Cine a furat Bahluiul?!?

Domnul Nichita este suparat.
Dan Carlan si Constantin Simirad i-ar fi furat proiectul (ideea) amenajarii Bahluiului.

Oare este vreunul dintre noi, vietuitorii de azi, inventatorul acestor idei?

Ma indoiesc sincer si suntem ridicoli daca ne ciorovaim pe acest subiect!

Sa vedem ce spune istoria.
Prin amabilitatea domnului arhitect (iesean de origine) Bogdan Radu Herovanu aflam urmatoarele:

Planuri de regularizare a cursului Bahluiului au existat încă din secolul al XVIII-lea. În raportul lui König din 18 februarie 1785, se propunea "(...) realizarea unui canal navigabil care va trece prin Iaşi".
Într-un raport din anul 1787, contele Alexandre d’Hauterive, secretarul personal al domnitorului Alexandru Ipsilanti, a catalogat acest proiect ca fiind lipsit de eficienţă: "(...) Ce alt s-ar putea trimite din Iaşi decât noroi?"
Chiar dacă ideea a fost abandonată, ea a fost reluată în articolul 158 din Regulamentul Organic
(1832) când s-a prevăzut că "Siretul şi Prutul (...) trebuie a se curăţi şi a se face mai îndemânatic pentru plutirea sau pentru a se face canaluri de comunicaţie, de pildă unirea Siretului cu Prutul prin râul Bahlui, care ar fi de mare folos şi pentru comercia capitalei".
Ca urmare a tăierii pădurilor aflate pe malurile sale, dar şi a zăgăzuirii apelor de către proprietarii de moşii care au amenajat iazuri, debitul Bahluiul a scăzut, astfel încât "dispuet şi cu ape turbure, trist ajunge în faţa cetăţenilor capitalei, în o stare vrednică a reclama a lor compătimire" (Gazeta de Moldavia, 13 august 1851 - Bahluiul)
În anul 1862, ca urmare a mutării capitalei Principatelor Unite de la Iaşi la Bucureşti, omul politic moldovean Mihail Kogălniceanu cerea compensaţii economice pentru fosta capitală a Moldovei, între care şi realizarea canalului navigabil Bahlui-Prut, prin care Iaşul să devină "port-franc"
În jurul anului 1880, lângă podul de cale ferată de pe linia Iaşi-Ungheni (1874), într-o baltoacă lărgită de viituri care era din vechime scăldătoarea târgului, ieşeanul Gafencu a amenajat gherete şi bufete, transformând zona în Băile Bahluiului. Fete în costume de baie, cu pantalonaşi treisferturi, îmbiau pe turişti cu cafele şi bere rece.
Între anii 1911-1913 s-a efectuat o rectificare a albiei Bahluiului în zona municipiului Iaşi. Ca urmare a topirii zăpezilor din perioada de iarnă sau a ploilor torenţiale din perioada de vară, Bahluiul ieşea din matcă şi inunda partea de jos a oraşului (până la Fabrica de Ţigarete şi la Gara Iaşi), transformând-o într-o mlaştină. Nu existau diguri de protecţie care să elimine pericolul de inundaţii.
În anii '60-'70 ai secolului al XX-lea, sub coordonarea primarului Ioan Manciuc, s-au efectuat lucrări de regularizare a albiei râului Bahlui, ca urmare a inundaţiilor care ameninţau municipiul Iaşi (în special cartierele Dacia, Alexandru cel Bun sau Mircea cel Bătrân). S-au construit cu acest prilej diguri de protecţie. Realizarea acestor lucrări a presupus amenajarea a 13 lucrări hidrotehnice complexe (apărare contra inundaţiilor, irigaţii, piscicultură, alimentări cu apă industrială).
În anii '80 ai secolului al XX-lea, specialiştii Ministerului Mediului au elaborat un proiect de transformare a Bahluiului în râu navigabil, dar acesta a fost abandonat de conducerea de atunci a ţării, nefiind considerat o prioritate. Proiectul prevedea îndreptarea cursului sinuos al Bahluiului între localitatea Leţcani şi municipiul Iaşi, în zona străzii Cicoarei, prin crearea unui canal Leţcani-Iaşi, prin care să se redea municipalităţii câteva zeci de hectare de teren pentru dezvoltarea unor proiecte investiţionale
Ca urmare a faptului că nu s-a efectuat timp de aproape 40 de ani nici o lucrare de decolmatare şi igienizare a râului, iar întreprinderile industriale din judeţ au deversat substanţe poluante în apă (în principal azotaţi şi fosfaţi), Bahluiul a devenit un râu poluat.
Pe lângă acestea, unii cetăţeni ai municipiului Iaşi au aruncat deşeuri în albia acestuia (în special în zonele periferice) afectând grav starea acestuia.