fruntea listei nişte oameni “care vor aduce voturi şi apoi se vor retrage”, pentru ca apoi să rămână totul cum am stabilit în tren…

Ca un mare lider ce este, domnul Spânu, în momentele cruciale ale istoriei, îşi asumă răspunderea.

Spre exemplu, când a vrut să-şi impună prietenii în fruntea organizaţiei comunei Holboca, a demolat totul, a dat afară din sala de şedinţe vreo câteva zeci de membri vechi ai organizaţiei care doreau să voteze altceva şi a declamat: “Îmi asum răspundereaa!”.

Nu ştiu exact ce presupune asta, dar văd, de exemplu, că una dintre cele mai performante organizaţii din patrimoniul PDL Iaşi, cea de la Holboca, a ajuns pe 10 iunie în spatele PPDD, pentru simplul motiv că cei fugăriţi pe răspunderea domnului Spânu s-au dus acolo şi au câştigat voturi. Ca să nu mai spun de fieful său natural, oraşul Hârlău, unde cel fugărit din partid tot pe răspunderea domnului Spânu a intrat independent în consiliul local, în timp ce organizaţia cumetrilor a luat vreo 11%...

În mod normal, când organizaţia al cărei preşedinte eşti pierde jumătate dintre consilierii locali şi iese pe locul patru (în spatele UNPR şi PPDD) la Primărie, nu mai aştepţi nici analiza de la centru şi nici să-ţi scrie Cârlan pe blog.

Îţi asumi cu adevărat răspunderea, demisionezi şi laşi organizaţia să-şi caute un nou drum.

Dacă ai bun simţ.

3)    Nicuşor Păduraru

Puţine lucruri notabile am a spune despre domnia sa.

A venit în partid imediat după localele din 2008, cu morga aceea scrobită de bărbat politic şi cu vreo două recomandări smulse de pe la Bucureşti, Suceava, Buzău sau Botoşani.

O mare speranţă ce nu putea fi refuzată la tabla reformei interne din partid.

La câteva săptămâni după ce a primit încrederea de a candida pentru Parlament într-un colegiu de lux, aveam să aflu cu surprindere că domnul Păduraru nu era decât produsul aceluiaşi grup de interese de afaceri care încercase cu câteva luni în urmă să pună mâna pe primărie şi partid prin intermediul domnului Oprea et comp.

Astfel încât activitatea domnului Nicuşor în PDL nu a fost decât o modestă şi ratată încercare de a îndeplini mandatul şi foaia de parcurs cu care fusese trimis la rasboiu’ de patroni.

A intrat în Parlament pe valul portocaliu şi cu susţinere fermă a grupului de afaceri respectiv.

Apoi s-a scufundat în anonimat, întrerupt din când în când de ridicol.

N-a lăsat în urma sa absolut nimic notabil pentru comunitatea locală, după patru ani de mandat de deputat la putere.

Avea doar câteva ţinte fixe şi, din păcate pentru el, intangibile: primăria şi partidul.

A încercat mai întâi cu partidul, dar nu a înţeles nimic.

Şi-a numărat cu greu cele treizeci şi ceva de voturi la alegerile interne din septembrie, după care s-a uitat din nou în oglindă, s-a minunat ce frumos este şi a plecat spre următorul obiectiv – primăria.

A participat cu capitalul său de un vot/moţiune anti - Boc la şantajul de răsturnare a noii conduceri alese la PDL Iaşi, obţinând cu uşurinţă din mână funcţia de primvicepreşedinte pe care la vot nici nu a visat-o.

S-a războit cu domnul Oprea în fiecare şedinţă de pregătire a campaniei electorale, până ce acesta din urmă l-a lăsat să-şi rupă gâtul cu succes, exact aşa cum scria în sondajul de opinie.

A avut cea mai jenantă şi penibilă campanie de primar din câte am văzut ultimii 16 ani la un partid de top. Pur şi simplu nu s-a văzut aproape deloc, iar atunci când s-a văzut ceva a fost compotul de aroganţă, narcisism şi suficienţă scrobită care îl caracterizează.

A sfârşit pe un loc patru de toată ruşinea, contribuind la falimentul organizaţiei municipale a PDL, cea care a ieşit din lupta condusă de el cu mai puţin de jumătate din consilierii municipali pe care i-a avut legislatura precedentă.

Atât şi nimic mai mult – o investiţie ratată din partea tuturor acţionarilor săi …

4)    Petru Movilă

Cu Petrică, treaba este taare complicată.

De cu totul alt material politic decât primii trei, Petrică are experienţă şi rădăcini în organizaţie, are ştiinţa de activist politic, însă nu are cuvânt.

Acest lucru vi l-ar spune fără ezitare orice pedelist căruia i-aţi da o foaie si un pix, să-l caracterizeze din câteva cuvinte.

Ar fi putut fi un lider bun, dacă ar fi ştiut jocul în echipă.

Din păcate pentru el, ca şi pentru organizaţie, Petrică joacă numai pentru el.

De aceea a şi pierdut atât de rapid, la masa verde, ceea ce câştigase prin alegerile din septembrie în partid – funcţia de preşedinte şi întreg biroul permanent judeţean.

A pierdut pentru că a crezut că poate confisca totul dacă a ieşit câştigător, în timp ce celelalte cinci voturi parlamentare/moţiune anti-Boc au aplicat din nou şantajul.

Din octombrie, când a fost schimbat prin şantaj, Petrică a fost, ca de obicei, şi înăuntru şi afară.

Şi înăuntru – adică secretar general la judeţ, funcţia cea mai importantă în lucrul cu structurile partidului din teritoriu şi cu primarii.

Şi afară – adică săpând încontinuu la adresa lui Oprea şi a biroului interimar condus de acesta, în ideea de a se vedea cât mai repede diferenţa dintre el şi ei.

Astfel încât nu a fost deloc greu pentru primarii partidului să înţeleagă că trebuie să-şi ia lumea în cap, pentru că în PDL nu mai au cu cine să-şi rezolve problemele comunităţii pe care o conduc. Lucru pe care secretarul lor general i-a încurajat o vreme să o facă, cu gândul că-i va ajunge şi el din urmă la un moment dat, bine calculat.

Apoi, în aprilie, a schimbat macazul şi a înţeles că vine un dezastru peste PDL Iaşi, dezastru din care ar putea reveni la vârful organizaţiei dacă joacă din nou meciul “şi înăuntru/şi afară”.

A ocupat terenul candidând la preşedinţia CJ.

A impus proprii oameni drept consilieri judeţeni, din nou fără votul statutar în partid, în numele faptului că este candidat.

Şi-a făcut socoteala că, în acest fel, având contact nemijlocit în campanie cu organizaţiile locale, va iesi după alegeri drept cel mai iubit dintre pământeni, putând cere demiterea celorlalţi trei lideri locali, pentru preluarea puterii de către el.

Şi-a făcut din mers unele aranjamente cu primari adverşi, dar mare lucru nu a ieşit din asta.

A făcut o campanie slabă, lipsită de vizibilitate şi prea mult axată pe imaginea unui sportiv care părea a transmite că oferta electorală a PDL la Iaşi este … “picioare în gură pentru tot judeţul”.

A sfârşit prin a obţine un scor modest, cu 6% sub media naţională, departe de ceea ce spera a fi un rezultat mult peste partid, care să-i legitimeze aura de salvator al organizaţiei.

A declanşat imediat războiul intern, uitănd că este parte din eşecul reclamat, în calitate de secretar general al judeţului, de candidat locomotivă şi de şef al propriei campanii electorale.

A demisionat, încercând să mimeze un comportament similar cu cel al liderilor naţionali care au generat schimbarea de conducere după alegeri, dar a scăpat din vedere că, totuşi, chiar fiind un maestru al jocului şi înăuntru/şi afară, nu prea ai cum să fii şi învingător/şi învins.

În loc de concluzii

Fără îndoială, sunt subiectiv în multe din cele pe care le-am scris mai sus.

Dincolo de asta, însă, există date şi fapte obiective, care nu pot fi distorsionate.

Cei patru lideri ai PDL Iaşi sunt solidar responsabili pentru eşecul major pe care l-au înregistrat. În mod normal, ar trebui să fi demisionat de mult, cu toţii, dând dreptul organizaţiei să-şi caute alt drum în linişte.

Se pare însă că nu au înţeles nimic din ce (li) se întâmplă.

Prin urmare, mai au răgazul unei săptămâni, după care noul lider al PDL, Vasile Blaga, va avea grijă să analizeze în regim de urgenţă situaţia Iaşului şi să dea cu dânşii de pământ.

Nu de alta, dar în momentul de faţă perspectiva de toamnă a PDL Iaşi este extrem de simplă: zero!