O ştire, şocantă pentru mine, a apărut azi în media locală – Ministerul Mediului a abandonat proiectul deşeurilor de la Iaşi!
Şocantă prin neadevărul ei flagrant.
Ministerul Mediului a oferit Iaşului, pe vremea Sulfinei Barbu, o cofinanţare uriaşă, din bugetul propriu, pentru depozitul ecologic de gunoi de la Ţuţora şi închiderea (adică vindecarea din punct de vedere ecologic) vechii vărsători de la Tomeşti.
Vă amintiţi, este situaţia celebrei pierderi de către Iaşi a fondurilor nerambursabile ISPA, datorită neglijenţei Primăriei Iaşi, în 2005 (au făcut proiectul dar nu aveau terenul).
Aşadar, a venit Ministerul Mediului şi a oferit 75% din bani, pentru a se face, totuşi proiectul.
După doi ani minunaţi pierduţi de primărie fără să pornească investiţia, aceasta a început, greoi.
A trecut timpul, a venit criza, bugetul este tot mai strâmt iar nevoile tot mai mari.
Cu toate acestea, am asigurat anul trecut 150 miliarde proiectului de la Iaşi.
În situaţia actuală ar mai trebui, însă, cam 2-3 ani.
În proiect sunt două obiective – construcţia nouă (prima celulă a depozitului ecologic) şi închiderea celui vechi. Aceasta din urmă costă în jur de 4 milioane de euro, din care 3 milioane de la bugetul propriu al Mediului şi un milion de la Primărie.
Ce ar trebui să finanţăm mai întâi - construcţia nouă, sau închiderea celei vechi?
Dacă mergem cu construcţia nouă, vindecarea Tomeştiului aşteaptă încă doi ani.
Dacă vindecăm Tomeştiul mai întâi, stăm cu construcţia nouă.
Iată de ce căutăm soluţii.
Pentru că mă interesează.
În paralel, la minister avansăm cu pregătirea proiectului de finanţare pentru POS Mediu (nerambursabil) tot pentru investiţii legate de deşeurile Iaşului.
S-a pornit la drum cu o bugetare estimată preliminar (şi rezervată Iaşului) de 34,5 milioane euro nerambursabili.
Se constată, în urma detalierii studiilor de fezabilitate, că necesarul pentru obiectivele propuse e mai mic - spre 32 milioane. În această situaţie, contractul se va încheia pe suma exactă, “pierzând” aproape 3 milioane euro din rezervarea iniţială.
Exact cât trebuie să pună Ministerul Mediului, în celălalt proiect, pentru Tomeşti, din banii noştri.
Cred că v-aţi prins deja, nu-i aşa?
Intervenim din mers, facem lobby, schimbăm soluţii şi includem şi vindecarea Tomeştiului pe fondurile nerambursabile, valorificând bugetul rezervat iniţial.
Ca urmare, încă din toamnă aceasta intră în execuţie.
Adică nu ne mai doare capul la care secţiune să dăm prioritate, ambele fiind în finanţare simultan.
Iată cum, în media locală, Iaşului nu i s-ar fi dat ci i s-ar fi luat finanţarea.
Exact ca în celebra poveste a tovarăşului Boris Ivanovici, cu bicicleta neagră şi Volga albă…
2 comentarii:
Ca de obicei, calul de bataie pare a fi guvernul care "comploteaza" din rasputeri pentru a submina maretele proiecte ale Iasului.
Dupa Ministerul Apararii care blocheaza impetuoasa dezvoltare a aeroportului iata ca vine la rand si Ministerul Mediului.
O uriasa conspiratie impotriva premarelui demiurg la care participa guvernul, presedintele, DNA, ADN, NATO, flacara violeta, Megatron si Dark Vader.
Greu si cu administratia asta locala uneori, oare cand a fost PSD la putere ce s-a intamplat?
Deeestept cand ati fost domnule Carlan? ca la Ministerul Mediului nu prea o aratati...sau nu aveti inca (la peste un an de la numire!!) portofoliu si din cauza asta? pe blog sunteti foarte activ, mai putin in functia de unde primiti bani de la contribuabili! felicitari!
Trimiteți un comentariu