joi, 31 decembrie 2009

Cine nu vine cu noi, ramane in mileniul doi!

Se implinesc azi 10 ani de la primul Revelion in strada al iesenilor.
Va mai aduceti aminte?
Cam in jurul lui 20 decembrie 1999, la o banala conferinta de presa de final de an, Septimiu Sarateanu (pe atunci jurnalist la Monitorul - Ziarul de Iasi de mai tarziu) adresa un repros general administratiei iesene: vine anul 2000, peste tot se marcheaza evenimentul, numai la Iasi nu se intampla nimic...
Pe atunci inca cu par pe cap, mustacios, tanar si nelinistit consilier municipal, am acceptat provocarea si am pornit la drum.
Am propus organizarea primului revelion in strada la Iasi.
Cum primaria se opunea vehement initiativei (eram atunci in meciuri grele cu domnul Simirad), am incropit un nucleu de initiativa numit pompos "Millenium", format de fapt din Dan Carlan, Florin Hozoc (pe atunci purtator de cuvant al lui Vladimir Tanasoiu, presedintele CJ) si ... brandul CJ, pe care Vova ne-a permis sa-l folosim ca organizator.
Presa locala a simtit miza emotionala si s-a solidarizat cu noi, acceptand in bloc sa devina parteneri media ai evenimentului.
A fost o prima victorie psihologica - nu mai eram singuri.
Popularizarea intensa a actiunii, vreme de o saptamana, era o conditie cheie pentru reusita.
Primarul a facut o jumatate de pas inapoi, dar nu a acceptat sa se implice, sub motiv ca "modelul occidental al revelionului in strada este unul fals, acolo numai emigrantii participa la asa ceva".
Mai ramanea de rezolvat chestiunea cheltuielilor, deloc mici.
Comitetul de initiativa si-a pus obrazul la bataie si a apelat la sponsori, luand la mana oamenii de afaceri mai rasariti din Iasi, care au cuplat destul de bine. Am strans in jur de 100 de milioane de lei, din cele 280 la care estimam bugetul de cheltuieli.
Restul am fost nevoit sa-l acopar din buzunarul propriu, pe seama modestei afaceri cu textile pe care o aveam. Si nu era deloc putin la vremea aceea.
Au fost 10 zile de cosmar, in care ne-am sacrificat sarbatorile de iarna ale familiilor si ne-am ocupat de cele mai diverse probleme organizatorice, descoperind roata din mers.
Neavand bani pentru un eveniment grandios, singura sansa era aceea de a gasi carligul cu care sa scoatem iesenii in strada. Restul venea de la sine.
In definitiv, reusita insemna cat mai multa lume la un loc, cu bucuria comuna de numara ultimele secunde ale mileniului (asta aparent - defapt ultimele secunde ale mileniului au fost la finele lui 2000, cu adevarat ultimul an al mileniului doi).
Am imaginat asadar cateva lucruri care speram sa aduca lumea in strada:
- in primul rand artificiile, banalizate acum, dar extrem de ravnite la acea vreme
- un concert cu ceva nume sonore, multe din ele locale
- "Bere gratis" la toata lumea - de fapt o trupa muzicala aflata abia la inceput de drum.
- ecrane cu videoproiectie, pentru a vedea ce se intampla in lume
- 2.000 de sticle de sampanie oferite de organizatori
- sloganul evenimentului (provocator cum scrie la carte) - "Cine nu vine cu noi, ramane in mileniul doi!"
Daca acum gasesti dintr-o pocnitura de degete 10 firme gata sa-ti organizeze un foc de artificii savant, atunci a fost un adevarat act de eroism.
O echipa inimoasa de pirotehnisti de la pompierii ieseni si-au asumat aceasta sarcina.
Nu tu materiale din import, gata pregatite de utilizare, ca acum.
Imaginati-va in ajun de Craciun, cand fabricile erau inchise, sa cumperi materiale pirotehnice de la Orastie, tuburi din polietilena de inalta densitate de la Oradea (pentru tunurile lansatoare) si sa incropesti artificiile manual. O adevarata aventura.
Iar meciul cu primaria continua - se interzice cu desavarsire distribuirea de sampanie si bere de catre organizatori, sub amenintarea de dosare penale!
Daca tot era CJ citat ca organizator, Vladimir Tanasoiu trebuia sa-si asume oficial intreaga raspundere pentru tot ce s-ar fi intamplat in acea noapte.
Am depasit si acest impiediment, Vova a semnat "asumarea raspunderii" si am trecut mai departe.
S-a apropiat momentul zero.
Acum, dupa 10 ani, am perfect limpede in minte cele doua cosmaruri pe care le aveam in febra pregatirilor (la propriu, chiar asta visam in noptile dinaintea revelionului, zvarcolindu-ma in pat):
- in primul fel de cosmar, toate problemele organizatorice erau rezolvate, ajungeam la miezul noptii si eram in strada ... doar eu cu Florin si cateva zeci de rataciti. Un esec usturator...
- in al doilea fel de cosmar, Piata Palatului era arhiplina, venea secunda zero si ... artificiile nu se aprindeau! Lumea incepea sa huiduie, totul era un fiasco cu mii de martori dezamagiti.
Am ajuns in dupa-masa de 31 decembrie 1999, cu noduri in gat.
Atunci, in premiera, televiziunile au inceput sa transmita, de la orele pranzului, revelionul rotativ de pe mapamond, din ora in ora, asa cum vedem si azi - Australia, Orientul, etc. intrand in anul de gratie 2000, cu artificii si zeci sau sute de mii de oameni bucurandu-se in strada.
Efectul psihologic a fost miraculos.
Spoturile noastre de pe televiziunile locale, poate banale toata saptamana, au capatat deodata un sens aproape dramatic - "Hai la Revelionul in strada. Cine nu vine cu noi, ramane in mileniul doi!"
Sigur sunt subiectiv, si-mi dau lacrimile de emotie si acum. Dar sunt gata sa pun ramasag ca nu a fost vreodata alta sarbatoare in Piata Palatului, care sa fi adunat atata lume ca in acea noapte de vis pentru noi.
La 12 fara un sfert, nu numai ca Piata Palatului era ghiftuita, dar bulevardul Stefan cel Mare s-a infundat prin dreptul Mitropoliei iar lateral multimea se rarea abia in dreptul hotelului Moldova.
Afland ca ni se interzice sa dam sampanie, lumea a venit cu sticle si pahare de acasa, intr-o solidarizare la bucurie cum rar am vazut.
Restul e doar o poveste.
In definitiv nu ceea ce am organizat noi acolo a fost frumosul serii, ci chiar dansii, zecile de mii de oameni care chiar au dorit sa fie impreuna, undeva, in acea noapte simbolica a Anului Nou 2000.
Noi doar i-am pacalit ca facem ceva grandios, ca sa-i scoatem din casa.
Am incalcat interdictia si au aparut pe jos, prin multime, din anonimat, cutiile cu cele 2000 de sampanii Muscat Otonel de Bucium, am trecut cu bine si momentul in care Berea Gratis nu curgea ci doar canta, dupa cum am vazut si amaratele noastre de artificii aprinzandu-se si dandu-ne impresia ca chiar este o noapte mirifica.
A fost una dintre cele mai frumoase reusite din viata mea.
Eram doar doi tineri cu draci, aflati in lupta cu sistemul si care am reusit sa punem in miscare inima si sufletul a zeci de mii de ieseni.
Oricate alte proiecte consistente si valoroase om fi facut sau om mai face, nu cred sa mai fie vreunul care sa cantareasca in bucurie colectiva atata cat a cantarit primul revelion in strada al Iasului. Devenit, de atunci, un bun obicei al comunitatii locale...
Am un singur regret - nu mai am nici un fel de marturii ale evenimentului de atunci.
Daca cineva are poze sau filmulete ale momentului, ar fi extraordinar sa le putem recupera pentru arhiva sentimentala.
Nu au ramas decat link-uri la trei articole ale Ziarului de Iasi, din saptamana de pregatire:
Din pacate, articolul de dupa, in care se descrie cum a fost, nu se afla pe editia electronica a Ziarului...
Apropo, ce faceti diseara?!?