Cu varful de lance in fundul propriilor pantaloni ...

O framantare zguduie mediul politic din Iasi in ultimele zile: cine o fi Gabriel Toncean?!?

Cum adica, "care Gabriel Toncean?"

Cel despre care o anumita parte a blogurilor din Iasi se intreaba retoric cum de-si permite, in calitate de membru PDL, sa conteste numirea echipei domnului Oprea in fruntea PDL Iasi.

Si, mai ales, cine o fi, de unde vine si al cui produs este.

Cum democratia este sfanta, dar numai intr-un sens, acest domn Toncean este suspectat de a fi "varful de lance" al "vechii conduceri PDL", "pion al lui Gabriel Surdu" etc.

Ca sa va distrati un pic, urmariti mai jos lista Biroului Executiv Municipal al fostului PLD din 2007, birou ales democratic si academic sub inaltul patronaj al domnului profesor Dumitru Oprea.

O sa ajungeti usor la concluzia ca enigmaticul Gabriel Toncean este propriul varf de lance al domnului Dumitru Oprea. 

Un varf ajuns, intamplator, ... in turul propriilor pantaloni.

Prietenii stiu de ce ...

Liberalii au talent - Cristi bate Doba iar echipa nu prea joacă…

Rar mi-a fost dat să văd în politica de la Iaşi un autogol atât de spectaculos cum este cel marcat zilele astea de către Cristi Adomniţei în poarta liberalilor şi, până la urmă, chiar în poarta propriei cariere politice.

Este vorba, fireşte, despre blitz-krieg-ul pe care Adomniţei l-a declanşat de bunăvoie pentru ruperea USL la Iaşi şi despre modul în care a sfârşit în noroi sub tanc, precum soldatul sovietic, strigând în gura mare “am înfrââânt!”.

Vă propun să poposim un pic în spatele cortinei şi să înţelegem mai bine adevărata semnificaţie a înfrângerii pe care şi-a administrat-o domnul Adomniţei, dincolo de sforăiala uneori penibilă a declaraţiilor publice puritane, prin care aliaţii săi de ieri au devenit brusc nefrecventabili.

Imediat după ce Crin Antonescu a forţat mecanismul populist al auto-izolării politice, în speranţa iluzorie că va fi premiat cu voturi în toamnă, Adomniţei a reacţionat fix la fel, în mod surprinzător pentru mine, cu un autism politic incredibil.

La câteva zile după ieşirea PNL de la guvernare, Adomniţei contacta deja liderii judeţeni şi consilierii PDL şi PPDD, propunându-le să realizeze împreună majoritatea în consiliul municipal şi cel judeţean, cu excluderea PSD.

Fireşte că lucrurile s-au aflat în jur cu o viteză mult mai mare decât am crede, astfel încât primarul Nichita a înţeles că teribilismul lui Cristi şi aroganţa sa de până acum se pot transforma repede în război pe bune. De aceea a şi lansat apelul de a păstra USL la nivelul judeţului Iaşi, astfel încât fiecare din cei doi să-şi poată derula confortabil proiectele asumate împreună la alegerile locale.

Ce este ciudat, Adomniţei nu a fost frământat în această perioadă de propria problemă, ca şef al Consiliului Judeţean şi proaspăt preşedinte judeţean al partidului – cum să-şi asigure majoritatea pentru a guverna judeţul, cum să strângă rândurile echipei liberale în jurul redutei CJ şi cum să valorifice această redută pentru a-i scoate cu bine pe colegii liberali din anul de opoziţie autoimpus de către Crin Antonescu.

Nuo, domnul Cristi a fost mânat eroic în luptă de obiectivul (strecurat temeinic în mintea lui de câţiva “formatori de opinie” din afara PNL) de a-l pune la colţ pe Nichita, de a forma o majoritate ostilă la adresa acestuia în Consiliul Municipal, de a-l schimba pe viceprimarul Mihai Chirica şi de a fi astfel consemnat de istorici drept un mare biruitor, acolo unde nimeni nu prea a reuşit ceva în ultimii zece ani.

Aici merită să analizăm un pic contextul psihologic din interiorul PNL, la începutul acestui scurt război local.

Autoexcluderea de la guvernare a liberalilor a generat instant un val de nemulţumire internă în partid, chiar dacă cei câţiva liberali împuşcaţi în faţa trupei şi a televizoarelor au fost suficienţi pentru moment ca să se păstreze discreţia în exterior.

Astfel, parlamentarii partidului s-au trezit peste noapte în afara jocului guvernamental, lipsiţi de principalul lor privilegiu şi anume accesul facil la buna comunicare cu miniştrii, secretarii de stat, ceilalţi şefi din administraţia guvernamentală.

Mult mai numeroşi decât parlamentarii, liberalii aflaţi pe funcţii de conducere numite politic la nivel central (prin ministere şi agenţii) sau la nivel judeţean (directorii de deconcentrate) s-au trezit dintr-o dată cu preavizul nescris al trecerii în opoziţie, de dragul unei popularităţi iluzorii pentru Crin, şi au început să se întoarcă acasă în plină glorie.

Primarii PNL de prin comune s-au trezit şi ei, la fel de brusc, lipsiţi de principala speranţă a oricarui edil – sprijinul acordat de proprii lideri politici în faţa ministerelor, pentru finanţele şi proiectele locale care le-ar asigura reuşita mandatului de patru ani în fruntea comunităţii locale.

Pentru toţi aceşti liberali nefericiţi, căsnicia din USL le-a lăsat o singură avere certă la partaj, şi anume Consiliul Judeţean.

În majoritatea judeţelor, Consiliul Judeţean şi Primăria municipiului reşedinţă de judeţ au reprezentat principalele redute în jurul cărora s-au regrupat liberalii, pentru a-şi asigura un minim de resurse politico – administrative cu care să treacă prin deşertul anului electoral 2014.

Liderii judeţeni cu experienţă şi echilibru din PNL au ştiut să impună, încă din ziua deciziei de ieşire de la guvernare, principiul autonomiei judeţelor în formarea alianţelor la nivel local.

Mesajul subteran al centrului liberal a fost clar atunci – “ne războim cu PSD la nivel naţional, unde contează imaginea şi putem fugi de responsabilităţile guvernării până la alegerile prezidenţiale, dar nu ne interesează să punem pe chituci structurile locale, cele chemate să aducă voturile în campanie. Prin urmare, strângeţi rândurile în judeţe mai ales cu PSD, astfel încât să vă puneţi la adăpost cât mai mult din câştigul politic şi administrativ din epoca USL”.

Ceea ce nici nu era greu de făcut la Iaşi.

Distribuţia puterii locale la Iaşi este perfectă pentru un astfel de echilibru: Consiliul Judeţean este condus de liderul judeţean PNL, Primăria municipiului este condusă de PSD, prin liderul judeţean al partidului.

O păstrare a USL la nivelul judeţului ar fi însemnat o guvernare locală liniştită pentru amândoi, cu un control reciproc al deciziilor prin intermediul majorităţilor din cele două consilii (unde nu ar putea face nimic unii fără de ceilalţi) şi cu posibilitatea de a continua fără accidente toate proiectele asumate în comun în 2012.

O păstrare a USL la nivelul judeţului ar fi garantat fără mare greutate reuşita ambilor lideri la realegerea din 2016, dacă oricare dintre ei ar fi dorit să facă acest lucru în continuare.

O păstrare a USL la nivelul judeţului ar fi fost dublată de o stabilitate firească, în care guvernarea centrală PSD nu ar fi atacat poziţiile directorilor liberali din judeţ.

O păstrare a USL la nivelul judeţului ar fi dat preşedintelui Adomniţei posibilitatea să ofere sprijin echilibrat primarilor liberali din comune, atât prin alocările financiare negociate ca parte dreaptă în decizie la bugetul şi proiectele CJ, cât şi prin sprijinul partenerului său local, PSD, în ceea ce priveşte resursele guvernamentale pentru primării.

În fine, o păstrare a USL la nivelul judeţului ar fi ţinut toată suflarea liberală în joc, atât la conducerea CJ, cât şi la Primărie (prin vicepreşedintele şi viceprimarul liberal) oferind acestora pârghii politice eficiente pentru a-şi afirma identitatea prin proiecte politice constructive adresate propriilor votanţi.

De aceea spuneam mai devreme că am fost foarte surprins de opţiunea ilogică pentru război a lui Adomniţei, proaspătul preşedinte al PNL în judeţul Iaşi, după domnul Fenechiu.

Să ne înţelegem foarte clar aici, vorbim pentru cei care înţeleg şi cunosc cu adevărat jocul, deci nu punem aiurea în discuţie dezbaterea politicianistă “cine a apăsat primul pe buton” – asta-i pentru spectatori.

Ştim cu toţii, liberali, pesedişti, pedelişti sau spectatori populari, că Nichita şi-a dorit clar stabilitatea USL, mai confortabilă şi mai puţin costisitoare politic decât stabilitatea non-PNL, care, deşi îi oferă controlul total pe judeţ şi municipiu, ţine lucrurile sub paradigma războiului. Iar Nichita nu a fost niciodată amator de război ci de pace negociată şi stabilă.

Aşadar, Adomniţei a optat pentru război.

A crezut sincer că va fi primul care poate atrage PDL şi PPDD într-o alianţă împotriva lui Nichita, fiind mult mai preocupat de a-i administra acestuia o lovitură dureroasă decât de responsabilităţile proprii ca şef al judeţului şi al liberalilor.

A plecat la Bucureşti, de mână cu Oprea şi Movilă, să obţină de la Blaga alianţa cu PDL. Cu Oprea, cel convins că în felul acesta preia iniţiativa la organizaţia pedelistă de Iaşi, pe unde nu a mai trecut de un an jumate, şi că va ajunge astfel preşedinte pus cu mâna, în uralele blogurilor frustrate. Şi cu Movilă, cel căzut acum între scaunele propriilor inconsecvenţe proverbiale.

Adomniţei a venit înapoi fericit, pentru că i se părea că a şi obţinut sprijinul PDL.

Pe drumul de întoarcere, Adomniţei s-a intersectat din mers cu Gabriel Surdu, liderul pedelist de la Iaşi, chemat de urgenţă la Blaga pentru instructaj.

Niciunul dintre ei toţi nu au luat în calcul starea de spirit de la talpa PNL şi PDL.

În primul rând, liberalii şi pedeliştii se urăsc la Iaşi sincer, temeinic, cu spor şi cu meserie.

Sunt ani mulţi de aroganţă neîntreruptă administrată portocaliilor de către liberali, cu foarte mici excepţii, aroganţă care a făcut ca înjurăturile lui Vasile Blaga să nu mai ţină loc de management organizaţional şi lumea pur şi simplu să nu mai vrea cu liberalii arogantului Adomniţei. Astfel încât socotelile nu aveau cum să iasă.

În al doilea rând, liberalii înşişi, din toate motivele enumerate mai în susul paginii, au simţit taman invers decât Adomniţei, fiind conştienţi că pleacă la pierzanie.

Joi, înaintea şedinţei decisive de la Consiliul Judeţean, organizaţiile judeţene PNL şi PDL au fost în fierbere maximă.

La PDL, cu cât a fost mai mare presiunea lui Blaga şi a vicepreşedintelui regional de la Suceava (trimis în teren să ţină lucrurile sub control) cu atât mai vehementă a fost împotrivirea locală la ideea sprijinirii PNL în război.

La PNL, în schimb, departe de ochii şi urechile presei, s-a consumat joi seara un eveniment deosebit de consistent. O şedinţă de vreo patru - cinci ore, în care s-a afirmat un curent de opinie covârşitor pentru negocierea cu Nichita şi păstrarea USL.

În clipa în care parlamentarii, directorii şi primarii liberali din BPJ au cerut să se meargă la Nichita la negociere, Adomniţei a jucat cartea maximă – şi-a pus mandatul de presedinte pe masă şi a ameninţat echipa liberală cu demisia. “Dacă se merge la negociere, scaunul acesta nu mai este al meu, să-l ocupe cine negociază cu Nichita. Vom sta în opoziţie, chiar dacă nu ne vom face proiectele, ca Băsescu la Primărie. Peste doi ani eu voi câştiga şi judeţul şi Primăria!”.

Iată, o premieră şi o greşeală majoră în acelaşi timp.

Este o premieră ca un preşedinte de partid care tocmai a împlinit o lună în fruntea unei organizaţii să ajungă la gestul extrem de a-şi impune opinia politică cu preţul propriului mandat, împotriva propriei echipe, care doreşte în mod evident cu totul altceva. Asta înseamnă o poziţie surprinzător de slabă şi o vulnerabilitate evidentă.

O greşeală ce va fi facturată curând înapoi preşedintelui Adomniţei. Am mai văzut acum zece ani ceva asemănător, tot la liberali, cu Dumitru Oprea. Prima dată când i-a ameninţat cu depunerea mandatului pe colegii liberali, aceştia s-au supus. A doua oară, în frunte cu Adomniţei, aceştia n-au mai avut nimic împotrivă…

Acum, USL s-a rupt şi la nivel local. Adomniţei a obţinut ce şi-a dorit – o majoritate confortabilă cu PDL şi PPDD, numai că nu-i pentru el ci împotriva lui, ca în bancul cu Volga neagră.

Ce va fi în continuare?

Nichita va domina fără probleme şi judeţul şi municipiul, atât la nivelul structurilor locale cât şi la nivelul structurilor guvernamentale.

Adomniţei va intra în jocul autovictimizării, care nu va aduce nimic bun, nici pentru el, nici pentru liberali şi nici pentru proiectele judeţului.

În vreme ce proiectele Primăriei vor merge nestingherite înainte, având şi voinţa politică a primarului şi sprijinul votului majorităţii din consiliul local, la judeţ vom asista la o politică a războiului, în care pixul ordonatorului de credite (Adomniţei) va căuta permanent să se împotrivească votului majoritar din CJ.

În afară de câteva proiecte (cele asumate în comun sub USL) pe majoritatea subiectelor va fi un tărăboi zgomotos, în linie cu doctrina asumată de Adomniţei – “stăm în opoziţie, batem Doba, adunăm capital electoral”.

Oare?!?

Primarii PNL au înţeles încă de ieri că fondurile din bugetul Consiliului Judeţean li se alocă prin tandemul Direcţia de Finanţe (guvernarea abandonată de liberali) – vot în Consiliul Judeţean (majoritatea părăsită de liberali). Ca să nu mai vorbim de alocările care depind numai de guvern şi care le vor fi din ce în ce mai greu de susţinut, cât timp liberalii lor au fugit acasă ca să bată Doba.

Deci, eu cred că primarii liberali nu vor fi foarte fericiţi în lunile care urmează şi nu vor juca cu spor când Cristi bate Doba, mai ales în campania electorală care dă să înceapă.

Directorii liberali, cărora Cristi le-a spus senin joi seara să-şi caute de lucru cât el bate Doba, vor fi oare foarte implicaţi în campaniile electorale, plini de entuziasm şi avânt de dreapta veritabilă, numai cu gândul la voturile pe care Crin le va lua la toamnă în timp ce şi el bate Doba la sincron cu Cristi? Eu cred că vor juca şi ei cu acelaşi spor ca şi primarii.

PSD se vede la Iaşi în situaţia de a lua de pleaşcă binişor peste 50% din voturi la europarlamentare, în timp ce Cristi bate Doba, iar PNL, PDL şi PMP vor trage împreună câte o felie din ce a mai rămas. 

Apropo, v-aţi prins că ieşenii cu simpatii de opoziţie numai la PNL nu se pot gândi în cabina de vot? După cum nici la PDL, că nici într-un caz şi nici în altul nu există miez credibil pentru o astfel de percepţie.

Şi, uite-aşa, PNL şi PDL se vor uita în campania electorală cu coada ochiului în urmă (sau din urmă) după PMP, într-o tocăniţă de dreapta, în care voturile se vor distribui haotic şi imprevizibil de colo-colo.  

Cum se vor împărţi voturile pe dreapta?

PNL va lua ceva mai mult decât ceilalţi în judeţ, dar mult mai puţin decât sugerează numărul scriptic de primari, deja supăraţi că Doba lui Adomniţei nu le ţine de foame. Din ţinta de 30% anunţată de Adomniţei va rămâne ceva între 15 şi 20%, plus praful de pe Dobă, ofcourse.

PMP va putea lua chiar mai mult ca ceilalţi în urban, de la Băsescu pe televizor şi pe fondul lipsei flagrante de implicare a structurilor electorale, oricum inexistente, din PDL şi PNL. În schimb, în judeţ PMP va fi slab şi ineficient, din lipsă de structuri şi susţinere electorală pe fond pentru dreapta pro-Băsescu. În jur de 10% per total judeţ este un scor maxim în opinia mea.

PDL va fi peste tot şi nicăieri, o amintire din ce în ce mai abstractă a ceea ce a fost cândva. În jur de 10% - 12% per total, nu mai mult, după părerea mea.

Dacă-mi permiteţi un pronostic, că-l scriu aicea şi rămâne scris, peste exact un an, nici mai devreme dar nici mult mai târziu, organizaţia liberală de la Iaşi va avea un alt preşedinte decât Adomniţei. 

Cel mai probabil va prelua ştafeta un parlamentar precum Mugur Cozmanciuc, despre care liberalii deja şoptesc pe la colţuri că este o soluţie mai echilibrată decât aventurismul de acum.

Trei zile, ca orice minune veritabilă…

O nouă lovitură necruţătoare a primit Iaşul alaltăieri, vineri 13, în fapt de seară.

Tunelul luminos de 40m/20m/55.000leduri/20.000 euro a devenit brusc un argument suprem pentru care, iată, Sibiul este acum în rând cu Asia şi cu Ierusalim, în timp ce, vaai de nooi, Iaşul a rămas doar în rând cu el însuşi.

Un oftat adânc a sfâşiat sufletele tari ale opoziţiei politice de Iaşi. 

Chiar şi liderul presei ieşene a căzut în această capcană, titrând cu sete de autoflagelare un titlu de articol chiar aşa – “De ce este Sibiul mai frumos ca Iaşul”.

O puştoaică de la organizatorii sibieni turuie pe nerăsuflate argumentele pentru care avem de-a face cu o premieră senzaţională, iar toate televiziunile din ţară, în criză de subiecte, o preiau pe spaţii largi.

N-am văzut încă pe nimeni să fie măcar mirat de faptul că, potrivit aceloraşi ştiri, măreaţa supremaţie a Sibiului printre frumuseţile urbane ale ţării dureză fix cât o minune veritabilă. 

Corabia cu bile şi sticle colorate nu va poposi printre băştinaşii sibieni decât trei zile.

Diseară minunea se va stinge, la capătul unui megaconcert susţinut de celebra formaţie Fade Out din Făgăraş.

Inspirată alegere! Odată cu concertul, se vor ... „fade out” şi ledurile, şi tunelul, dar şi cele 900 de milioane plătite de sibieni, precum şi asemănarea feerica a Hermannstadt-ului cu Jerusalemul.

Sibiul este un oraş foarte frumos, dar din cu totul şi cu totul alte motive decât led-urile.

Iaşul este un oraş şi mai frumos, în primul rând pentru că este al nostru.

Să ne bucurăm de el, să ieşim la un vin fiert pe pietonalul nostru şi să ne aducem aminte, dacă chiar ne frământă, de hidoasa butaforie din placaj care străjuia bulevardul cu ceva ani în urmă la intrarea dinspre Palat.

Câteodată, mă gândesc cu tristeţe că din atâta sete de a fi nemulţumiţi, ne trece viaţa fără să observăm cât de frumoasă este ea cu adevărat.

Eu, unul, simt aceeaşi bucurie pe care am simţit-o şi în decembrie ’89 – doamne, ce noroc am avut să mă nasc când m-am născut şi nu cu vreo 30 de ani mai devreme, precum părinţii mei, Dumnezeu să-i ierte...