Paradoxurile democraţiei interne – mita şi candidatura.

Pe vremea lui Ceauşescu circula o butadă numită “Paradoxurile comunismului”:

• Producţia agricolă a patriei este cea mai mare din istorie;


• Cu toate acestea, galantarele din magazine sunt goale;


• Cu toate acestea, frigiderele şi cămările sunt pline;


• Cu toate acestea, românii stau ore-n şir la coadă.

Citesc în diagonală presa locală şi opiniile de pe net, după anunţul pe care l-am făcut cu trei zile în urmă, privind revenirea mea la partid cu o posibilă candidatură.

Şi văd unele “paradoxuri ale democraţiei interne”:

• Revenirea mea îi lasă rece (sau reci?) pe mulţi oameni importanţi.


• Cu toată indiferenţa rece, ei mă atacă fierbinte din toate poziţiile.


• Cu toate că mă atacă fierbinte, faptul că mi-am anunţat decent colegii de partid că mă întorc este apreciat drept o manieră greşită de a încerca să candidez.


• Trăim în organizaţie vremuri noi, de democraţie internă, şi nu ca acelea în care dânşii au primit acces la funcţii de vârf, vremuri în care este normal să candideze cât mai mulţi dintre colegi, dar nu este în regulă ca eu să încerc a candida, pentru că eu pierd întotdeauna, dar candidatura mea este un mare pericol pentru organizaţie, care între timp a fost reconstruită din temelii, deci nu-mi mai este apropiată.

Cea mai spectaculoasă redută de carton de după care cetatea se apără de propriul cetăţean este statutul meu de funcţionar public.

Am avut grijă să anunţ din prima că mi-am luat toate măsurile instituţionale pentru a nu amesteca politica şi funcţia publică.

Adică voi face politică la Iaşi, în această campanie internă, exclusiv în zile libere.

M-a distrat logica impecabilă pe blogul unui distins intelectual, care cugetă aşa: “dacă un funcţionar public ia mită în zi de concediu sau după ora 16, acesta este funcţionar public sau persoană privată?!”

Hai să o clarificăm.

Mai întâi cu partidul, că asta ustură.

Statutul funcţionarului public permite acestuia calitatea de membru de partid (cu toate drepturile aferente) dar interzice “exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor politice, în exercitarea atribuțiilor ce le revin prin funcţia publică”.

Totodată, funcţionarul public nu poate ocupa funcţii de conducere în partid.

Aşadar, câtă vreme sunt funcţionar public, am dreptul să activez la partid, cu două restricţii – să nu deţin funcţii de conducere în partid iar în exerciţiul funcţiei publice (la ghişeu, la birou, în timpul serviciului sau în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu de orice fel) să nu dau expresie preferinţelor politice.

Evident, când sunt în concediu nu pot fi în exerciţiul funcţiei publice, pentru simplul motiv administrativ că am delegat automat atributiile mele persoanei îndreptăţite din spatele meu.

Când sunt în timpul liber, acasă cu familia, la partid cu colegii, sau pe malul Bahluiului la o bere cu prietenii, nu sunt funcţionar public, ci cetăţean cu drepturi garantate de constituţie şi de legile ţării, inclusiv dreptul la opinie politică.

Când sunt, în schimb, pe malul Bahluiului inspectând lucrările de regularizare, sunt în exerciţiul atribuţiilor funcţiei publice şi ferească-mă Dumnezeu să schiţez cel mai mic gest politic. Nici măcar pe acela de a aprecia în vreun fel atitudinea politicienilor locali care au încercat să blocheze proiectul.

Când voi candida la o funcţie de conducere în partid, indiferent de nivel, voi fi asumat implicit consecinţa că a câştiga înseamnă intrarea în stare de incompatibilitate între funcţia politică şi funcţia publică.

Situaţie în care, potrivit legii, am la dispoziţie 15 zile după validarea funcţiei politice nou câştigate, pentru a înlătura incompatibilitatea, prin renunţarea la una din funcţii.

Cine mă cunoaşte, îşi poate uşor imagina că am luat în calcul acest aspect şi, dacă voi decide să candidez la partid, voi fi pregătit şi să ies din incompatibilitate.

Fără reţineri.

Acuma, la desert, despre luarea de mită în timpul liber.

De esenţa mitei este legătura intrinsecă cu funcţia publică – mita se dă şi se ia exclusiv cu scopul de a influenţa modul în care funcţionarul public îşi exercită atribuţiile funcţiei publice.

Prin urmare, distinse domn, indiferent la ce oră serveşte mita, primitorul nu o poate face decât ca funcţionar public.

La fel cum garanteaza condiţionat dreptul la opinie politica, Constituţia condamnă necondiţionat mita. Mai de-a dreptul spus – eu am dreptul constitutional să activez şi să candidez la partid, nimeni nu are dreptul să ia mită.

Şi nu-i nici un paradox în asta …