Tort cu biscuiti

Deserturile copilariei noastre de la Tarcau au avut cateva vedete incontestabile.
Alaturi de fragii cu smantana, clatitele cu branza, papanasii fierti cu crema de smanatana si scortisoara, la loc de cinste a ramas tortul de biscuiti.
De regula, mama il facea de doua ori pe an: o data la sarbatorile de iarna si o data pentru 22 august, de ziua mea.
Imi aduc aminte tortul de cand am implinit 7 ani, a fost unul special.
Era in 21 august 1968.
Stateam motanel langa mama, in timp ce freca untul pentru crema.
A doua zi aveam cativa prichindei invitati la bairam si eram nerabdator.
La radio, Ceausescu era la apogeul sau politic, cuvantand la marea adunare populara din Bucuresti, in care protesta impotriva interventiei rusilor din Cehoslovacia.
Sa nu credeti ca intelegeam ceva.
Pur si simplu ma incarcam din ingrijorarea febrila a mamei, concentrata in cateva cuvinte tematoare - "doamne, daca vin rusii?!?".
Cata incarcatura trebuie sa fi avut aceasta ingrijorare, in sufletul unei femei care avea in spate memoria celor 5 ani de lagar petrecuti la rusi, din '44 pana in '49...
Nu intelegeam nimic din politica internationala, dar eram sigur de un lucru - ar putea sa vina rusii (ce-or fi astia?) si parea sa nu fie tocmai de bine.
Usor de inteles ca intrebarea ce mi-a iesit din gura combina toate interesele zilei - "mamica, dar daca vin rusii, or sa ne manance tortul?!?"
Au trecut anii.
De cate ori am timp, de sarbatori imi ofer placerea de a face un tort de biscuiti.
Am reusit si in seara asta si sunt foarte fudul.
Daca sunteti curiosi, va ofer mai jos reteta.
Este foarte usor, dar am o conditie drastica - respectati totul intocmai!
Asadar:
- doua pachete de biscuiti dreptunghiulari "Petit Beurre" a cate 800 g bucata. Evident ca pe vremea mamii erau biscuitii vrac, de 9 lei/kg, dar acum astia-s cei mai potriviti.
- 1,5 litri lapte
- 150 g cacao "Van Houten" sau similara, cat mai neagra
- 3 pachete de unt. Obligatoriu "Unt de masa" romanesc. Orice alta marca este gresit!
- 600 g zahar, preferabil pudra.
- 300 g nuca macinata
- esenta de vanilie si de rom
Intr-un lighean de plastic incapator se rup biscuitii.
Daca e marca recomandata, se sfarma singuri numai cat i-ai strans in mana.
Nu trebuie nici pisati, nici intregi.
Adica e bine sa avem si sfaramatura, dar si bucati.
Pudra de cacao se dizolva in lapte (defapt turnam lapte cald, cate putin, peste cacao si amestecam sa nu se faca cocoloase, pana facem o crema pe care o dizolvam cu tot laptele) si se adauga zaharul pudra.
Se dizolva totul la cald.
Adaugam esenta de vanilie si de rom, in lapte, fara a exagera.
Nuca macinata se amesteca cu biscuitii sfaramati si apoi desertam laptele cu cacao deasupra.
Amestecam totul sa se omogenizeze.
Dam un sfert de ora la rece, sa se mai intareasca si apoi asezam totul pe farfuria de tort.
Separat, untul care a stat la cald este molcut.
Intr-un castron il amestecam cu zahar pudra si cacao dupa gust.
Cu cat mai multa cacao, cu atat e mai gustos.
Este crema cu care acoperim tortul.
O intindem cu cutitul si o netezim de jur imprejur.
Pentru ca nu suntem artisti, nu va iesi perfect nivelat la aspect.
De aceea, presaram putina nuca macinata pe deasupra si arata impecabil.
Dam la rece sa se intareasca toata afacerea.
Dureaza mai putin de facut decat a durat sa scriu.
Daca nu va place ... nu mai faceti a doua oara.
Dar nu cred!
Pofta buna si la multi ani!

Cine nu vine cu noi, ramane in mileniul doi!

Se implinesc azi 10 ani de la primul Revelion in strada al iesenilor.

Va mai aduceti aminte?

Cam in jurul lui 20 decembrie 1999, la o banala conferinta de presa de final de an, Septimiu Sarateanu (pe atunci jurnalist la Monitorul - Ziarul de Iasi de mai tarziu) adresa un repros general administratiei iesene: vine anul 2000, peste tot se marcheaza evenimentul, numai la Iasi nu se intampla nimic...

Pe atunci inca cu par pe cap, mustacios, tanar si nelinistit consilier municipal, am acceptat provocarea si am pornit la drum.

Am propus organizarea primului revelion in strada la Iasi.

Cum primaria se opunea vehement initiativei (eram atunci in meciuri grele cu domnul Simirad), am incropit un nucleu de initiativa numit pompos "Millenium", format de fapt din Dan Carlan, Florin Hozoc (pe atunci purtator de cuvant al lui Vladimir Tanasoiu, presedintele CJ) si ... brandul CJ, pe care Vova ne-a permis sa-l folosim ca organizator.

Presa locala a simtit miza emotionala si s-a solidarizat cu noi, acceptand in bloc sa devina parteneri media ai evenimentului.

A fost o prima victorie psihologica - nu mai eram singuri.

Popularizarea intensa a actiunii, vreme de o saptamana, era o conditie cheie pentru reusita.

Primarul a facut o jumatate de pas inapoi, dar nu a acceptat sa se implice, sub motiv ca "modelul occidental al revelionului in strada este unul fals, acolo numai emigrantii participa la asa ceva".

Mai ramanea de rezolvat chestiunea cheltuielilor, deloc mici.

Comitetul de initiativa si-a pus obrazul la bataie si a apelat la sponsori, luand la mana oamenii de afaceri mai rasariti din Iasi, care au cuplat destul de bine. Am strans in jur de 100 de milioane de lei, din cele 280 la care estimam bugetul de cheltuieli.

Restul am fost nevoit sa-l acopar din buzunarul propriu, pe seama modestei afaceri cu textile pe care o aveam. Si nu era deloc putin la vremea aceea.

Au fost 10 zile de cosmar, in care ne-am sacrificat sarbatorile de iarna ale familiilor si ne-am ocupat de cele mai diverse probleme organizatorice, descoperind roata din mers.

Neavand bani pentru un eveniment grandios, singura sansa era aceea de a gasi carligul cu care sa scoatem iesenii in strada. Restul venea de la sine.

In definitiv, reusita insemna cat mai multa lume la un loc, cu bucuria comuna de numara ultimele secunde ale mileniului (asta aparent - defapt ultimele secunde ale mileniului au fost la finele lui 2000, cu adevarat ultimul an al mileniului doi).

Am imaginat asadar cateva lucruri care speram sa aduca lumea in strada:

- in primul rand artificiile, banalizate acum, dar extrem de ravnite la acea vreme

- un concert cu ceva nume sonore, multe din ele locale

- "Bere gratis" la toata lumea - de fapt o trupa muzicala aflata abia la inceput de drum.

- ecrane cu videoproiectie, pentru a vedea ce se intampla in lume

- 2.000 de sticle de sampanie oferite de organizatori

- sloganul evenimentului (provocator cum scrie la carte) - "Cine nu vine cu noi, ramane in mileniul doi!"

Daca acum gasesti dintr-o pocnitura de degete 10 firme gata sa-ti organizeze un foc de artificii savant, atunci a fost un adevarat act de eroism.

O echipa inimoasa de pirotehnisti de la pompierii ieseni si-au asumat aceasta sarcina.

Nu tu materiale din import, gata pregatite de utilizare, ca acum.

Imaginati-va in ajun de Craciun, cand fabricile erau inchise, sa cumperi materiale pirotehnice de la Orastie, tuburi din polietilena de inalta densitate de la Oradea (pentru tunurile lansatoare) si sa incropesti artificiile manual. O adevarata aventura.

Iar meciul cu primaria continua - se interzice cu desavarsire distribuirea de sampanie si bere de catre organizatori, sub amenintarea de dosare penale!

Daca tot era CJ citat ca organizator, Vladimir Tanasoiu trebuia sa-si asume oficial intreaga raspundere pentru tot ce s-ar fi intamplat in acea noapte.

Am depasit si acest impiediment, Vova a semnat "asumarea raspunderii" si am trecut mai departe.

S-a apropiat momentul zero.

Acum, dupa 10 ani, am perfect limpede in minte cele doua cosmaruri pe care le aveam in febra pregatirilor (la propriu, chiar asta visam in noptile dinaintea revelionului, zvarcolindu-ma in pat):

- in primul fel de cosmar, toate problemele organizatorice erau rezolvate, ajungeam la miezul noptii si eram in strada ... doar eu cu Florin si cateva zeci de rataciti. Un esec usturator...

- in al doilea fel de cosmar, Piata Palatului era arhiplina, venea secunda zero si ... artificiile nu se aprindeau! Lumea incepea sa huiduie, totul era un fiasco cu mii de martori dezamagiti.

Am ajuns in dupa-masa de 31 decembrie 1999, cu noduri in gat.

Atunci, in premiera, televiziunile au inceput sa transmita, de la orele pranzului, revelionul rotativ de pe mapamond, din ora in ora, asa cum vedem si azi - Australia, Orientul, etc. intrand in anul de gratie 2000, cu artificii si zeci sau sute de mii de oameni bucurandu-se in strada.

Efectul psihologic a fost miraculos.

Spoturile noastre de pe televiziunile locale, poate banale toata saptamana, au capatat deodata un sens aproape dramatic - "Hai la Revelionul in strada. Cine nu vine cu noi, ramane in mileniul doi!"

Sigur sunt subiectiv, si-mi dau lacrimile de emotie si acum. Dar sunt gata sa pun ramasag ca nu a fost vreodata alta sarbatoare in Piata Palatului, care sa fi adunat atata lume ca in acea noapte de vis pentru noi.

La 12 fara un sfert, nu numai ca Piata Palatului era ghiftuita, dar bulevardul Stefan cel Mare s-a infundat prin dreptul Mitropoliei iar lateral multimea se rarea abia in dreptul hotelului Moldova.

Afland ca ni se interzice sa dam sampanie, lumea a venit cu sticle si pahare de acasa, intr-o solidarizare la bucurie cum rar am vazut.

Restul e doar o poveste.

In definitiv nu ceea ce am organizat noi acolo a fost frumosul serii, ci chiar dansii, zecile de mii de oameni care chiar au dorit sa fie impreuna, undeva, in acea noapte simbolica a Anului Nou 2000.

Noi doar i-am pacalit ca facem ceva grandios, ca sa-i scoatem din casa.

Am incalcat interdictia si au aparut pe jos, prin multime, din anonimat, cutiile cu cele 2000 de sampanii Muscat Otonel de Bucium, am trecut cu bine si momentul in care Berea Gratis nu curgea ci doar canta, dupa cum am vazut si amaratele noastre de artificii aprinzandu-se si dandu-ne impresia ca chiar este o noapte mirifica.

A fost una dintre cele mai frumoase reusite din viata mea.

Eram doar doi tineri cu draci, aflati in lupta cu sistemul si care am reusit sa punem in miscare inima si sufletul a zeci de mii de ieseni.

Oricate alte proiecte consistente si valoroase om fi facut sau om mai face, nu cred sa mai fie vreunul care sa cantareasca in bucurie colectiva atata cat a cantarit primul revelion in strada al Iasului. Devenit, de atunci, un bun obicei al comunitatii locale...

Am un singur regret - nu mai am nici un fel de marturii ale evenimentului de atunci.

Daca cineva are poze sau filmulete ale momentului, ar fi extraordinar sa le putem recupera pentru arhiva sentimentala.

Nu au ramas decat link-uri la trei articole ale Ziarului de Iasi, din saptamana de pregatire:

- Iasul se pregateste de primul revelion in strada

- Ultimele pregatiri pentru primul revelion in strada

- Discordia mileniului

Din pacate, articolul de dupa, in care se descrie cum a fost, nu se afla pe editia electronica a Ziarului...

Apropo, ce faceti diseara?!?

Tuvalu

Simteam nevoia de a incepe postarile despre Copenhaga cu o prezentare succinta a fondului - ce e cu aceste schimbari climatice si ce putem face? Ce se vrea la Summit si care sunt factorii de blocaj?

Am tot intarziat, negasind usor cheia unei prezentari simple si fara prea multe date tehnice, greu comestibile.

Cred ca cea mai sugestiva introducere a temei este Tuvalu.

To be or not to be!

Una din cele mai emotionante declaratii politice la tribuna Conferintei ONU de la Copenhaga a fost cea a reprezentantului Tuvalu. Care a izbucnit in plans la microfon, la finalul discursului.

Mare parte din sala, indiferenta la mesajul unui pitic exotic, nu a inteles ce se intampla.

Doar o rumoare nedumerita - ce s-o fi intamplat?

Dupa cateva ore, a aparut in circulatie textul discursului si rumoarea nedumeririi s-a transformat in rumoarea materializarii mizei profunde a Summitului.

In esenta, mesajul a fost acesta: "Daca voi, statele lumii, nu faceti ceea ce trebuie acum, tara mea dispare de pe harta si populatia tarii mele va fi inghitita de ocean. Va rog, salvati tara mea!"

E usor sa gasiti detalii pe net, cu privire la micutul stat insular din Pacific.

Important este caracterul absolut material al crizei climatice, atunci cand intelegem ca o tara, fie ea si a treia cea mai mica din lume, respectiv un popor, la fel de apropape cel mai mic din lume, pot dispare de tot, daca nu ne schimbam fundamental comportamentul, la nivel global.

Daca nu limitam incalzirea globala la cel mult +2 grade Celsius, pe medie, fata de perioada preindustriala, Tuvalu va fi distrus de ocean, mai devreme sau mai tarziu.

Chiar in centrul complexului Bella Center, locul Summitului, un stand la fel de micut ca si proprietarul sau - Tuvalu.

Copenhaga

A inceput, de ieri, la Copenhaga, segmentul high-level al COP15 - cea de a 15-a reuniune a Partilor semnatare a UNFCCC - Conferinta Cadru a Organizatiei Natiunilor Unite pentru Schimbarile Climatice.

Dupa prima saptamana de lucru, dedicata expertilor, in aceste zile s-a intrat in etapa negocierilor la nivel inalt.

Suntem aici, pe baricade, peste 40 de membri ai delegatiei Romaniei - reprezentanti ai ministerelor, ai parlamentului, experti, ONG-uri, etc.

Mi-am propus sa incerc a va transfera ceva din incarcatura si culoarea evenimentului de aici, prin intermediul blogului.

Avand mandatul de sef al delegatiei, nu voi putea veni cu multe detalii din zona de fond a activitatilor, rigorile comunicarii oficiale privind pozitia Romaniei fiind extrem de stranse.

Ne vom indrepta mai mult spre partea de atmosfera, ambianta si spre evenimentele care dau culoare Summitului.

O prima cifra - peste 30.000 de persoane acreditate ca participanti la Conferinta!

Copenhaga este in multe momente coplesita de anvergura logisticii pe care o are de pus in miscare pentru buna functionare a masinariei.

Presiunea publica este formidabila, fiind prezenti si o multime de militanti ai ONG-urilor, care cer un acord cu rezultate concrete si angajante in urma Conferintei.

Zilele de joi si vineri, ca si noaptea dintre ele, vor fi momentele de varf ale Conferintei, prin prezenta sefilor de stat si de guvern. Presedintele Traian Basescu va prelua conducerea delegatiei Romaniei si va participa la ceea ce toata lumea asteapta a fi un maraton diplomatic - finalizarea negocierilor si ajungerea la un acord istoric in privinta perioadei post - Kyoto.

Pana atunci, program noapte-noapte.

Inca nu am vazut Copenhaga pe lumina.

Plecam din hotel dimineata pe intuneric si ne intoarcem lejer dupa miezul noptii.

Nenumarate sectiuni si linii de discutii, formale sau informale, cu scopul de a elimina cat mai multe din variabile si ajungerea pe linia dreapta a negocierilor - conturarea unui acord care sa cuprinda toti actorii importanti din lume, cu angajamente ferme si tinte clare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera.

Azi, spre exemplu, am avut trei reuniuni (formale sau informale) ale ministrilor mediului din UE. Scopul este coordonarea in interiorul UE, pentru o pozitie unica, de forta, a acesteia in raport cu ceilalti actori ai negocierilor.

O sa revin, cand mai am ferestre intre evenimente, cu o scurta descriere a ceea ce se intampla defapt aici, ce se doreste si spre ce ne indreptam, ca si cu orice amanunte interesante din ceea ce vedem in jurul nostru.