Mărţişor

Viaţa la Tarcău îşi vede tacticoasă de treabă.

Aşa de tare m-am luat cu viscolele, gheţurile şi inundaţiile, că am uitat să vă spun cea mai importantă veste de după sărbători.

Am uitat să vă spun că familia noastră s-a mărit.

Am reuşit, după o aşteptare de aproape un an, să avem o frumoasă familie de căpriţe din rasa Alpina Franceză.

Şase tinere doamne şi un distins gentleman (de fapt gentilhomme).

Iată familia la sosire, plină de curiozităţi, după un drum de o zi cu Merţanul.

Inspectăm cu rigoare apartamentul nou – nouţ şi se pare că e totul ok.

Eu sunt şeful (adică amândoi, dar fiecare pe linia lui).

Noi ne cunoaştem deja, iar pe el îl cheamă Fănică.

Ca pe taică-meu, săracul, Dumnezeu să-l odihnească!

E pasionat de mere, dar şi de orice alt cadou ce poate fi ronţăit.

Tânăra este foarte săritoare cu mine, pare să mă invite la dans.

Până la coadă, se pare că-I plac foarte mult fermoarele – nu iartă nici unul.

Ehehei, dragii moşului, partea cea mai frumoasă abia acum urmează.

Ce zi e azi?

Întâi Maaartiee!

Aşa că ce primeşte omul de ziua asta?

Un mărţişooor.

Nouă ne-a venit mărţişorul azi dimineaţă pe la zece.

Primul şi cel mai special ied din familie, un băieţel obraznic.

După şase ore o uşchise deja din ţarc, pentru că era prea plictisitor să stea doar acolo.

Aşa că nu avem nici un dubiu, numele domniei sale rămâne adjudecat – Mărţişor!

Şi să te ţii de-acuma coadă la toată familia, să facă poze şi să-l scarpine pe Mărţişor între corniţe.

Va fi o primăvară glorioasă…

Vă ţinem la curent cu aventurile.

Mai e ceva.

Să nu carecumva să ne auzim cu vorbe în sat!

Mărţişor e ied, iară nu miel.

Prin urmare, orice apropo la do’n Cârlan este curată calomnie.