joi, 16 iulie 2009

Regretabil

O regretabila denaturare a adevarului a aparut azi intr-un editorial .
Spun denaturare pentru ca, in mod evident, tot ceea ce a spus Radu Berceanu la Iasi este atat de limpede, incat nu poate fi prezentat pe dos "din greseala", intr-un ziar de tinuta celui care gazduieste editorialul.
Nu cred sa fi fost vreun jurnalist participant la cele doua zile de activitati publice ale ministrului si care sa nu fi inteles corect urmatoarele:
- In privinta aeroportului, nu exista nici un fel de retinere a Ministerului Transporturilor, ci dimpotriva - Radu Berceanu a spus clar ca Iasul are toate argumentele pentru un proiect de succes.
Ce dovada mai buna trebuie, decat faptul ca ieri, la numai trei zile dupa vizita la Iasi, guvernul a aprobat proiectul de lege care rezolva cele 137 de hectare de teren necesare aeroportului?!?
Despre cat de bun este proiectul tehnic, asta-i alta poveste, si aici a fost o remarca privitoare la proiectantul respectiv (intamplator aflat cu Iasul la prima "experienta" de proiectare aeroportuara) si nu la proiectul in sine, ca obiectiv de dezvoltare.
Pentru toata lumea a fost limpede ca finantarea va fi obtinuta cel mai corect prin concesionarea intregului proiect (finantare, executie, operare pe termen de 30-40 de ani) si nu prin bani de la buget. Radu Beceanu a oferit explicit intregul sprijin de specialitate al ministerului, pentru pregatirea procedurilor, asistenta de specialitate si incheierea contractului de concesiune.
Aceasta solutie trebuia de mult promovata, daca n-ar fi fost la mijloc dorinta interesata a unora, in decursul timpului, ca prin alocarea putinilor bani de la buget sa dirijeze de fapt cine construieste si cine se bucura de avantaje. In cazul unui concesionar privat, este exclusiv treaba lui cu cine construieste pe banii sai, iar vanatorii de comisioane stau pe bara.
-prezent pe santierul in derulare al centurii ocolitoare, cu finantare de 400 de miliarde numai in acest an, de la Ministerul Transporturilor, Radu Berceanu a fost intrebat frontal si agresiv despre cele 4 benzi.
Ne aducem aminte, in campania electorala Tariceanu a vizitat campul (ca nu se lucrase inca nimic) si a enuntat manios ca nu se poate asa ceva, cum sa fie centura asta pe doua benzi si nu pe patru?!? Chit ca era un proiect la care specialistii au lucrat de trei ani si au analizat toate solutiile.
Raspunsul lui Radu Berceanu a fost urmatorul - "domnisoara, mai binele este de multe ori dusmanul binelui. Daca ar fi acum sa schimbam solutia, ar trebui sa oprim un an jumate lucrarile in teren, sa ne apucam iar de desene si studii, sa stam pe loc cu constructia si sa nu mai facem nimic concret. Dupa care sa ajungem la concluzia la care au ajuns specialistii si tura trecuta - traficul actual nu impune o centura cu 4 benzi, care sa lege doua drumuri nationale care au ele insele doua benzi. Invers ar fi problematic, o portiune ingusta intre doua tronsoane largi, acolo da, ar fi un dop. Traficul actual si pe termen mediu cere o solutie corecta de descongestionare a centrului si aceasta este in constructie, pe un profil de doua benzi (defapt exact la fel ca tronsonul Iasi - Targu Frumos). In etapa pe termen lung, dupa autostrada, fireste ca orasul extins va dezvolta un alt inel, exterior acestuia de acum, care sa iasa dincolo de Barnova direct in DN28, spre Vaslui.
-In fine, autostrada Iasi - Targu Mures. Radu Berceanu, primul ministru al transporturilor care a generat oficial proiectul autostrazii Iasului, in 2007, a declarat foarte clar ca in 2-3 saptamani sunt lansate procedurile pentru studiul de fezabilitate, unde sunt deja alocati bani. Aceasta este etapa cea mai importanta, care permite crearea documentului pe baza caruia se poate purta orice discutie legata de finantare (credit, buget, concesiune, etc).
Doar o retorica de doi lei ne poate face sa intrebam "de ce nu tragem prima lopata, de ce nu o concesionam?!", ca si cum am construi un cotet, eventual si fara autorizatie, ca nu se pune.
Din nou, ministrului i s-au scos din context declaratiile, prezentate incrucisat - cand s-a referit la traficul redus, Radu Berceanu raspundea la chestiunea concesiunii, a carei redeventa este imposibil de acoperit din taxe, prin urmare nu este atractiva pentru investitori privati.
Mai mult, ministrul a spus clar ca aceasta autostrada nu este una comerciala (precum Bucuresti - Brasov, ceruta de toti concesionarii pentru traficul intens) ci una sociala, ceruta de nevoia de dezvoltare a Regiunii de Nord-Est, cerinta care trebuie finantata indiferent de rentabilitatea comerciala imediata.
In fine, revenind la editorialul in sine, este regretabil faptul ca a aparut asa.
Eu unul inteleg foarte bine semnalul care mi se transmite, dar este regretabil sa amestecam acele motivatii (ele insele extrem de discutabile, daca nu eronate complet) cu un interes public atat de important pentru Iasi cum este infrastructura mare.
Un ministru care se preocupa atat de aproape de Iasi ar trebui atras si nu sictirit pe gratis, daca ne dorim cu adevarat sprijinul sau.

3 comentarii:

Stepan spunea...

D-le Cirlan,

Marturisesc ca am citit editorialul respectiv din ziarul meu preferat si am gasit la comentarii o trimitere la blogul dvs.
Avind in vedere ca este vorba de un editorial si nu de un text de informare, am fost tentat sa dau credit autorului. Apoi am citit precizarile dvs. si sint de acord cu ele.
Vreau sa va spun ca am in comun cu autorul acelui text un singur lucru: amaraciunea si pesimismul.
Lucrurile se misca atit de greu la noi, incit am ajuns la exasperare.
Recent m-am intors in acasa dupa o mai lunga perioada in care am stat in Occident, iar pentru intoarcere am optat pentru masina, caci biletele la avion erau foarte scumpe. Am mers struna pina la Bors, insa drumul in Romania a fost extrem de anevoios si chiar periculos; dupa 1500 de kilometri pe autostrada, numai ce vezi ca trebuie sa mergi cu viteza melcului, sa te feresti de carute, de betivi, etc. Insa, pina l;a Cluj se vede ca lucrurile se misca, se vede activitate, se vede ca autostrada Transilvania a pus lucrurile in miscare. La noi se vede cu ochiul liber ca lucrurile stagneaza, ca au ajuns intr-un punct in care este necesara aparitia unor proiecte majore.
Dar vom vedea in curind daca se misca ceva sau nu. Bine macar ca Berceanu a venit si a spus cite ceva. Vom vedea cine se tine de cuvint.
Cu stima

Eugenia Driscu spunea...

"Un ministru care se preocupa atat de aproape de Iasi ar trebui atras si nu sictirit pe gratis, daca ne dorim cu adevarat sprijinul sau."-interesant punct de vedere! Credeam ca ministrul isi ofera sprijinul in mod echitabil si neconditionat...Si cam cum ar trebui atras dumnealui astfel incat sa rezolve problemele infrastructurii iesene?

stefan spunea...

Bre nea Danutz tin sa te anunt ca soseaua Iasi-Tg.Frumos are 2 benzi pe sens ,deci in total 4.Uita-te mata pe planurile soselei de centura si vezi ca are cate o banda pe sens,deci in total 2.Te intreb eu de cand 2 egal cu 4?Ca Berceanu e un mare tupeist stiam,dar as vrea sa stiu de ce organizatia asta a voastra a PDL Iasi e asa de lipsita de putere,chiar lesinata as zice?Te intreb asta ca un constant votant PDL ce sunt.Astept un raspuns.